DECIZIE Nr.
1384 din 16 decembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 274 alin. 2 si 3 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 91 din 16 februarie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 2 şi 3 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de Romeo Pascu şi Aurelia Pascu în Dosarul
nr. 13.014/325/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din data 13 mai 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 13.014/325/2006, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. 2 şi 3 din
Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Romeo Pascu şi Aurelia
Pascu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege criticate vin în
contradicţie cu prevederile art. 11 alin'. (2), art. 20 alin. (2), art. 24,
art. 135 alin. (1) şi art. 148 din Constituţie, deoarece se creează o
discriminare între două categorii de liber profesionişti, şi anume experţii, pe
de-o parte, şi avocaţii, pe de altă parte.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ apreciază excepţia ca
fiind neîntemeiată, întrucât cadrul legal stabilit în art. 274 din Codul de
procedură civilă este constituţional reglementat privitor la toate
posibilităţile de acordare a cheltuielilor de judecată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 274 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă,
texte de lege care au următorul conţinut: „Judecătorii nu pot micşora
cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata
experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care
partea care a câştigat va dovedi că Ie-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să
micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul
onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit
de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de
avocat."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 11 alin. (2), art. 20 alin. (2), art. 24, art. 135 alin. (1) şi art.
148 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 492 din 8 iunie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 iulie 2006, s-a reţinut că
în cazul experţilor organul care numeşte expertul este chiar instanţa de
judecată, care fixează şi onorariul provizoriu al expertului, iar în cazul
muncii prestate de avocat cei care stabilesc onorariul acestuia sunt partea şi
avocatul respectiv, prin înţelegere. Astfel, Curtea a statuat că situaţiile
respective sunt diferite, tratamentul diferit aplicat fiind justificat, iar
faptul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile
avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de
câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de
valoarea pricinii ori munca îndeplinită de avocat, nu contravine dispoziţiilor
art. 16 din Constituţie.
De asemenea, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituţională
a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii
cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin
prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii
depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în
cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a
căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie
opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în
raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin
hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert,
lichid şi exigibil.
In sensul celor arătate este şi jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu soluţionarea
pretenţiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi
onorariile avocaţiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli
necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei
anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se
impune a fi menţinută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 274 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie
ridicată de Romeo Pascu şi Aurelia Pascu în Dosarul nr. 13.014/325/2006 al
Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu