Augustin Zegrean |
- preşedinte |
Aspazia Cojocaru |
- judecător |
Acsinte Gaspar |
- judecător |
Petre Lăzăroiu |
- judecător |
Mircea Ştefan Minea |
- judecător |
Iulia Antoanella Motoc |
- judecător |
Ion Predescu |
- judecător |
Puskás Valentin Zoltán |
- judecător |
Tudorel Toader |
- judecător |
Doina Suliman |
- magistrat-asistent-şef |
|
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ionuţ Pătuleanu în Dosarul nr. 6.548/236/2008 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.712D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 4.719D/2010, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ioan Octavian Ursu în Dosarul nr. 3.866/197/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.719D/2010 la Dosarul nr. 4.712D/2010, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.548/236/2008, Tribunalul Giurgiu - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de contestatorul Ionuţ Pătuleanu cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 5.641 din 10 iulie 2008, pronunţată de Judecătoria Giurgiu într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale menţionate încalcă prevederile art. 23 alin. (11) din Constituţie şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens arată, în esenţă, că judecătorii care soluţionează plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor „administrează prost probele, în special inversând obligaţia de prezentare a probelor“, obligaţie care „revine acuzării şi îndoiala e folosită în avantajul acuzatului“.Prin Încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.866/197/2009, Tribunalul Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia a fost ridicată de recurentul-petent Ioan Octavian Ursu cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 3.866/197/2009, pronunţate de Judecătoria Braşov într-o cauză având ca obiect o plângere contravenţională în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale menţionate, prin instituirea prezumţiei relative de adevăr şi legalitate asupra procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, încalcă prezumţia de nevinovăţie, dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil, precum şi dreptul la apărare, astfel cum sunt consacrate de prevederile constituţionale ale art. 21, art. 23 alin. (11) şi art. 24, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Instanţele de judecată consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins: „(1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin aceste texte legale sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie şi art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 instituie un ansamblu de reguli procedurale care reglementează soluţionarea plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că acestea nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, satisfac pe deplin exigenţele unui proces echitabil şi totodată nu înfrâng prezumţia de nevinovăţie. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 768 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 16 iulie 2008, Decizia nr. 552 din 29 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, Decizia nr. 1.350 din 19 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 817 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, şi Decizia nr. 1.054 din 16 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 27 septembrie 2010. De asemenea, cu acele prilejuri, Curtea a reţinut că imparţialitatea judecătorilor reprezintă o caracteristică intrinsecă a actului de justiţie, fiind o noţiune complexă, care exclude intervenţia oricăror elemente de natură subiectivă şi care implică, printre altele, echidistanţa absolută a acestora. Or, dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care, astfel cum s-a arătat mai sus, reprezintă normele procedurale aplicabile soluţionării plângerilor contravenţionale, nu conţin niciun fel de elemente care să justifice apariţia vreunor suspiciuni legate de imparţialitatea judecătorului, susţinerile autorilor excepţiei fiind, din această perspectivă, neîntemeiate. Tot în legătură cu aceste susţineri ale autorilor excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece însuşi contravenientul trebuie să îşi probeze nevinovăţia în faţa instanţei, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că „procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. [...] Instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.“ Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ionuţ Pătuleanu în Dosarul nr. 6.548/236/2008 al Tribunalului Giurgiu - Secţia civilă şi de Ioan Octavian Ursu în Dosarul nr. 3.866/197/2009 al Tribunalului Braşov - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman