Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 1.693/111/2015 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 228D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi asupra faptului că părţile Ironim Ciuperger, Radu Traian Boc, Dănuţ Teodor Ghete şi Nicolae Ioan Chesches au depus la dosar note de şedinţă şi memoriu prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât criticile vizează aplicarea legii, iar nu neconstituţionalitatea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 10 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.693/111/2015, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată, din oficiu, de instanţa judecătorească, într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii prin care reclamanţii au solicitat, în temeiul art. 20 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010, obligarea intimaţilor la plata ajutorului cuvenit ca urmare a încetării raporturilor de serviciu prin îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată arată, în esenţă, că - deşi art. 20 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate - art. 94 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că acordarea drepturilor băneşti reglementate prin această lege se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie în bugetele instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.7. Instanţa de judecată, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, invocă şi Decizia nr. 16/2015, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că este suspendat doar exerciţiul dreptului la aceste ajutoare, nu şi existenţa acestui drept. În contextul legislativ actual, pe de-o parte, dreptul la acordarea ajutoarelor este consacrat prin art. 20 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010, recunoscut şi consolidat prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2015, iar, pe de altă parte, dispoziţia de lege criticată, art. 94 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 prevede că acordarea drepturilor băneşti se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie, însă prin legile anuale de salarizare emise ulterior nu se face nicio referire la plata acestor drepturi. În aceste condiţii, instanţa arată că drepturile prevăzute de art. 20 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010, care nu au fost abrogate expres sau implicit, nu beneficiază de un termen de plată ori un termen în care să poată fi realizate, trimiterea la legea anuală de salarizare prin art. 94 echivalând practic cu o condiţie pur potestativă, contrară legii.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece aspectele invocate de instanţa de judecată, referitoare la faptul că prin legile anuale de salarizare emise ulterior legii criticate nu s-au prevăzut fonduri, sunt de aplicare a legii şi, astfel, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale. De asemenea, interpretarea dispoziţiilor din legea-cadru, în raport cu legile anuale de salarizare, şi eventuala abrogare a acestora ţin tot de interpretarea şi aplicarea legii.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele de şedinţă şi memoriul depuse la dosar de părţi în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 94 din anexa VII „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională»", cap. II „Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională" din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „Acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta lege se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie în bugetele instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională."13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul cauzei în cadrul căreia instanţa de judecată, din oficiu, a invocat excepţia de neconstituţionalitate, îl constituie cererea privind plata ajutorului prevăzut de art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: „La trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit în raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază avută/avut în luna schimbării poziţiei de activitate [...]". Aceste dispoziţii de lege referitoare la acordarea acestor ajutoare nu au fost însă aplicate până în prezent, deoarece, prin norme de lege succesive, anuale, au fost suspendate. 15. Prin Decizia nr. 16/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015, s-a stabilit că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 vizează exerciţiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, după caz, indemnizaţiilor, în sensul că acesta este suspendat în perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, şi nu existenţa acestui drept. Voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015.16. Referitor la normele din legile anuale de salarizare, prin care a fost suspendată plata ajutoarelor prevăzute art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea s-a mai pronunţat, cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a art. 13 din Legea nr. 285/2010, prin Decizia nr. 326 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iulie 2013 şi prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014 sau, cu privire la art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, prin Decizia nr. 331 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015. Prin Decizia nr. 334 din 12 iunie 2014, paragraful 16, Curtea a reţinut jurisprudenţa sa potrivit căreia indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. Prin Decizia nr. 331 din 30 aprilie 2015, paragraful 15, Curtea a reţinut că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă textul de lege criticat nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora, precum şi să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora.17. În cauza de faţă, instanţa judecătorească, autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Cu privire la această critică, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate, care prevăd că acordarea drepturilor băneşti reglementate prin Legea-cadru nr. 284/2010 se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie în bugetele instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, nu îngrădesc, sub nicio formă, accesul liber al oricărei persoane la justiţie pentru apărarea drepturilor şi nici dreptul la un proces echitabil, adică la soluţionarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, într-un termen rezonabil.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr. 1.693/111/2015 şi constată că dispoziţiile art. 94 din anexa VII, cap. II din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean