DECIZIE Nr.
1391 din 26 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (3 1) si art. 4 alin.
(1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia
Nationala Anticoruptie, asa cum au fost modificate prin Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 134/2005
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 5 din 4 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)şi (31)şi art.
4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicată de Tania Olteariu în Dosarul nr.
4.606/109/2008 al Tribunalului Vaslui - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 30 iunie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 4.606/109/2008, Tribunalul Vaslui - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicată de Tania Olteanu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115
alin. (6) referitoare la domeniul de reglementare prin ordonanţe de urgenţă. De
asemenea, prevederile art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1)
din actul criticat contravin dispoziţiilor art. 132 referitoare la Statutul
procurorilor, întrucât se instituie un organism paralel instituţiei
constituţionale a Ministerului Public.
Tribunalul Vaslui - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare şi notelor autorului, dispoziţiile
art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005. In realitate, obiectul excepţiei îl
reprezintă prevederile art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin. (1)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din
11 aprilie 2002, aşa cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, care au
următorul conţinut:
Art. 1 alin. (1) şi (31) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 43/2002:
„(1) Prin prezenta ordonanţă de urgenţă se
înfiinţează Direcţia Naţională Anticorupţie, ca structură cu personalitate
juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie.
(31) Procurorul general al Parchetului de
pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională
Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii. Procurorul
general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie
soluţionează conflictele de competenţă apărute între Direcţia Naţională
Anticorupţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului
Public."
Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 43/2002:
„(1) Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de
un procuror şef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul şef al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 procurori şefi
adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe
lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său
din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei
nr. 1.706 din 17 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a respins ca
nefondată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei
de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticoruptie,
precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (31) şi art. 4 alin.
(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticoruptie, statuând că este neîntemeiată critica privind
încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia
Naţională Anticoruptie a fost concepută ca structură cu personalitate juridică
în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional
Anticoruptie. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentală,
„Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în
parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea
organizării şi funcţionării Direcţiei Naţionale Anticoruptie. Faptul că în art.
1 alin. (31) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 s-a
prevăzut că procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţională Anticoruptie prin intermediul
procurorului şef al acestei direcţii nu justifică susţinerea că textul de lege
este neconstituţional. Dimpotrivă, având în vedere şi prevederile art. 132
alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea
pe baza principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, se
poate constata că dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o
reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii
juridice a Direcţiei Naţionale Anticoruptie, aceea de magistratură specială
instituită pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele
deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Referitor la critica fundamentată pe încălcarea
dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie,
Curtea a constatat, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, că actuala
Direcţie Naţională Anticoruptie a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, care a
fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 503/2002, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea
dată era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei
ordonanţe de urgenţă de îndeplinirea exigenţelor prevăzute în prezent în alin.
(4) şi (6) ale art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4)
din Legea fundamentală, nerevizuită, actul de înfiinţare a instituţiei în
cauză.
Totodată, prin Decizia nr. 235 din 5 mai 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005,
s-a statuat că modificările şi completările aduse prin ordonanţele de urgenţă
şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţională
Anticoruptie au păstrat statutul special al acesteia faţă de celelalte parchete
din structura Ministerului Public, „fiind organizat ca parchet specializat în
combaterea infracţiunilor de corupţie, structură autonomă cu personalitate
juridică în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se
desfăşoară sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este
exercitată de către un procuror general coordonat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă fosta Curte Supremă de Justiţie".
Or, ţinând seama de „Decizia nr. 235/2005, prin care
s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional
Anticoruptie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de către
deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la
nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activităţii de luptă împotriva
acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României
în Uniunea Europeană, datorită neadaptării la cerinţele europene referitoare la
justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii
competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de
mare corupţie definite prin calitatea făptuitorului şi prin valoarea
prejudiciilor, precum şi a eficientizării acestuia", Guvernul a emis
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, contestată în prezenta cauză.
Prin urmare, având în vedere raţiunea edictării actului normativ, aşa cum a
fost arătată în preambulul său, Curtea constată că nu sunt încălcate
dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie,
legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la afectarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 115 alin. (6), Curtea constată că, potrivit acestora, „Ordonanţele de
urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta
regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi
îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza
măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică". Cu
prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea
Constituţională a statuat că „din interpretarea textului constituţional se
poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi
necondiţionată atunci când menţionează că «nu pot fi adoptate în domeniul
legilor constituţionale» şi că «nu pot viza măsuri de trecere silită a unor
bunuri în proprietate publică». In celelalte domenii prevăzute de text,
ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă «afectează», dacă au consecinţe
negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le
conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Prin
urmare, a afecta presupune „a suprima", „a aduce atingere", „a
prejudicia", „a vătăma", „a leza", „a antrena consecinţe
negative".
Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta
o ordonanţă de urgenţă în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în
speţă Ministerul Public, Curtea constată că, în prezenta cauză, fondul
reglementării constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
134/2005 nu afectează, în sensul arătat mai sus, instituţia Ministerului
Public, transformarea Parchetului Naţional Anticoruptie în Direcţia Naţională
Anticoruptie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de
conformitate cu Legea fundamentală şi impuse la rândul lor de Decizia Curţii
Constituţionale nr. 235/2005, definitivă şi general obligatorie şi, pe de altă
parte, din necesitatea îmbunătăţirii activităţii acestei structuri
specializate.
Intrucât prin natura şi finalitatea reglementării
criticate nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi
funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmează a respinge o astfel de
critică.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de
voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (31) şi
art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind
Direcţia Naţională Anticorupţie, aşa cum au fost modificate prin Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 134/2005, excepţie ridicată de Tania Olteanu în
Dosarul nr. 4.606/109/2008 al Tribunalului Vaslui - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru