DECIZIE Nr.
1475 din 11 noiembrie 2010
privind exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 71 din 27 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Societatea Comercială
Geometric Service în Dosarul nr. 27.662/3/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 12 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 27.662/3/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială
Geometric Service într-un dosar având ca obiect o acţiune în anulare a unei
dispoziţii a Primarului Municipiului Bucureşti.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul consideră că dispoziţiile legale criticate contravin art.
16 şi art. 21 din Constituţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece, pe de o parte se
încalcă principiul egalităţii în drepturi prin introducerea unui regim juridic
distinct între persoanele care au dreptul de a ataca dispoziţia sau decizia
emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi terţi, ceea ce trebuie avut în vedere fiind
natura actului juridic şi nu calitatea persoanei, iar pe de altă parte se
încalcă principiul liberului acces la justiţie, deoarece terţele persoane nu au
posibilitatea de a ataca dispoziţia sau decizia de restituire decât pe calea
dreptului comun şi nu în cadrul legii speciale.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă
şi de proprietate intelectuală nu şi-a exprimat
opinia.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul
juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22
decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798
din 2 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi
care au următorul conţinut: „Decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de
respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată
de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a
cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al
entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la
comunicare."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi în art. 21 privind accesul liber
la justiţie.
Examinând excepţia, Curtea constată că s-a mai
pronunţat asupra dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că
sunt constituţionale. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 1.248 din 6 octombrie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 5 noiembrie 2009 şi prin
Decizia nr. 1.422 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883
din 17 decembrie 2009, a constatat că art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
stabileşte dreptul persoanei care se pretinde îndreptăţită la restituirea
imobilului de a ataca, la secţia civilă a tribunalului competent, decizia sau,
după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de
restituire în natură.
In speţa de faţă, argumentele care stau la baza
motivării excepţiei vizează nemulţumirea autorului cu privire la limitarea,
prin dispoziţia criticată, a categoriei persoanelor care au calitatea de a
promova acţiunea în instanţă. Or, în condiţiile în care decizia sau, după caz,
dispoziţia motivată de respingere a notificării ori a cererii de restituire
priveşte interesele legitime ale persoanelor care se pretind îndreptăţite, în
vederea recuperării bunurilor
care le-au aparţinut şi care au fost preluate abuziv de stat, numai acestea
justifică un interes şi, implicit, calitatea procesuală activă în declanşarea
controlului judiciar de legalitate al respectivelor hotărâri.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.
10/2001 nu fac altceva decât să reglementeze cadrul desfăşurării fazei
judiciare a procedurii privind restituirea imobilelor care fac obiectul legii
reparatorii. Curtea reţine că lărgirea acestui cadru procesual, sub aspectul
persoanelor care pot avea calitate procesuală activă, echivalează cu o
completare a legii pe calea controlului de constituţionalitate, operaţiune care
excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3)
din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a
putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.
In ceea ce priveşte art. 21 din Constituţie, Curtea
reţine că, în cauza de faţă, sunt pe deplin aplicabile cele statuate prin
Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie
al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor
legitime. Astfel, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele
procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este competenţa exclusivă a
legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa
instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă în mod categoric din dispoziţiile
constituţionale ale art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege", şi ale art. 129, în conformitate cu care, „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii". Pe cale de consecinţă,
legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli
speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor
procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea
neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în
modalităţile instituite de lege. Dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea
fundamentală, potrivit cărora „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept", au semnificaţia că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul
drepturilor procesuale pe care Ie-a instituit niciun cetăţean ori categorie sau
grup social. Tot astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut prin
Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii, că dreptul la instanţă nu este un drept absolut; statele sunt
libere să stabilească condiţionări ale acestuia, fără însă să aducă atingere
substanţei dreptului.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia, considerentele reţinute de
Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de fată.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială Geometric Service în
Dosarul nr. 27.662/3/2007 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia
civilă, şi de proprietate intelectuală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae