DECIZIE Nr.
141 din 21 februarie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1 si 2 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 211 din 19 martie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 1 şi 2 din
Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Cristian Gabriel Seceanu în Dosarul nr. 2.744/4/2007 al
Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca
neîntemeiată, pentru aceleaşi motive care fundamentează jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 octombrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 2.744/4/2007, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Cristian Gabriel Seceanu în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că „situaţia juridică ce se configurează şi
pe care doar Curtea Constituţională o poate împiedica este aceea că persoanele
faţă de care s-a luat măsura administrativă a conducerii la sediul Poliţiei
conform art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi
funcţionarea Poliţiei Române, dar care nu au calitatea de învinuit sau inculpat
cerută de art. 171 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, nu se bucură de
garanţiile prevăzute de art. 24 alin.(1) din Constituţie şi de art. 6
paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului". Se arată că
„în acest fel pot lua naştere situaţii ca cea din prezenta cauză, în care o
persoană lipsită de libertate să fie interogată şi chiar să i se ia declaraţii
scrise fără a i se pune în vedere că are dreptul de a nu declara nimic şi chiar
să-şi angajeze un avocat. Mai mult [...], se poate susţine că probele obţinute
[...] sunt legale din moment ce la momentul obţinerii lor respectiva persoană
nu avea calitatea de învinuit sau inculpat, asistenţa juridică nefiind deci
obligatorie". Se concluzionează în sensul că actuala redactare a art. 171
alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală are ca efect privarea anumitor
categorii de indivizi de garanţiile prevăzute de normele constituţionale şi din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
invocate.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. In opinia
instanţei, împrejurarea că făptuitorul reţinut şi condus la sediul poliţiei
conform art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 nu este enumerat de
textul de lege criticat între cazurile în care asistenţa juridică este
obligatorie nu contravine art. 24 din Constituţie, întrucât făptuitorul nu este
parte în procesul penal şi, prin urmare, nu este titular de drepturi şi
obligaţii procesual-penale. De asemenea, întrucât făptuitorul nu este persoană
acuzată în sensul art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, aceste dispoziţii ale Convenţiei nu sunt eludate.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Arată că, „înainte de
începerea procesului penal, nu se poate vorbi de învinuit, cel care a săvârşit
infracţiunea fiind făptuitor, fără a avea încă o calitate procesuală, calitate
pe care o primeşte numai o dată cu pornirea procesului
penal, şi anume a urmăririi penale. Or, unei persoane
situate în afara procesului penal nu i se poate acorda dreptul la asistenţă
juridică, pentru că altfel s-ar încălca tocmai prevederile art. 24 alin. (2)
din Constituţie."
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 172 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală,
potrivit cărora „Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de
apărător în tot cursul urmăririi penale şi al judecăţii, iar organele judiciare
sunt obligate să-i aducă la cunoştinţă acest drept.
Asistenţa juridică este obligatorie când învinuitul
sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un
institut medical educativ, când este reţinut sau arestat chiar în altă cauză,
când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale
sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de
urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar
putea face singur apărarea, precum si în alte cazuri prevăzute de lege".
Autorul excepţiei susţine că normele criticate încalcă
prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi
dispoziţiile art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
dreptul la un proces echitabil - drepturile acuzatului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că prevederile art. 171 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură
penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de
aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta
cauză.
Astfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art.
171 alin. 1 din Codul de procedură penală, sub aspectul garantării dreptului la
apărare în tot cursul procesului penal, Curtea Constituţională s-a mai
pronunţat prin deciziile nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, nr. 13 din 16
ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135
din 3 martie 2003, şi nr. 582 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.125 din 13 decembrie 2005. Cu acele
ocazii, Curtea a statuat că nu există nicio contradicţie între art. 171 alin. 1
din Codul de procedură penală şi prevederile art. 24 din Constituţie, deoarece
textul de lege menţionat reglementează în detaliu însuşi principiul
constituţional al dreptului la apărare.
De asemenea, asupra constituţionalităţii art. 171 alin.
2 din Codul de procedură penală, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin
deciziile nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000, nr. 533 din 13 octombrie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie
2005, şi nr. 600 din 21 septembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, statuând, pentru
considerentele acolo reţinute, că acestea nu încalcă dreptul la apărare şi
dreptul la un proces echitabil.
Soluţia şi considerentele deciziilor mai sus amintite
îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea acestei jurisprudenţe.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Cristian Gabriel Seceanu în Dosarul nr. 2.744/4/2007 al
Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta