DECIZIE Nr.
1429 din 2 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor
pacientului nr. 46/2003
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 16 din 7 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Legea drepturilor
pacientului nr. 46/2003, excepţie ridicată de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr.
14.088/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 5
octombrie 2010 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de
14 octombrie 2010. La acea dată, având în vedere imposibilitatea constituirii
legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronunţarea la data de 26
octombrie 2010, iar apoi, pentru acelaşi motiv, la data de 2 noiembrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 13 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 14.088/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 21 şi art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.
Excepţia a fost ridicată de Dan Tudor Vuza cu prilejul
soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect obligarea Spitalului Clinic de
Urgenţă Floreasca de a comunica şi elibera copii de pe toate documentele,
inclusiv dosarele medicale în care sunt consemnate diagnosticele, rezultatele
investigaţiilor şi tratamentelor aplicate internării pacientului George Pavel
Vuza.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textele de lege criticate, care prevăd că
informaţiile privind starea pacientului sunt confidenţiale chiar şi după
decesul acestuia, creează o discriminare între moştenitorii legali ai
pacientului decedat, care se supun acestei norme, şi alte persoane care,
potrivit art. 23 din Legea nr. 46/2003, pot avea acces la datele personale
medicale ale pacientului. De asemenea, consideră că este încălcat şi art. 20
din Constituţie prin raportare la art. 4 pct. 4 din Declaraţia promovării
drepturilor pacienţilor în Europa, întrucât aceste prevederi internaţionale
exclud doar pe terţi, iar nu şi familia de la accesul la informaţiile privind
pacientul. In sfârşit, consideră că se contravine şi art. 46 din Constituţie,
întrucât este încălcat dreptul moştenitorului legal al defunctului de a obţine
informaţii referitoare la starea pacientului, rezultatele investigaţiilor,
diagnosticul, prognosticul şi tratamentul aplicat în timpul vieţii. Consideră
că, în lipsa unui înscris prin care pacientul să se exprime cu privire la
confidenţialitatea datelor medicale care îl privesc, moştenitorii trebuie să
aibă acces la aceste informaţii.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.
In acest sens, arată că moştenitorii legali şi terţii autorizaţi să obţină
informaţii referitoare la un pacient nu se află în aceeaşi situaţie, după cum
nici membrii familiei şi autorităţile medicale nu pot fi puşi pe acelaşi plan
atunci când vine vorba de confidenţialitatea stării de sănătate a unui pacient.
De asemenea, arată că principiul egalităţii în drepturi nu se referă la
egalitatea dintre cetăţeni şi autorităţi. Extinderea obligaţiei de a păstra
confidenţialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanei chiar şi după
decesul acesteia este un reflex al dispoziţiilor constituţionale care urmăresc
ocrotirea vieţii private. In sfârşit, consideră că nu sunt încălcate nici
dispoziţiile Declaraţiei promovării drepturilor pacienţilor în Europa.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 20 şi art. 46 din Constituţie, arată că
acestea nu sunt incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
dispoziţiile art. 21 şi art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie
2003, dispoziţii potrivit cărora:
- Art. 21: „Toate informaţiile privind starea
pacientului, rezultatele investigaţiilor, diagnosticul, prognosticul,
tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul
acestuia.";
-Art. 22: „Informaţiile cu caracter confidenţial pot
fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit
sau dacă legea o cere în mod expres."
Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege
sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor
la egalitatea în drepturi şi art. 46 referitor la dreptul la moştenire. De
asemenea, consideră că se încalcă art. 20 din Constituţie prin raportare la
dispoziţiile art. 4 pct. 4 din Declaraţia promovării drepturilor pacienţilor în
Europa.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textele de lege criticate nu instituie un tratament diferenţiat
între persoane aflate în situaţii identice. Astfel, accesul furnizorilor de
servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, la datele
medicale care îl privesc pe acesta este justificat de necesitatea intervenţiei
de specialitate în vederea acordării unui tratament cât mai adecvat. Astfel,
întrucât se are în vedere, în realitate, interesul pacientului, nu se poate
pune un semn de egalitate cu situaţia altor persoane care solicită accesul la
datele medicale privind pacientul în interes personal. Prin urmare, situaţiile
evident diferite justifică tratamentul juridic diferenţiat.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
raportată la art. 4 pct. 4 din Declaraţia promovării drepturilor pacienţilor în
Europa, Curtea constată că acest act internaţional nu are valoarea unui tratat
sau pact ratificat de România, astfel încât, în ceea ce îl priveşte,
dispoziţiile art. 20 din Legea fundamentală nu sunt incidente.
De altfel, cu privire la constituţionalitatea textelor
de lege criticate, Curtea s-a mai pronunţat şi prin Decizia nr. 162 din 26
februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263
din 3 aprilie 2008, în care a statuat că informaţiile privind sănătatea
persoanei „intră în noţiunea de viaţă privată, fiind prin urmare un mod de a
realiza protecţia drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituţie, consacrate
în egală măsură şi în art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale". In legătură cu aceste aspecte, a fost
amintită Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunţată de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului în speţa Z. contra Finlandei, în care s-a arătat că
„protecţia datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical,
este de o importanţă fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de
dreptul său la respectarea vieţii private şi a vieţii de familie aşa cum este
acesta garantat de art. 8 din Convenţie.
[...] In lipsa unei asemenea protecţii, persoanele care
necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informaţii cu
caracter personal şi intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru
boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le
pună viaţa în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol
poate exista pentru colectivitate. [...] De aceea, legislaţia internă a
statelor trebuie să cuprindă garanţii adecvate pentru a împiedica orice
comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea
persoanei, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 paragraful 1 al
Convenţiei".
Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut
că: „Extinderea obligaţiei de a păstra confidenţialitatea datelor privind
starea de sănătate a persoanei, chiar şi în cazul persoanelor decedate, apare,
de asemenea, ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale mai sus
menţionate, dacă se are în vedere faptul că, deşi capacitatea de folosinţă a
persoanei încetează la moartea acesteia, în virtutea respectului datorat
persoanei umane, memoria persoanei decedate şi opţiunile făcute în timpul
vieţii trebuie ocrotite şi ulterior decesului. Dreptul de opţiune al
pacientului privind păstrarea confidenţialităţii cu privire la starea de
sănătate nu este transmisibil mortis causa, păstrându-se astfel opţiunea
exprimată până la momentul morţii titularului dreptului."
Raportat la criticile reţinute în prezenta cauză,
Curtea arată că dreptul la moştenire nu presupune dreptul moştenitorilor de a
obţine informaţii cu privire la starea pacientului.
Fără a pune în discuţie însăşi constituţionalitatea
textelor de lege criticate, Curtea reţine că normele imperative care instituie
confidenţialitatea datelor privind pacientul pot ridica, în anumite situaţii,
probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de a-şi realiza drepturile,
în măsura în care acestea depind de informaţiile privind starea medicală a
pacientului. Acesta este motivul pentru care prevederile art. 22 din Legea nr.
46/2003 au permis legiuitorului să instituie excepţii de la regula prevăzută de
art. 21 din aceeaşi lege. In acest sens, art. 39 alin. (2) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, stabileşte că folosirea
informaţiilor privind pacienţii este permisă în situaţia când: ,,a) există o
dispoziţie legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c)
datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a
comunităţii, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi
penale."
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Legea drepturilor
pacientului nr. 46/2003, excepţie ridicată de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr.
14.088/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea