DECIZIE Nr.
1386 din 26 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 771 alin. (6) teza finala din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 52 din 20 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din
oficiu, în Dosarul nr. 1.677/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti -
Secţia a II-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că,
la dosarul cauzei, Lenuţa Daniela Benzimra şi Cristophe Albert Roland Benzimra
au depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate,
ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 13 aprilie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1.677/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 771 alin. 6 teza finală din Codul fiscal, excepţie
ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, într-o cauză civilă ce are ca
obiect o plângere împotriva încheierii de carte funciară.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa arată că respingerea cererii de înscriere a dreptului de
proprietate, motivată pe neplata impozitului pe venitul din transferul
proprietăţii imobiliare, obligaţie ce incumbă vânzătorului, reprezintă o
ingerinţă în dreptul de proprietate al cumpărătorului. Consideră că există o
disproporţie între interesul general şi interesul persoanei afectate (actualul
proprietar al imobilului), care, pentru a obţine înscrierea dreptului său de
proprietate, se vede nevoit să aştepte până ce fostul proprietar achită
impozitul sau să îl plătească el în numele acestuia, impunându-i astfel o
sarcină excesivă. Arată că dispoziţiile de lege criticate contravin şi
prevederilor art. 53 din Constituţie, întrucât nu îndeplinesc cerinţele
prevăzute în cuprinsul textului constituţional.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului
nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
106/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 18 octombrie 2007, având
următorul cuprins: „Pentru înscrierea drepturilor dobândite în baza actelor
autentificate de notarii publici ori a certificatelor de moştenitor sau, după
caz, a hotărârilor judecătoreşti şi a altor documente în celelalte cazuri,
registratorii de la birourile de carte funciară vor verifica îndeplinirea
obligaţiei de plată a impozitului prevăzut la alin. (1) şi (3) şi, în cazul în
care nu se va face dovada achitării acestui impozit, vor respinge cererea de
înscriere până la plata impozitului".
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale
art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 53 referitor
la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
Examinând excepţia, Curtea constată că, în ceea ce
priveşte constituţionalitatea dispoziţiilor art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr.
571/2003, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.157 din 6 noiembrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 15 decembrie 2008. Cu acel prilej, Curtea a arătat că
dispoziţiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 44 alin. (1) din
Legea fundamentală, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de
proprietate sunt stabilite prin lege. Prin urmare, nu se poate reţine nici pretinsa
încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, referitoare la
restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi. In realitate, ceea ce se
supune atenţiei Curţii, în cauza de faţă, este o problemă de interpretare şi
aplicare a legii în situaţia particulară relevată de instanţa de judecată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea
constată că dreptul de proprietate al petenţilor îşi are temeiul în Sentinţa
civilă nr. 938 din 29 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pronunţată
în Dosarul nr. 8.866/302/2008, iar potrivit art. 771 alin. (6) teza a doua din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, „în cazul în care
transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia, pentru
situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), se realizează prin hotărâre
judecătorească sau prin altă procedură, impozitul prevăzut la alin. (1) şi (3)
se calculează şi
se încasează de către organul fiscal competent. Instanţele judecătoreşti
care pronunţă hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile comunică
organului fiscal competent hotărârea şi documentaţia aferentă în termen de 30
de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii".
Situaţia particulară învederată de petenţi, în sensul
că prin Sentinţa civilă nr. 938 din 29 ianuarie 2009 s-a constatat intervenită
vânzarea-cumpărarea imobilului la data de 7 iulie 1997, iar acest impozit pe
tranzacţiile imobiliare nu exista în anul 1997, situaţie ce justifică
aprecierea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. 771 alin. (6) teza finală, nu poate fi
primită pentru cel puţin trei argumente, după cum urmează:
- afirmaţia că în anul 1997 nu exista impozitul pe
tranzacţii imobiliare nu este corectă. Acest impozit a existat dintotdeauna,
însă nu sub forma în care este instituit astăzi prin Codul fiscal;
- instanţa a constat
intervenită vânzarea-cumpărarea imobilului la data de 7 iulie 1997, pe baza
unor înscrisuri sau altor probe, iar nu în baza existenţei unui act autentic de
vânzare-cumpărare, întrucât, în cazul în care ar fi existat un astfel de act
autentic, acţiunea în constatare a petenţilor nu ar mai fi avut obiect. Or,
ocolind prevederea legală potrivit căreia înstrăinarea imobilelor se face numai
prin act autentic, petenţii s-au expus unor riscuri, inclusiv riscului ca
vânzătorii să nu-şi achite impozitul datorat, şi prin aceasta să paralizeze
cererea de intabulare a dreptului lor de proprietate;
- potrivit tezei a doua din alin. (6) al art. 771 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, instanţa avea
obligaţia să comunice organului fiscal competent hotărârea definitivă şi
irevocabilă, precum şi documentaţia aferentă, în vederea calculării şi
încasării impozitului pe transferul proprietăţilor imobiliare. In cazul în care
s-ar fi făcut o atare comunicare, ar fi existat un dosar de executare pe numele
vânzătorilor şi, probabil, impozitul datorat s-ar fi plătit.
Prin urmare, situaţia particulară la care s-a ajuns nu
poate fi imputată textului legal criticat, dat fiind că, prin reglementarea
acestui text, legiuitorul are grijă să protejeze dreptul statului de a-şi
încasa de la contribuabili impozitele şi taxele datorate, fără a veni în
coliziune cu prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanţa critică
dispoziţiile art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
fără a avea în vedere că acestea trebuie interpretate şi prin prisma tezei
întâi şi a doua din text, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate
invocată urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 771 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr.
1.677/302/2010 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Toma