DECIZIE Nr.
1445 din 4 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 30 din 13 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Ardealul Invest Impex" - S.R.L. din Bucureşti în
Dosarul nr. 1.757/33/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală.
La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei,
Societatea Comercială „Ardealul Invest Impex" - S.R.L. din Bucureşti,
administratorul societăţii, Eugen Morea. Lipseşte partea Leonora Maria Lantoş,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea
acesteia, sens în care depune note scrise la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 29 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1.757/33/2009, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi
exercitarea profesiei de avocat. Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Societatea Comercială „Ardealul Invest Impex" - S.R.L. cu
sediul social în Bucureşti, cu ocazia soluţionării recursului formulat
împotriva Sentinţei penale nr. 13 din 1 februarie 2010, pronunţată de Curtea de
Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, fără însă să o motiveze.
Instanţa de judecată apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit'dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului' şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise
depuse la dosar, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile de'lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995 pentru
organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările şi
completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „Avocatul nu
răspunde penal pentru susţinerile făcute oral sau în scris, în forma adecvată
şi cu respectarea prevederilor alin. (5), în faţa instanţelor de judecată, a
organelor de urmărire penală sau a altor organe administrative de jurisdicţie
şi numai dacă aceste susţineri sunt în legătură cu apărarea in acea cauză şi
sunt necesare stabilirii adevărului."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece autorul nu motivează critica de
neconstituţionalitate, încălcând astfel dispoziţiile art. 10 alin. (2) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate."
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (6) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Ardealul Invest Impex" - S.R.L. din Bucureşti în
Dosarul nr. 1.757/33/2009 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
' Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman