DECIZIE Nr.
1385 din 16 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (1) si (5) si art. 45 alin.
(5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in
mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 97 din 18 februarie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidt în
Dosarul nr. 5.189/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 3 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.189/62/2007, Tribunalul
Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin.
(5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidt.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr.
10/2001 inserează în textul legii o limitare inacceptabilă a exercitării
dreptului de proprietate. Astfel, procedurile prevăzute de Legea nr. 10/2001
pot fi iniţiate numai în termen de 6 luni de la adoptarea legii. Potrivit alin.
(5), lipsa de acţiune în acest interval de timp atrage pierderea dreptului de a
solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Practic,
această interdicţie vizează nu numai împiedicarea folosirii legii, ci şi a
dispoziţiilor din dreptul civil care garantează proprietatea. Pe de altă parte,
textele de lege criticate instituie o discriminare între foştii proprietari,
care au depus notificare în vederea restituirii, şi aceia care nu au respectat
acest termen, ceea ce conduce şi la o încălcare a principiului constituţional
al garantării proprietăţii private. De asemenea, procedura instituită prin art.
22 din lege este o jurisdicţie specială, administrativă, facultativă, fiind în
contradicţie cu dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, precum şi cu
cele cuprinse în art. 16 privitoare la egalitatea cetăţenilor în drepturi şi
art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate
cu art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Tribunalul Braşov - Secţia civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 22 alin. (1) şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, texte de lege care au următorul conţinut:
-Art. 22 alin. (1) şi (5): „(1) Persoana
îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a
prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură
a imobilului. In cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face
câte o notificare pentru fiecare imobil.[...]
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut
pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în
justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.";
- Art. 45 alin. (5): „Prin
derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la
acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a
prezentei legi."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art.
20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (1) şi (4) referitoare la accesul liber la justiţie, art. 44
alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată, precum şi
prevederilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Art. 22 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001 a mai
făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 21 din
Constituţie. Astfel, prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 315
din 9 aprilie 2004, şi Decizia nr. 99 din 22 februarie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 aprilie 2005, Curtea Constituţională a constatat că
textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie privind
accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea
acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea
fundamentală, potrivit căruia procedura de judecată este prevăzută numai prin
lege.
De asemenea, Curtea s-a pronunţat şi asupra
constituţionalităţii art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prin raportare la
art. 44 alin. (1)-(3) şi (8) din Constituţie, prin Decizia nr. 272 din 24 iunie
2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 11 august 2004.
In această decizie, Curtea a constatat că susţinerea
potrivit căreia art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 înfrânge dispoziţiile
art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie porneşte de la o premisă greşită, şi
anume aceea a absolutizării exerciţiului prerogativelor dreptului de
proprietate, făcându-se însă abstracţie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a
doua din Constituţie, republicată, potrivit cărora conţinutul şi limitele
dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, ca şi de cele ale art. 136
alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile stabilite de legea
organică. In lumina acestor prevederi constituţionale, legiuitorul este
competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului
de proprietate, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale
sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind
astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv
garantat. Prin textul de lege criticat, legiuitorul nu a făcut decât să dea
expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale
constituţionale.
Argumente asemănătoare au fost reţinute şi pentru a
susţine conformitatea art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 cu prevederile
constituţionale ale art. 44 alin. (3) şi (8). Astfel, textul de lege criticat
nu operează o expropriere ori o confiscare, ci doar sancţionarea proprietarului
nediligent, care nu a înţeles să îşi exercite dreptul său în termenul prevăzut de
lege. De altfel, imprescriptibilitatea, consfinţită în anumite cazuri cu titlu
de principiu în legislaţia civilă, nu este consacrată ca atare de Constituţie.
Aşa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor raţiuni majore, să deroge de
la acest principiu, aşa cum a procedat şi în cazul art. 45 alin. (5) din Legea
nr. 10/2001.
Considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate sunt
valabile şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
a determina o reconsiderare ajurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 22 alin. (1)şi (5) şi art. 45 alin. (5) din Legea nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Anita Schmidtîn
Dosarul nr. 5.189/62/2007 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu