DECIZIE Nr.
1401 din 3 noiembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (3) si art. 83 din Legea nr.
51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, art. 3 alin. (4)
si art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin.
2, art. 183 alin. 1 si 2, art. 262 pct. 1 lit. a) si art. 278 1 alin. 8 lit.
a)-c) din Codul de procedura penala si art. 281 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 855 din 9 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Doina Suliman -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr.
51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, art. 3 alin. (4)
şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, art.' 171 alin.
2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 2781 alin.
8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală şi art. 281 din Codul penal,
excepţie ridicată de Răducu Marcel în Dosarul nr. 2.362/55/2009 al Tribunalului
Arad - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere, ca fiind inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de
avocat din 2004, art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de
procedură penală şi art. 281 din Codul penal şi, ca fiind neîntemeiată, a
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 83
din Legea nr. 51/1995 şi art. 183 alin. 1 şi 2 şi art. 2781 alin. 8
lit. a)-c) din Codul de procedură penală.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 28 aprilie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.362/55/2009, Tribunalul Arad - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1
alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea
profesiei de avocat, art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul
profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262
pct. 1 lit. a) şi art. 2781 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de
procedură penală şi art. 281 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicată de Răducu Marcel cu ocazia
soluţionării plângerii formulate împotriva ordonanţei prim-procurorului dată în
Dosarul nr. 69/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad prin care
s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei de scoatere de sub
urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, dată de
procuror în Dosarul nr. 2.124/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Arad, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a profesiei
de avocat, prevăzută de art. 281 din Codul penal.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, următoarele:
- Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea
nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi
art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din 2004
contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5), art. 4 alin.
(1), art. 15 alin. (2)', art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (2), precum
şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, deoarece nu este recunoscută structura UNBR Bota,
iar astfel cetăţenii nu au posibilitatea de a-şi alege apărătorul.
- Dispoziţiile art. 171 alin. 2,'art. 183 alin. 1 şi
2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 2781 alin. 8 lit. a)-c) din Codul
de procedură penală contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, art. 21
alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (2) şi art. 24 alin. (1) şi (2), precum şi art.
5 paragrafele 1 şi 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, art. 9 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, art. 9 pct. 1 şi art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul internaţional
cu privire la drepturile civile şi politice. In acest sens, arată că, „deoarece
toţi avocaţii din România fac parte din UNBR, este evident că avocatul desemnat
din oficiu nu îl va apăra pe inculpat împotriva uniunii sale", în
procesele în care UNBR, este parte. De asemenea, consideră că „aducerea (chiar
prin constrângere) a învinuitului sau inculpatului în faţa organelor de
urmărire penală sau a instanţelor de judecată reprezintă o privare de libertate
fără a fi reţinere sau arestare".
- Dispoziţiile art. 281 din Codul penal, făcând
trimitere la legi speciale, încalcă prevederile constituţionale ale art. 73
alin. (1) şi art. 115 alin. (1) care stabilesc posibilitatea Parlamentului de a
adopta numai legi constituţionale, organice şi ordinare, iar nu o lege specială
pentru exercitarea unei profesii.
Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale
sau reglementărilor internaţionale invocate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie următoarele dispoziţii:
- Art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, modificată şi
completată prin Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004, precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin.
(4) din Statutul profesiei de avocat din 2004, publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 45 din 13 ianuarie 2005, dispoziţii care au următorul
cuprins:
- Art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/1995: „Constituirea
şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de
constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept.";
- Art. 83 din Legea nr. 51/1995: „La data intrării
în vigoare a prezentei legi, denumirea Uniunea Avocaţilor din România se
înlocuieşte cu denumirea Uniunea Naţională a Barourilor din România, în
toate actele normative.";
- Art. 3 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din
2004: „Este interzisă, sub sancţiunile prevăzute de lege, exercitarea
oricărei activităţi specifice profesiei de avocat de către o persoană fizică ce
nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi pe Tabloul avocaţilor sau
de către o altă persoană juridică, cu excepţia societăţii civile profesională
de avocaţi cu răspundere limitată.";
- Art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat din
2004: „Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt
interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale barourilor în afara
U.N.B.R. sunt nule de drept. Nulitatea poate fi oricând constatată la cererea
U.N.B.R., a barourilor membre, a Ministerului Public şi poate fi constatată de
instanţă din oficiu.";
- Dispoziţiile art. 171
alin. 2, art. 183 alin. 1 şi 2, art. 262 pct. 1 lit. a) şi art. 2781
alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură penală, precum şi prevederile art.
281 din Codul penal, texte de lege care au următorul cuprins:
- Art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală: „Asistenţa
juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat
într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este
reţinut sau arestat chiar în altă cauză, când faţă de acesta a fost dispusă
măsura de siguranţă a internării medicale sau obligarea la tratament medical
chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază
că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea, precum şi în
alte cazuri prevăzute de lege.";
- Art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală: „O
persoană poate fi adusă în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de
judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispoziţiilor art.
176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea ori prezenţa
ei este necesară.
Invinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat
chiar înainte de a fi fost chemat prin citaţie, dacă organul de urmărire penală
sau instanţa constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune
această măsură.";
-Art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală:
„Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care
garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând
probele necesare şi legal administrate, procedează, după caz, astfel:
1. Când din materialul de urmărire penală rezultă că
fapta există, că a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta
răspunde penal:
a) dacă acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în
cursul urmăririi penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea
penală şi dispune trimiterea în judecată;"
- Art. 2781 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de
procedură penală: „Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă
sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa
atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează
rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea
începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este
obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând
totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume
mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează
rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt
suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit,
dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în
mod corespunzător."
- Art. 281 din Codul penal: „Exercitarea fără drept
a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere
autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă
legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează
potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu
amendă".
Autorul excepţiei susţine că aceste dispoziţii de lege
sunt neconstituţionale, astfel:
- art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr. 51/1995,
precum şi art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat
din 2004 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (1)-(5), art.
4 alin. (1), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 20 alin. (1) şi (2),
precum şi art. 6 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale;
- art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală
contravine prevederilor art. 24 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la
dreptul la apărare;
- art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală
încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (1) şi (2) referitoare
la libertatea individuală, precum şi prevederile art. 5 paragrafele 1 şi 4
privind dreptul la libertate şi la siguranţă din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 9 cu privire la
dreptul persoanei de a nu fi arestată, deţinută sau exilată în mod arbitrar din
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 9 paragraful 1 privind dreptul
la libertatea şi la securitatea persoanei şi ale art. 14 paragraful 3 lit. g)
referitoare la dreptul acuzatului de a păstra tăcerea şi de a nu se
autoincrimina din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi
politice;
- art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură
penală înfrânge dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul
la apărare;
- art. 2781 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de
procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3)
privind liberul acces la justiţie şi art. 126 alin. (1) referitoare la
înfăptuirea justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
- art. 281 din Codul penal contravine dispoziţiilor
constituţionale ale art. 73 alin. (1) referitoare la categoriile de legi şi ale
art. 115 alin. (1) privind delegarea legislativă.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se reţin
următoarele:
I. Având în vedere prevederile art. 146 lit. d) din
Constituţie şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din
Statutul profesiei de avocat din 2004 este inadmisibilă.
II. Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art.
83 din Legea nr. 51/1995, se observă că, sub aspectele criticate, prin
numeroase decizii, precum Decizia nr. 150 din 10 februarie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 11 martie 2009, Curtea
Constituţională a statuat că, „In concepţia legiuitorului, avocatura este un
serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi
speciale, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional
selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. [...] Această opţiune a
legiuitorului nu poate fi considerată ca neconstituţională, având în vedere că
scopul ei este asigurarea unei asistenţe juridice calificate, iar normele în
baza cărora funcţionează nu contravin principiilor constituţionale", cei
care doresc să practice această profesie fiind datori să respecte legea şi să
accepte regulile impuse de aceasta. Astfel se explică de ce condiţiile de
organizare şi exercitare a profesiei de avocat sunt prevăzute într-o lege
specială.
Curtea Constituţională a statuat constant în
jurisprudenţa sa că profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea
legii, şi nu împotriva ei, astfel că niciuna dintre prevederile constituţionale
şi convenţionale invocate nu sunt nesocotite prin dispoziţiile de lege
criticate.
III. Autorul excepţiei nu formulează veritabile
critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 171 alin. 2 şi
ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv ale art.
281 din Codul penal. Astfel, emite supoziţii legate de posibila nerespectare a
legii de către avocaţii desemnaţi în baza art. 171 alin. 2 din Codul de
procedură penală să asigure asistenţa juridică din oficiu în cauzele în care
organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul sau inculpatul
nu şi-ar putea face singur apărarea, în condiţiile în care Uniunea Naţională a
Barourilor din România este şi ea parte în respectivele procese penale.
Totodată, autorul excepţiei critică modul de aplicare a prevederilor art. 262
pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, respectiv a dispoziţiilor art.
281 din Codul penal de către organele de urmărire penală şi de către instanţa
de judecată. Or, aceste aspecte nu intră sub incidenţa controlului de
constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei
învestite cu soluţionarea litigiului. In aceste condiţii, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit.
a) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 281 din Codul penal este
inadmisibilă.
IV. In ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate a art. 183 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală,
Curtea s-a pronunţat asupra art. 183 din Codul de procedură penală, în
integralitatea sa, prin raportare la o serie de texte din Constituţie şi din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia
nr. 885 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, Curtea a reţinut că regulile
procedurale instituite prin dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură penală
sunt menite să asigure buna desfăşurare a procesului penal, fără întârzieri
determinate de absenţa sau refuzul persoanelor a căror ascultare sau prezenţă
este apreciată ca fiind necesară de către instanţa de judecată. Prin
dispoziţiile criticate nu se încalcă libertatea individuală, întrucât
instituţia mandatului de aducere nu este echivalentă cu cea a sancţiunilor
privative de libertate. De altfel, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul
unor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns pentru desfăşurarea instrucţiei
penale, astfel încât constrângerea unei persoane de a se prezenta în faţa
instanţei de judecată, atunci când aceasta din urmă apreciază că se impune
acest lucru, nu aduce nicio atingere principiilor statului de drept. Cu acelaşi
prilej, Curtea a statuat că, prin prevederile art. 183 din Codul de procedură
penală, nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil, având în vedere
că persoanele aduse cu mandat nu pot rămâne la dispoziţia organului judiciar
decât timpul strict necesar pentru audierea lor, în afară de cazul când s-a
dispus reţinerea ori arestarea preventivă a acestora. De asemenea, textul de
lege criticat nu aduce atingere dreptului acuzatului de a păstra tăcerea şi de
a nu contribui la propria incriminare, întrucât acesta nu este constrâns în
niciun fel să facă vreo declaraţie în acest sens.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele
de principiu ale deciziilor menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi
în prezenta cauză.
Pentru considerentele arătate, prevederile art. 183
alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală sunt în concordanţă cu dispoziţiile
art. 23 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ale art. 5 paragrafele 1 şi 4 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
ale art. 9 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cu prevederile
art. 9 paragraful 1 şi ale art. 14 paragraful 3 lit. g) din Pactul
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
V. In fine, nu poate fi caracterizată ca o încălcare a
dreptului la un proces echitabil nici reglementarea soluţiei pe care o pronunţă
instanţa în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură
penală, întrucât împotriva încheierii astfel pronunţate persoana nemulţumită
are posibilitatea exercitării căilor de atac prevăzute de lege, având deplina
libertate de a demonstra nelegalitatea acesteia, folosind toate mijloacele
procedurale ce caracterizează un proces echitabil. De asemenea, soluţionarea
fondului cauzei, în situaţia în care instanţa, în temeiul art. 2781 alin.
8 lit. c) din Codul de procedură penală, admite plângerea, prin încheiere,
desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată, reţinând cauza spre judecare,
constituie o etapă procesuală distinctă, guvernată de regulile procedurale
aplicabile judecării în primă instanţă şi în căile de atac, reguli cu privire
la care textele criticate stabilesc în mod expres că se aplică „în mod
corespunzător". Statuând în sensul celor arătate, dispoziţiile art.
2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală asigură
posibilitatea părţilor de a formula apărări, de a propune probe şi de a recurge
la căile de atac prevăzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile
procesuale care condiţionează un proces echitabil, în deplină concordanţă cu
prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Aceleaşi considerente şi aceeaşi soluţie au fost
reţinute şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 859 din 28 noiembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 17 ianuarie
2007.
Neexistând elemente noi de natură a determina
schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele stabilite prin deciziile menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
In sfârşit, se constată că invocarea de către autorul
excepţiei a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a
Cauzei Golder împotriva Marii Britanii (1975), nu are relevanţă în
aprecierea neconstituţionalităţii prevederilor cuprinse în art. 2781
din Codul de procedură penală, întrucât în speţa respectivă Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a decis încălcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art.
8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, constatându-se refuzul de a se permite consultarea unui avocat
pentru acţionarea în justiţie, astfel persoana în cauză a fost împiedicată să
se adreseze unui tribunal. Or, textul art. 2781 din Codul de
procedură penală recunoaşte expres dreptul persoanei ale cărei interese
legitime au fost vătămate (inclusiv persoana faţă de care s-a dispus scoaterea
de sub urmărire penală) de a se adresa justiţiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1) Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) şi art. 5 alin. (4) din
Statutul profesiei de avocat din 2004, art. 171 alin. 2 şi art. 262 pct. 1 lit.
a) din Codul de procedură penală şi art. 281 din Codul penal, excepţie ridicată
de Răducu Marcel în Dosarul nr. 2.362/55/2009 al Tribunalului Arad - Secţia
penală.
2) Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 83 din Legea nr.
51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi art. 183 alin.
1 şi 2 şi art. 2781 alin. 8 lit. a)-c) din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 noiembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Doina Suliman