DECIZIE Nr.
1415 din 2 noiembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 si art. 31 alin. 1 si 2 din Codul
de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 6 din 4 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi art. 31 alin. 1 şi 2 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius Neculcea în Dosarul nr.
3.813/55/2010 al Judecătoriei Arad - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent-şef referă asupra cauzei şi arată
că partea Manuela Maria Răzman (fostă Neculcea) a depus la dosar o cerere prin
care solicită judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 18 martie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 3.813/55/2010, Judecătoria Arad - Secţia civilă a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi
art. 31 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă.
Excepţia a fost ridicată de Marius Neculcea cu ocazia
soluţionării unei cereri de recuzare a unui judecător.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate contravin
prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1),
(2) şi (3), art. 24 şi art. 20 raportat la cele ale art. 1 şi art. 6 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In
acest sens, arată, în esenţă, că, deoarece procedura instituită în vederea
judecării cererii de recuzare stabileşte numai ascultarea judecătorului
recuzat, iar pe justiţiabil îl împiedică să participe la judecarea cererii de
recuzare, creează un dezechilibru evident în ceea ce priveşte drepturile
procesuale pe care le are justiţiabilul şi o inegalitate în faţa legii între
acesta şi judecătorul recuzat. Autorul excepţiei consideră că art. 27 din Codul
de procedură civilă „prezintă doar o aparentă minuţiozitate [...], în sensul că
cele nouă puncte sunt vădit insuficiente, a fortiori
existând o sumedenie de alte situaţii care nu au
fost circumscrise în acest text de lege". In continuare, arată că „este
revoltătoare argumentaţia oferită de Curtea Constituţională în Decizia nr. 40
din 27 ianuarie 2005".
Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie,
republicată, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 27 şi art. 31 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură
civilă, care au următorul cuprins:
- Art. 27: „Judecătorul
poate fi recuzat:
1. când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii
lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este soţ, rudă sau afin,
până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2. când el este soţ, rudă sau afin în linie directă
ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau
mandatarul unei părţi sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora soţului uneia
din aceste persoane;
3. când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau
afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind
încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;
4. dacă el, soţul sau rudele lor până la al
patrulea grad inclusiv au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau
dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;
5. dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a
fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre
părţi;
7. dacă şi-a spus părerea cu privire la pricina ce
se judecă;
8. dacă a primit de la una din părţi daruri sau
făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;
9. dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din
rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau
rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.";
- Art. 31 alin. 1 şi 2: „Instanţa decide asupra
recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe
judecătorul recuzat.
Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a
motivelor de recuzare."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că
aceste dispoziţii contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16
alin. (1) şi (2) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 alin. (1), (2) şi
(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare şi
art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului
raportat la prevederilor cuprinse în art. 1 referitor la obligaţia de a
respecta drepturile omului şi art. 6 referitor la dreptul la un proces
echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate s-a
pronunţat prin mai multe decizii.
Astfel, prin Decizia nr. 364 din 20 martie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, şi prin Decizia nr. 1.176 din 11
decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Curtea a
reţinut că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă reglementează în
mod limitativ cazurile de recuzare a judecătorilor, protejând, astfel, partea
în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de
obiectivitate. Curtea a observat că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură
civilă acoperă o paletă foarte largă de situaţii, iar toate cazurile de
recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective şi raţionale, duc la
finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea
îndepărtării de către o parte de rea-credinţă a unui judecător pentru motive
subiective sau netemeinice, situaţie ce nu contravine textelor constituţionale
ale art. 21 alin. (1) şi (3).
De asemenea, prin Decizia nr. 268 din 6 martie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 380 din 20 mai 2008, Curtea a reţinut că art. 31
din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor art. 21 din
Constituţie, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei şi
nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare
legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de
soluţionare a acestei cereri, încheierea prin care s-a respins recuzarea
putându-se ataca odată cu fondul, instanţa superioară de fond urmând a reface
toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată
că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.
Pentru aceleaşi considerente nu a putut fi reţinută
nici critica privind încălcarea art. 24 privind dreptul la apărare din
Constituţie.
In final, Curtea a reţinut că procedura privind
judecarea cererii de recuzare este aceeaşi, indiferent de calitatea părţilor în proces, astfel încât nu se poate
reţine nici încălcarea principiului egalităţii în drepturi.
Intrucât criticile de neconstituţionalitate
privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit
elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi menţin
valabilitatea şi în cauza de faţă.
In fine, Curtea constată că, prin dispoziţiile de lege
criticate, legiuitorul a înţeles să asigure un climat de ordine, indispensabil
exercitării, în condiţii optime, a drepturilor constituţionale invocate.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un
anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe,
de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor
deduse judecăţii.
De altfel, autorul excepţiei solicită modificarea
soluţiilor legislative criticate, considerând că, „într-un mod profund
discreţionar", legiuitorul a eliminat „însăşi regina probelor -
interogatoriul [...]." In acest sens, invocă Decizia nr. 969 din 30
octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007,
prin care Curtea a decis că dispoziţiile art. 612 alin. (6) din Codul de
procedură civilă sunt neconstituţionale, deoarece împiedică administrarea
interogatoriului în dovedirea motivelor de divorţ.
Curtea observă însă că dispoziţiile legale analizate
corespund art. 126 alin. (2) din Constituţie, din care rezultă că legiuitorul
are libertatea de a institui reguli de procedură judiciară adecvate situaţiilor
procedurale pe care le reglementează. Admiterea interogatoriului ca mijloc de
probă pentru dovedirea unor motive de recuzare ar supune, în mod evident, judecătorul
unor presiuni, ceea ce ar deteriora actul de justiţie.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A. d) şi al art. 29
din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi art. 31 alin. 1 şi 2 din Codul
de procedură civilă, excepţie ridicată de Marius Neculcea în Dosarul nr.
3.813/55/2010 al Judecătoriei Arad - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 noiembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman