DECIZIE   Nr. 1453 din 5 noiembrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 788 din 19 noiembrie 2009

Tudorel Toader                       - preşedinte

Nicolae Cochinescu               -judecător

Aspazia Cojocaru                   -judecător

Acsinte Gaspar                      -judecător

Petre Lăzăroiu                        -judecător

Puskas Valentin Zoltan           -judecător

Augustin Zegrean                   -judecător

Carmen-Cătălina Gliga          - procuror

Oana Cristina Puică               - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Bucureşti în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi   1.168/2009) al  Curţii  de Apel  Bucureşti  -

Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2.775/R din 28 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni cu ocazia soluţionării recursului împotriva Incheierii din data de 4 februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 37.363/3/2008, având ca obiect contestaţia împotriva unei decizii de revocare din funcţie.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă presupun dreptul persoanei de a-şi stabili cadrul organizatoric în care să-şi desfăşoare activitatea, inclusiv abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile în cazul săvârşirii unor astfel de abateri. Consideră că regimul extrem de restrictiv prevăzut pentru încetarea raporturilor de muncă, ca şi procedura de luare a măsurilor disciplinare, însoţite de răsturnarea sarcinii probei, lezează libertatea economică şi provoacă un dezechilibru în poziţia şi drepturile părţilor din litigiu, în favoarea salariatului.

In plus, apreciază că prevederile legale referitoare la sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare afectează grav funcţionarea normală a societăţilor comerciale, încalcă dreptul lor de proprietate şi dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă, instaurând o dictatură a salariaţilor, care se ştiu la adăpost de orice sancţiuni, liberi fiind să nu îşi îndeplinească sarcinile de serviciu. Totodată, aceste dispoziţii de lege încalcă şi dreptul la apărare, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât măsurile dispuse de angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se cerceta fondul litigiului.

De asemenea, arată că art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în conformitate cu care lipsa menţiunilor din decizia de sancţionare constituie motiv de nulitate absolută a deciziei, este neconstituţional, deoarece contractul de muncă fiind de natură convenţională, sancţiunea prevăzută nu poate fi nulitate absolută, ci, eventual, nulitate relativă.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, libertatea economică sau înfăptuirea justiţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispoziţii potrivit cărora:

- Art. 266: „Angajatorul stabileşte sancţiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite de salariat, avându-se în vedere următoarele:

a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;

b) gradul de vinovăţie a salariatului;

c) consecinţele abaterii disciplinare;

d) comportarea generală în serviciu a salariatului;

e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.";

-  Art. 267: „(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.

(2)In vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.

(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile.

(4)In cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";

- Art. 268: „(1) Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:

a)descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;

b)precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;

d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică;

e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;

f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

(3)Decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

(4)Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.

(5)Decizia de sancţionare poate fi contestată de salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."

In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi cu motivări similare. In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 58 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, şi deciziile nr. 87 şi 95 din 5 februarie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 28 februarie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate, pentru motivele acolo arătate, criticile de neconstituţionalitate aduse textelor de lege care fac obiectul prezentei cauze.

Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Bucureşti în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. TUDOREL TOADER

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică