DECIZIE Nr.
1453 din 5 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 788 din 19 noiembrie 2009
Tudorel Toader - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Oana Cristina Puică - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii, excepţie ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni
din Bucureşti în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009)
al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte
de muncă şi asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 2.775/R din 28 aprilie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009), Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de
muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr.53/2003 - Codul
muncii. Excepţia a fost ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar
Arseni cu ocazia soluţionării recursului împotriva Incheierii din data de 4
februarie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a civilă,
conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 37.363/3/2008, având ca
obiect contestaţia împotriva unei decizii de revocare din funcţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 -
Codul muncii încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitoare la
egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art.
24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 45 privind libertatea economică,
ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederile
art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, având în vedere că
accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă presupun dreptul
persoanei de a-şi stabili cadrul organizatoric în care să-şi desfăşoare
activitatea, inclusiv abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile în cazul
săvârşirii unor astfel de abateri. Consideră că regimul extrem de restrictiv
prevăzut pentru încetarea raporturilor de muncă, ca şi procedura de luare a
măsurilor disciplinare, însoţite de răsturnarea sarcinii probei, lezează
libertatea economică şi provoacă un dezechilibru în poziţia şi drepturile
părţilor din litigiu, în favoarea salariatului.
In plus, apreciază că prevederile legale referitoare la
sancţionarea cu nulitate absolută a neîndeplinirii de către angajatori a unor
formalităţi prealabile aplicării sancţiunii disciplinare afectează grav
funcţionarea normală a societăţilor comerciale, încalcă dreptul lor de
proprietate şi dreptul la o activitate economică şi la libera iniţiativă,
instaurând o dictatură a salariaţilor, care se ştiu la adăpost de orice
sancţiuni, liberi fiind să nu îşi îndeplinească sarcinile de serviciu.
Totodată, aceste dispoziţii de lege încalcă şi dreptul la apărare, precum şi principiul
constituţional al egalităţii în drepturi, întrucât măsurile dispuse de
angajator pot fi anulate pentru motive formale, fără a se cerceta fondul
litigiului.
De asemenea, arată că art. 268 alin. (2) din Legea nr.
53/2003 - Codul muncii, în conformitate cu care lipsa menţiunilor din decizia
de sancţionare constituie motiv de nulitate absolută a deciziei, este
neconstituţional, deoarece contractul de muncă fiind de natură convenţională,
sancţiunea prevăzută nu poate fi nulitate absolută, ci, eventual, nulitate
relativă.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a civilă şi
pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor
constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, accesul liber la
justiţie, dreptul la apărare, libertatea economică sau înfăptuirea justiţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie
2003, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 266: „Angajatorul stabileşte sancţiunea
disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârşite
de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârşită;
b) gradul de vinovăţie a salariatului;
c) consecinţele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancţiuni disciplinare suferite
anterior de către acesta.";
- Art. 267: „(1) Sub sancţiunea nulităţii absolute,
nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 264 alin. (1) lit. a), nu
poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare
prealabile.
(2)In vederea desfăşurării cercetării disciplinare
prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de
către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi
locul întrevederii.
(3)Neprezentarea salariatului la convocarea făcută
în condiţiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul
angajatorului să dispună sancţionarea, fără efectuarea cercetării disciplinare
prealabile.
(4)In cursul cercetării disciplinare prealabile
salariatul are dreptul să formuleze şi să susţină toate apărările în favoarea
sa şi să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele şi
motivaţiile pe care le consideră necesare, precum şi dreptul să fie asistat, la
cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru
este.";
- Art. 268: „(1) Angajatorul dispune aplicarea
sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30
de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea
abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii
faptei.
(2)Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind
în mod obligatoriu:
a)descrierea faptei care constituie abatere
disciplinară;
b)precizarea prevederilor din statutul de personal,
regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost
încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările
formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele
pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată
cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea
disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată;
f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi
contestată.
(3)Decizia de sancţionare se comunică salariatului
în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la
data comunicării.
(4)Comunicarea se predă personal salariatului, cu
semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare
recomandată, la domiciliul sau reşedinţa comunicată de acesta.
(5)Decizia de sancţionare poate fi contestată de
salariat la instanţele judecătoreşti competente în termen de 30 de zile
calendaristice de la data comunicării."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul
liber la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 45
privind libertatea economică, ale art. 53 referitoare la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 124 privind
înfăptuirea justiţiei, precum şi a prevederilor art. 6 referitoare la dreptul
la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii au
mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin
raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în
prezenta cauză, şi cu motivări similare. In acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 58 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 117 din 16 februarie 2007, şi deciziile nr. 87 şi 95
din 5 februarie 2008, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
153 din 28 februarie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate, pentru
motivele acolo arătate, criticile de neconstituţionalitate aduse textelor de
lege care fac obiectul prezentei cauze.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură a
determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de
fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 266-268 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie
ridicată de Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Bucureşti în Dosarul
nr. 37.363/3/2008 (număr în format vechi 1.168/2009) al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări
sociale.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 noiembrie
2009.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. TUDOREL TOADER
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică