DECIZIE Nr.
1466 din 10 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 8 si art. II alin. (2) din
Ordonanta Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor masuri
financiar-fiscale, precum si a ordonantei în întregul ei, art. II alin. (2) din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea si
completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura
fiscala, precum si a ordonantei de urgenta în întregul ei, art. 3 alin. (1)
lit. g) si h), art. 10 alin. (1) si (2), art. 13, art. 19 alin. (1) si (2),
art. 20 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 71/2001 privind
organizarea si exercitarea activitatii de consultanta fiscala, precum si a
ordonantei în întregul ei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 893 din 21 decembrie 2009
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri
financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi
a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10
alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei,
excepţie ridicată de Armând Gabriel Bobocea în Dosarul nr. 6.678/2/2008 al
Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, precum şi
partea Camera Consultanţilor Fiscali, prin avocat, lipsind celelalte părţi,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul autorului excepţiei, care, în esenţă, solicită admiterea acesteia
astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Camerei Consultanţilor Fiscali solicită,
în principal, respingerea excepţiei ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca
neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că înfiinţarea
Camerei Consultanţilor Fiscali are drept scop îmbunătăţirea relaţiilor dintre
contribuabil şi organele fiscale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 11 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 6.678/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri
financiar-fiscale, precum şi a ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi
a ordonanţei de urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10
alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2)
din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie
ridicată de Armând Gabriel Bobocea într-o cauză având ca obiect soluţionarea
unei acţiuni împotriva unui refuz de acordare a unor drepturi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că înfiinţarea Camerei Consultanţilor Fiscali printr-o
ordonanţă a Guvernului este neconstituţională. Se susţine că Guvernul poate
înfiinţa organe de specialitate în subordinea sa, însă asociaţiile profesionale
se pot constitui numai în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 şi,
deci, prin definiţie, nu sunt în subordinea Guvernului. Se arată că, în acest
mod, Guvernul a instituit un serviciu obligatoriu în folosul unui grup de persoane,
cu statut de monopol în privinţa certificării declaraţiilor fiscale, ceea ce
are drept efect înlocuirea, în timp, a contabililor autorizaţi şi eliminarea
acestora de pe piaţa de muncă. Astfel, este încălcat dreptul contabililor
autorizaţi de a-şi exercita profesia, iar Camera Consultanţilor Fiscali poate
fi considerată o organizaţie cu caracter secret.
Se mai apreciază că Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 şi
Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 sunt neconstituţionale întrucât au fost
adoptate ca legi ordinare, deşi ambele modifică legi cu caracter organic. Mai
mult, Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 încalcă şi art. 136 alin. (4) din
Constituţie, întrucât a prevăzut acordarea cu titlu gratuit a unui sediu
Camerei Consultanţilor Fiscali. Se susţine că experţii contabili care vor să se
înscrie în Camera Consultanţilor Fiscali vor fi obligaţi să plătească
contribuţii financiare unei persoane juridice fără scop lucrativ. Prin dreptul
acordat Camerei Consultanţilor Fiscali de a retrage carnetul profesional de consultant
fiscal se ajunge la substituirea puterii judecătoreşti, numai aceasta din urmă
având competenţa să se pronunţe într-o asemenea situaţie.
Modificarea art. 13 lit. g), art. 19 alin. (1) pct. c)
şi alin. (2) lit. c) şi a art. 25 alin. (2) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr.
71/2001 prin amendament adoptat numai de Camera Deputaţilor este considerată a
fi o încălcare a principiului bicameralismului. Mai mult, se arată că Ordonanţa
Guvernului nr. 71/2001 cuprinde dispoziţii de drept penal substanţial, domeniu
care poate fi reglementat doar prin lege organică.
De asemenea, în opinia autorului excepţiei, Ordonanţa
Guvernului nr. 71/2001 a fost respinsă de către Parlament, întrucât Camera
Deputaţilor, ca for decizional, în şedinţa din 12 februarie 2008, a respins
raportul de adoptare a proiectului de lege de aprobare a ordonanţei. Mai mult,
se arată că, în urma votului de respingere, comisia sesizată în fond a propus
din nou un raport de adoptare a proiectului de lege de aprobare a ordonanţei,
deşi ar fi trebuit să propună un raport de respingere. Astfel, în cazul în care
s-ar fi respins şi acest raport, s-ar fi votat, pe această procedură, până când
votul ar fi fost favorabil Guvernului.
Cu privire la prevederile art. II alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008, se consideră că sunt contrare
accesului liber la justiţie, întrucât au fost adoptate în scopul blocării
acestui drept fundamental.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal apreciază
excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. I pct. 8 şi art. II alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale,
precum şi ordonanţa în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, ale art. II alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi
ordonanţa de urgenţă în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 163 din 3 martie 2008, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h),
art. 10 alin. (1) şi (2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1)
şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală, precum şi ordonanţa în ansamblul ei,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 septembrie
2001. Astfel, textele legale criticate în mod punctual ca fiind
neconstituţionale au următorul cuprins:
- Art. I pct. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007: „După
alineatul (4) al articolului 83 [din Codul de procedură fiscală] se
introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:
(5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor
persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în
condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie
auditarea.";
- Art. II alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007: „(2) Dispoziţiile art. I pct. 8 [art.
83 alin. (5) din Codul de procedură fiscală - s.n.] se aplică începând cu
data de 1 ianuarie 2008, pentru declaraţiile anuale aferente anului 2007";
- Art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 19/2008: „(2) Aplicarea prevederilor art. 83 alin. (5) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la 1
ianuarie 2010.";
- Art. 3 alin. (1) lit. g) şi h) din Ordonanţa
Guvernului nr. 71/2001: „(1) Activitatea de consultanţă fiscală constă în:
[...]
g) realizarea de expertize fiscale la solicitarea
organelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală, organelor fiscale sau a
altor părţi interesate;
h) asistenţă fiscală în cauzele aflate pe rolul unei
autorităţi jurisdicţionale.";
- Art.10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 71/2001: „(1) Camera Consultanţilor Fiscali este organizaţie
profesională de utilitate publică, persoană juridică fără scop lucrativ, cu
sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Sediul
respectiv este acordat de Guvern în folosinţă gratuită până la data la care
veniturile Camerei Consultanţilor Fiscali permit achiziţionarea unui sediu
propriu, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012.
(2) Camera Consultanţilor Fiscali, denumită în
continuare Camera, se organizează şi funcţionează în baza unui regulament de
organizare şi funcţionare propriu, aprobat prin hotărâre a Consiliului superior
al Camerei".
- Art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 71/2001: „Camera
îşi acoperă cheltuielile din venituri proprii care se constituie din:
a) taxa de autorizare a societăţilor comerciale de
consultanţă fiscală;
b) taxa de înscriere în evidenţa Camerei;
c) cotizaţiile membrilor Camerei;
d) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii;
e) donaţii şi sponsorizări;
f) taxa de înscriere la examenul pentru atribuirea
calităţii de consultant fiscal;
g) alte venituri din activitatea Camerei".
- Art. 19 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 71/2001: „Carnetul profesional de consultant fiscal, respectiv
autorizaţia de funcţionare, se retrage consultanţilor fiscali în următoarele
situaţii:
1. In cazul persoanelor fizice:
a) când atribuirea calităţii de consultant fiscal a
fost obţinută ca urmare a săvârşirii infracţiunii de fals şi uz de fals;
b) când consultantul fiscal încalcă prevederile
Codului privind conduita etică şi profesională în domeniul consultanţei
fiscale;
c) în caz de neplată a cotizaţiei timp de 12 luni
consecutive.
2. In cazul persoanelor juridice, în situaţia în
care:
a) societatea comercială s-a dizolvat;
b) după data de înregistrare la Cameră se constată
că nu mai îndeplinesc condiţiile legale de funcţionare potrivit prezentei
ordonanţe şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei;
c) în caz de neplată a cotizaţiei timp de 12 luni
consecutive".
- Art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 71/2001: „(1) In cazul retragerii carnetului profesional de consultant
fiscal sau a autorizaţiei societăţilor comerciale de consultanţă fiscală se
interzic acestora practicarea profesiei şi utilizarea titlului de consultant
fiscal sau a denumirii de societate comercială de consultanţă fiscală.
(2) Impotriva deciziei de retragere a carnetului
profesional de consultant fiscal sau a autorizaţiei de funcţionare se poate
formula plângere în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ
nr. 554/2004, cu modificările ulterioare".
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind
principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 2 privind
suveranitatea, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 9 privind
sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale, art. 21 alin. (1)-(3)
privind accesul liber la justiţie, art. 40 alin. (1) şi (4) privind dreptul de
asociere, art. 44 privind proprietatea privată, art. 45 privind libertatea
economică, art. 54 alin. (2) privind fidelitatea faţă de ţară, art. 53 privind
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale, art. 56
alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului, art. 69 privind mandatul reprezentativ, art. 73
alin. (3) lit. h) privind domeniul de reglementare al legilor organice, art. 76
privind adoptarea legilor şi hotărârilor, art. 108 alin. (3) privind actele
Guvernului, art. 115 alin. (1), (4) şi (5) privind delegarea legislativă, art.
117 alin. (2) şi (3) privind înfiinţarea organelor de specialitate în
subordinea Guvernului şi ministerelor, respectiv a autorităţilor administrative
autonome, art. 126 alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe
extraordinare, art. 135 privind economia, art. 136 privind proprietatea, art.
137 alin. (1) privind sistemul financiar şi art. 139 alin. (1) privind
impozitele, taxele şi alte contribuţii. Totodată, sunt invocate dispoziţiile
art. 4 şi art. 9 din Directiva 84/253/CEE privind autorizarea persoanelor care
răspund de controlul legal al documentelor contabile, precum şi cele ale
Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată următoarele:
1. In ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 47/2007 în
ansamblul ei şi, implicit, a celor ale art. I pct. 8 din ordonanţa menţionată,
Curtea reţine că, deşi legea de aprobare a acestei ordonanţe a fost adoptată
după o procedură parlamentară discutabilă, nu este de competenţa instanţei
constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare
Regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.
Astfel, respingerea, la data de 12 februarie 2008, de Camera Deputaţilor a
proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 47/2007 nu putea
duce la aplicarea de către Preşedintele Camerei Deputaţilor a dispoziţiilor
art. 105 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit cărora „după
dezbaterea ultimului raport întocmit, dacă plenul Camerei nu reuşeşte să adopte
proiectul de lege referitor la ordonanţă, în condiţiile în care Camera
Deputaţilor este Cameră decizională, respectivul proiect se va rediscuta în
sesiunea următoare pornind de la forma cu care Camera a fost sesizată iniţial
pe baza ultimului raport întocmit de comisia sesizată în fond". Este
de forţa evidenţei că acest text se aplică numai în situaţiile în care nu
există cvorum sau nu se poate întruni o majoritate într-un sens sau altul în
cazul legilor organice, dar, în niciun caz, nu poate viza situaţia în care
voinţa majorităţii a fost în sensul respingerii proiectului de lege.
Insă acest aspect este unul care vizează în mod
exclusiv procedura parlamentară de adoptare a legilor, fără a avea o
semnificaţie de natură constituţională, astfel încât Curtea Constituţională nu
îşi poate aroga competenţa de a cenzura modul în care Camera Deputaţilor sau
Senatul îşi pun în aplicare propriile regulamente.
In fine, Curtea constată că excepţia de
neconstituţionalitate ce priveşte art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului
nr. 47/2007 este inadmisibilă, întrucât, la momentul soluţionării prezentei
cauzei, textul criticat şi-a epuizat efectele juridice, nemaifiind în vigoare
în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
2. Curtea reţine că prevederile art. II alin. (2) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2008 sunt constituţionale, întrucât
acestea doar prorogă aplicarea art. 83 alin. (5) din Codul de procedură
fiscală. Or, prorogarea, ca procedeu în sine, nu este decât un mijloc de
tehnică legislativă aflat la îndemâna legiuitorului pentru a surmonta
eventualele dificultăţi apărute în aplicarea efectivă a legii şi pentru a evita
lipsirea de eficienţă a legii în procesul de aplicare a acesteia. In aceste
condiţii, în cauza de faţă, nu se poate reţine că se încalcă accesul liber la
justiţie al cetăţenilor din moment ce prorogarea aplicării art. 83 alin. (5)
din Codul de procedură fiscală a avut în vedere motive ce ţin de aplicarea
eficientă a legii.
3. Potrivit art. 10 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului
nr. 71/2001, cu modificările şi completările ulterioare, Camera Consultanţilor
Fiscali este organizaţie profesională de utilitate publică, persoană juridică
fără scop lucrativ, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17,
sectorul 5. Sediul respectiv este acordat de Guvern în folosinţă gratuită până
la data la care veniturile Camerei Consultanţilor Fiscali permit achiziţionarea
unui sediu propriu, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2012.
Critica autorului excepţiei în sensul că această Cameră
a Consultanţilor Fiscali trebuia să se supună regulilor de înfiinţare prevăzute
de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 este neîntemeiată, întrucât chiar această
ordonanţă prevede la art. 85 că persoanele juridice de utilitate publică -
asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii de acest fel - înfiinţate prin legi,
ordonanţe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de
drept public nu intră sub incidenţa prevederilor acestei ordonanţe, ci rămân
supuse reglementărilor speciale care stau la baza înfiinţării şi funcţionării
lor. Mai mult, Curtea reţine faptul că ordinele profesionale, cum este şi cel
al consultanţilor fiscali, au un regim juridic mixt, ele ţinând atât de dreptul
public, cât şi de cel privat. Totuşi, aceste ordine sunt înzestrate cu putere
de reglementare distinctă, ceea ce le apropie mai mult de dreptul public,
elementele de drept privat vizând doar structura şi organizarea lor internă.
Sancţiunile aplicate de un ordin profesional membrilor săi se materializează în
acte administrative asimilate, care pot fi atacate în contencios-administrativ
[a se vedea, în acest sens, spre exemplu, art. 20 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 71/2001]. In aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea art.
1 alin. (4), art. 2, art. 16 alin. (1), art. 9, art. 21 alin. (1)-(3), art. 40,
art. 126 alin. (5) din Constituţie.
Referitor la invocarea încălcării principiului
constituţional al bicameralismului, se constată că atât timp cât Camera
Deputaţilor este cameră decizională, aceasta poate introduce în textul legii
prevederi noi care ţin de competenţa sa decizională şi care au legătură directă
şi indisolubilă cu textul iniţial al proiectului sau propunerii legislative.
Prin urmare, nu este obligatoriu ca ambele camere să se pronunţe pe o prevedere
legală, ci este suficient în situaţia mai sus enunţată ca numai o Cameră, cea
decizională, să se pronunţe. De asemenea, se reţine că instanţa
constituţională, în analiza distincţiei lege ordinară-lege organică, a adoptat
criteriul material (Decizia nr. 787/2009), astfel că modificarea unei legi
adoptate ca lege organică nu califică domeniul reglementat ca fiind de domeniul
legii organice. Astfel, o lege adoptată ca lege organică poate cuprinde atât
reglementări de natura legii ordinare, cât şi organice, fără ca acest lucru să
însemne că domeniul ce ar aparţine legii ordinare nu ar putea fi modificat
ulterior printr-o lege ordinară. In caz contrar, s-ar ajunge la situaţia de a
adăuga la domeniile rezervate legii organice enumerate în mod expres şi
limitativ prin Constituţie. In cauza de faţă, Curtea constată că ordonanţele
criticate reglementează domenii care aparţin legilor ordinare şi de aceea au
fost aprobate prin legi ordinare. Faptul că actul normativ în cauză modifică o
lege adoptată ca lege organică nu înseamnă că reglementează într-un domeniu al
legii organice. Având în vedere cele de mai sus, nu se poate reţine încălcarea
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie.
Acordarea cu titlu gratuit a unui sediu unui ordin
profesional nu este contrar art. 136 alin. (4) din Constituţie, fiind, de fapt,
o expresie a tezei finale a acestui text constituţional - bunurile proprietate
publică pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică.
Curtea reţine că textele constituţionale ale art. 44
privind proprietatea privată, art. 54 alin. (2) privind fidelitatea faţă de
ţară, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 69
privind mandatul reprezentativ, art. 108 alin. (3) privind actele Guvernului,
art. 115 alin. (1), (4) şi (5) privind delegarea legislativă, art. 135 privind
economia, art. 137 alin. (1) privind sistemul financiar şi art. 139 alin. (1)
privind impozitele, taxele şi alte contribuţii nu au pertinenţă în cauză.
In fine, se constată că Directiva nr. 2005/36/CE
privind recunoaşterea calificărilor profesionale sau Directiva 2006/43/CE din
17 mai 2006 a Parlamentului European şi a Consiliului privind auditul statutar
al conturilor anuale şi al conturilor consolidate, de modificare a directivelor
Consiliului 78/660/CEE şi 83/349/CEE şi de abrogare a Directivei 84/253/CEE a
Consiliului nu au incidenţă în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 47/2007 privind
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, excepţie ridicată de Armand
Gabriel Bobocea în Dosarul nr. 6.678/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 din Ordonanţa Guvernului
nr. 47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum şi a
ordonanţei în întregul ei, art. II alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 19/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi a ordonanţei de
urgenţă în întregul ei, art. 3 alin. (1) lit. g) şi h), art. 10 alin. (1) şi
(2), art. 13, art. 19 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de
consultanţă fiscală, precum şi a ordonanţei în întregul ei, excepţie ridicată
de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie
2009.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Benke Karoly