DECIZIE Nr.
1496 din 10 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 350 si art. 160 b din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 845 din 8 decembrie 2009
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 350 şi art. 160b din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Andrei Chiseliov în Dosarul nr. 3.205/117/2008 al Curţii
de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Autorul excepţiei a depus la dosar un document olograf
scris în limba rusă, motiv pentru care s-a procedat la traducerea acestuia de
către doamna Liliana Silvestru, traducător autorizat, care, în acest sens, s-a
prezentat în ziua de 10 noiembrie 2009 la sediul Curţii.
Potrivit notelor depuse de autor, acesta susţine
admiterea excepţiei, întrucât prevederile legale criticate contravin Legii
fundamentale.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 22 aprilie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 3.205/117/2008, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 350 şi art. 160b din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Andrei Chiseliov în dosarul de mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la
justiţie şi ale art. 23 referitoare la Libertatea individuală, deoarece
de la data de 6 ianuarie 2009 şi până la data de 22 aprilie 2009, când a
invocat prezenta excepţie, au trecut mai mult de 60 de zile, perioadă în care
instanţa era obligată să verifice legalitatea şi temeinicia măsurii arestării
preventive. De asemenea, textele sunt apreciate a fi neconstituţionale,
întrucât inculpaţii nu au fost prezenţi în instanţă la data menţinerii
arestării preventive.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 350 cu denumirea marginală Măsuri cu privire la
starea de libertate şi ale art. 160b cu denumirea marginală Verificări
privind arestarea inculpatului în cursul judecăţii, ambele din Codul de
procedură penală, care au următorul conţinut:
- Art. 350: „Instanţa are obligaţia ca, prin
hotărâre, să se pronunţe asupra luării, menţinerii sau revocării măsurii
arestării preventive a inculpatului şi asupra luării sau revocării măsurii
obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara, motivând soluţia
pronunţată.
In caz de achitare sau de încetare a procesului
penal, instanţa dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat
preventiv.
De asemenea, instanţa dispune punerea de îndată în
libertate a inculpatului arestat preventiv, atunci când pronunţă:
a)o pedeapsă cu închisoare cel mult egală cu durata
reţinerii şi arestării preventive;
b)o pedeapsă cu închisoare, cu suspendarea
condiţionată a executării ori cu suspendarea executării sub supraveghere sau cu
executare la locul de muncă;
c)amenda;
d)o măsură educativă.
Hotărârea pronunţată în cazul alineatelor precedente
cu privire la arestarea preventivă a inculpatului sau la obligarea acestuia de
a nu părăsi localitatea ori ţara este executorie.
Când potrivit dispoziţiilor prevăzute în alin. 1, 2
şi 3 inculpatul este pus în libertate, instanţa comunică aceasta administraţiei
locului de deţinere.
Inculpatul condamnat de prima instanţă şi aflat în
stare de deţinere este liberat de îndată ce durata reţinerii şi a arestării
devin egale cu durata pedepsei pronunţate, deşi hotărârea nu este definitivă.
Liberarea se dispune de administraţia locului de deţinere. In acest scop i se
comunică, îndată după pronunţarea hotărârii, o copie după dispozitiv sau
extras, care va cuprinde menţiunile prevăzute în art. 140 alin. 3.
Când în cursul urmăririi penale sau al judecăţii,
învinuitul sau inculpatul a fost liberat provizoriu pe cauţiune, instanţa va
dispune restituirea sumei depuse drept cauţiune, în cazurile prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 1605 alin.5 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 160b: „Judecătorul poate dispune,
în cursul judecăţii, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a
inculpatului, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există
vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148. In cursul judecăţii în primă
instanţă arestarea preventivă este luată pe o durată ce nu poate depăşi 30 de
zile.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este
nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat
sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune,
prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în
libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au
determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există
temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin
încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Incheierea poate fi atacată cu recurs, prevederile
art. 160a alin. 2 aplicându-se în mod corespunzător."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că autorul sesizării s-a limitat la o simplă enunţare a principiilor
constituţionale pretins încălcate de textele legale contestate. Astfel,
singurele argumente juridice aduse, care nu pot fi convertite însă în vicii de
neconstituţionalitate, sunt cele referitoare la nemulţumirea legată de modul de
aplicare a dispoziţiilor procedural penale privitoare la verificarea
legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive şi la menţinerea
acesteia. De altfel, toate aceste neajunsuri au fost avute în vedere de Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, când, pronunţându-se asupra recursului formulat
de cei 2 inculpaţi, a admis şi a trimis cauza spre rejudecare, menţinând starea
de arest.
Aşa fiind, prezenta excepţie urmează a fi respinsă ca
inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Sesizările
trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 şi art. 160b din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Andrei Chiseliov în Dosarul nr.
3.205/117/2008 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie
2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru