Decizia Nr.137 din 10.03.2016

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142¹ şi art. 143 alin. (2¹) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Marius Marcu în Dosarul nr. 11.123/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.199D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece autorul excepţiei porneşte de la o interpretare greşită a prevederilor criticate. Astfel, se consideră că suportul care conţine înregistrările convorbirilor telefonice este doar o copie a unui aşa-zis suport original de stocare a datelor la care judecătorul şi părţile nu ar putea avea acces. Potrivit Codului de procedură penală, singurele medii care există sunt suportul şi copia suportului, iar dacă anumite înregistrări se folosesc şi într-o altă cauză, atunci există şi copia certificată a suportului. În conformitate cu art. 143 alin. (2) din Codul de procedură penală, suportul conţine rezultatul integral al supravegherii tehnice. Prin urmare, se prevede garanţia că rezultatul integral al supravegherii tehnice se află la procuror. De asemenea, potrivit Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, doar procurorul şi organele de cercetare penală pot proceda la punerea în executare a interceptărilor şi, prin urmare, există garanţia că acestea în integralitatea lor se află la organul judiciar care a procedat la efectuarea lor. Totodată, suportul va fi pus la dispoziţia instanţei ori de câte ori aceasta îl va cere, existând posibilitatea pentru instanţă de a compara copia trimisă cu suportul.4. Autorul excepţiei mai arată că, dacă datele nu sunt semnate prin semnătură electronică, atunci se încalcă dreptul la un proces echitabil al inculpatului, care ar trebui să ia cunoştinţă de întregul material administrat de procuror. Acest drept există şi este prevăzut de Codul de procedură penală în art. 145 alin. (1) care prevede că procurorul trebuie să informeze persoana ascultată după ce măsura a încetat şi în art. 145 alin. (2) care acordă persoanei ascultate dreptul de a lua cunoştinţă de procesele-verbale întocmite de procuror şi dreptul de a asculta toate convorbirile din cauză. Admiţând că semnătura electronică este o dispoziţie care ar asigura un grad mai mare de certitudine cu privire la conţinutul interceptărilor, trebuie arătat că dreptul de a semna electronic este un drept care se obţine, potrivit Legii nr. 455/2001, de la operatori privaţi contra unor tarife care se plătesc anual. Prin urmare, obligativitatea semnăturii electronice ar impune organelor judiciare să nu îşi poată exercita atribuţiile, respectiv de a proceda la efectuarea interceptărilor telefonice decât ca urmare a obţinerii unui acord de la aceşti operatori privaţi, care funcţionează pe principiul liberei concurenţe şi contra plăţii unor tarife. De asemenea, câtă vreme semnătura electronică vizează orice fel de date informatice, atunci o eventuală obligativitate a semnăturii electronice ar duce la consecinţe care uneori s-ar putea dovedi absurde. Astfel, o simplă fotografie făcută unui inculpat de către şeful de post care îl pândeşte când intră în curtea persoanei vătămate ar trebui să fie semnată electronic atunci când este descărcată.5. Se mai arată de către autorul excepţiei că nu are posibilitatea de a cere excluderea mijlocului de probă care nu este semnat electronic. Cu privire la această susţinere, reprezentantul Ministerului Public menţionează că mijlocul de probă de probă nu este suportul, ci procesul-verbal care este întocmit de către procuror cu privire la interceptările telefonice. Prin urmare, semnătura electronică nu se referă nici la probe, nici la mijloacele de probă şi nici la procedeele probatorii, nefiind vorba de o garanţie, ci de un mijloc tehnic care prevede posibilitatea de a certifica suplimentar nişte garanţii pe care Codul de procedură penală le prevede deja.6. În concluzie, întrucât Codul de procedură penală prevede toate garanţiile în materia interceptărilor telefonice, reprezentantul Ministerului Public apreciază că prin această excepţie se tinde de fapt la modificarea legii în sensul impunerii obligativităţii semnăturii electronice. Or, aceasta nu este în realitate o problemă de constituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 30 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.123/3/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142¹ şi art. 143 alin. 2¹ din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Marius Marcu într-o cauză penală în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 13² din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie şi art. 297 alin. (1), art. 269, art. 321 alin. (1) şi art. 323, toate din Codul penal.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, câtă vreme suportul optic reprezintă doar o copie a suportului original de stocare a datelor, inculpatul şi judecătorul cauzei nu pot avea certitudinea că datele prezentate sunt integrale şi netrunchiate, cu atât mai mult cu cât nicio expertiză tehnică nu poate stabili cu certitudine dacă datele stocate pe suportul optic reprezintă o copie integrală sau parţială a datelor aflate pe mediul de stocare iniţial.9. Aşa fiind, în lipsa unei sancţiuni a nesemnării electronice a datelor stocate pe mediile optice, ce sunt înaintate instanţelor de judecată ca mijloace de probă, se încalcă dreptul la un proces echitabil al inculpatului.10. Totodată, art. 143 alin. (2¹) din Codul de procedură penală afectează dreptul la un proces echitabil, întrucât părţile nu au certitudinea că CD-ul care este comunicat instanţei în cazul procesului penal, neavând semnătura electronică a unui furnizor de servicii tehnice, îndeplineşte sau nu condiţiile de legalitate şi corectitudinea transferului datelor.11. În sfârşit, se mai arată că inculpatul ar trebui să aibă posibilitatea să ia cunoştinţă de întreg materialul administrat cu ocazia punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică, iar aceste date ar trebui certificate de către persoana autorizată prin semnătură electronică.12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală opinează că prin impunerea condiţiilor referitoare la semnătura electronică şi a celei care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate se asigură echitatea procedurii, respectiv garanţii suplimentare pentru dreptul la apărare al persoanelor cercetate, fiind chiar o aplicare a principiului referitor la dreptul la un proces echitabil.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece efectele certificării datelor prin semnătura electronică sunt prevăzute de dispoziţiile legale criticate, respectiv utilizarea semnăturii electronice atrage răspunderea persoanei autorizate în ceea ce priveşte securitatea şi integritatea datelor utilizate.15. Certificarea unor date prin semnătură electronică nu le conferă acestora o valoare probatorie deosebită, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză.16. Referitor la autenticitatea datelor rezultate în urma unor activităţi de supraveghere tehnică, Guvernul arată că aceasta este confirmată de către procuror prin certificarea procesului-verbal întocmit în condiţiile art. 143 alin. (4) din Codul de procedură penal, proces-verbal care redă convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc fapte ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor.17. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, motivat de faptul că nu permit inculpatului sau apărătorului acestuia accesul nemijlocit la probele administrate în proces, în speţă la datele rezultate din activităţile de supraveghere tehnică. Simpla asumare a responsabilităţii persoanei autorizate care realizează activităţi de supraveghere tehnică, transmite ori primeşte date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică ori care realizează copiile unui suport de stocare a datelor informatice, în ceea ce priveşte integritatea datelor, nu este suficientă pentru a oferi inculpatului garanţiile procedurale menite să asigure exercitarea deplină a dreptului la apărare.18. Dreptul la apărare trebuie să confere oricărei părţi implicate într-un proces posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege prin care pot fi invocate situaţii sau împrejurări ce susţin şi probează apărarea. Aceasta include posibilitatea de a folosi orice mijloc de probă şi de a solicita administrarea unor probe, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea garanţiilor constituţionale şi convenţionale.19. Avocatul Poporului mai face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 423 din 9 iunie 2015, nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi 166 din 17 martie 2015, prin care aceasta a statuat cu privire la principiul contradictorialităţii şi prin care s-a arătat că garanţiile referitoare la un proces echitabil implică şi dreptul participanţilor la proces de a lua cunoştinţă de orice înscris sau observaţie prezentat/prezentată instanţei şi să îl/o dezbată, fiind necesară astfel o egalitate de arme între acuzare şi apărare.20. Prin urmare, susţine Avocatul Poporului, pentru a asigura părţilor dreptul la un proces echitabil în componenta sa privind contradictorialitatea şi egalitatea armelor, textele criticate ar trebui să îndeplinească cerinţe de claritate şi previzibilitate şi să permită inculpatului sau apărătorului acestuia accesul nemijlocit la toate probele administrate în proces. De aceea, sa apreciat că dispoziţiile criticate nu sunt clare, predictibile şi neechivoce, astfel încât să elimine orice confuzie în procesul de interpretare şi aplicare a acestora, în cadrul procesului penal şi, totodată, să asigure exigenţele dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare.21. Cât priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 26 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului apreciază că restrângerea exerciţiului dreptului la viaţă intimă, familială şi privată este justificată de necesitatea desfăşurării în bune condiţii a instrucţiei penale, fiind în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie.22. În concluzie, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 142¹ şi art. 143 alin. (2¹) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală.23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142¹ şi art. 143 alin. (2¹) din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 142¹: „(1) Orice persoană autorizată care realizează activităţi de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea de a asigura semnarea electronică a datelor rezultate din activităţile de supraveghere tehnică, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.
(2) Orice persoană autorizată care transmite date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să semneze datele transmise, utilizând şi o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-şi astfel responsabilitatea în ceea ce priveşte integritatea datelor transmise.(3) Orice persoană autorizată care primeşte date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică, în baza prezentei legi, are posibilitatea să verifice integritatea datelor primite şi să certifice această integritate prin semnarea datelor, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate.(4) Fiecare persoană care certifică datele sub semnătură electronică răspunde potrivit legii pentru securitatea şi integritatea acestor date."

– Art. 143 alin. 2¹: „(2¹) Orice persoană autorizată care realizează copii ale unui suport de stocare a datelor informatice care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică are posibilitatea să verifice integritatea datelor incluse în suportul original şi, după efectuarea copiei, să semneze datele incluse în aceasta, utilizând o semnătură electronică extinsă bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate, aceasta asumându-şi astfel responsabilitatea în ceea ce priveşte integritatea datelor."26. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale astfel criticate dispun cu privire la posibilitatea tuturor persoanelor care realizează, transmit şi primesc date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică ori care realizează copii ale unui astfel de suport de stocare de date de a utiliza o semnătură electronică extinse bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat şi care permite identificarea neambiguă a persoanei autorizate. 28. Autorul excepţiei critică aceste dispoziţii, arătând că nu poate avea certitudinea integrităţii copiei suportului original de stocare a datelor şi că, în lipsa unei sancţiuni a nesemnării electronice, se încalcă dreptul la un proces echitabil şi viaţa intimă, familială şi privată. 29. Referitor la aceste critici, Curtea constată că dispoziţiile art. 142¹ şi art. 143 alin. (2¹) din Codul de procedură penală dispun cu privire la semnarea, verificarea şi certificarea datelor rezultate din activităţile de supraveghere tehnică şi consemnarea lor. O astfel de procedură este precedată de cea specifică emiterii unui mandat de supraveghere tehnică şi care, potrivit art. 140 şi art. 141 din Codul de procedură penală, poate fi dispusă în cursul urmăririi penale pe o durată de cel mult 30 de zile de către judecătorul de drepturi şi libertăţi ori poate fi autorizată pe o durată de maximum 48 de ore de către procuror, care are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea confirmării sale. De asemenea, în acord cu art. 144 din Codul de procedură penală, mandatul de supraveghere tehnică poate fi prelungit, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile, iar durata totală a acestora neputând depăşi 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private care nu poate depăşi 120 de zile. Prin urmare, utilizarea unor astfel de date este supusă controlului judecătoresc, constituind tocmai garanţia procedurală a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prevăzut de art. 26 din Constituţie. Aşa fiind, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 26, deoarece însuşi textul invocat oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale şi de ordinea publică. Astfel, societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.30. Totodată, punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică se realizează de către procuror, care poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi în cadrul poliţiei, persoane care, potrivit art. 142 alin. (3) din Codul de procedură penală, sunt obligate să păstreze, sub sancţiunea legii penale, secretul operaţiunii efectuate, răspunzând totodată, în acord cu art. 142 alin. (4) din acelaşi cod, de securitatea şi integritatea acestor date. Tocmai de aceea, legiuitorul a prevăzut posibilitatea identificării neambigue a tuturor persoanelor care operează cu date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică care reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil pentru toate persoanele interesate dintr-o cauză penală. În plus, convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal ce va fi certificat la rândul său pentru autenticitate de către procuror. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 143 alin. (1) din Codul de procedură penală, procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, în care sunt consemnate rezultatele activităţilor efectuate care privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, datele de identificare ale suportului care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, numele persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de identificare, precum şi, după caz, data şi ora la care a început activitatea de supraveghere şi data şi ora la care s-a încheiat. 31. De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea privind imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţă despre conţinutul activităţilor de supraveghere tehnică şi, eventual, de a se apăra în cadrul unui proces echitabil, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 145 din Codul de procedură penală, după încetarea măsurii, procurorul va informa, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere, moment după care persoana supravegheată are dreptul de a lua cunoştinţă, la cerere, de conţinutul proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere. 32. Potrivit art. 282 din Codul de procedură penală, suspectul, procurorul şi oricare persoană interesată poate invoca încălcarea dispoziţiilor legale atunci când prin nerespectarea lor s-a adus o vătămare drepturilor lor care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. Or, nulitatea relativă se poate invoca în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură, până la primul termen de judecată dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, sau până la următorul termen cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii. 33. Totodată, în ce priveşte nulitatea înregistrărilor convorbirilor telefonice pe motiv că nu îndeplinesc condiţiile de legalitate şi proporţionalitate, Curtea de la Strasbourg a statuat prin Hotărârea din 6 mai 2003 pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei, paragraful 2 en droit, că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanţa europeană stabilind că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii, pe baza probelor discutate de părţi. De asemenea, în privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. În acelaşi context, prin Hotărârea din 16 noiembrie 2006 pronunţată în Cauza Klimentyev contra Rusiei, paragraful 124, Curtea de la Strasbourg a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. 34. În plus, spre deosebire de reglementarea anterioară, posibilitatea existenţei unei semnături electronice extinse reprezintă o evoluţie din perspectiva garanţiilor dreptului la un proces echitabil, iar modalitatea de realizare a acestor proceduri se circumscrie exigenţelor Directivei 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 prin care s-a instituit un cadru comunitar pentru semnăturile electronice ce a fost transpus în reglementarea naţională prin Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 30 aprilie 2014. Astfel, potrivit art. 4 pct. 4 din legea mai sus enunţată, prin semnătură electronică extinsă se înţelege acea semnătură electronică care este legată în mod unic de semnatar, asigură identificarea semnatarului, este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar şi este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă. Totodată, în condiţiile în care părţile ridică excepţii cu privire la modalitatea de aplicare a semnăturii electronice şi valabilitatea datelor rezultate din supravegherea tehnică, potrivit art. 8 din Legea nr. 455/2001 coroborat cu art. 172 din Codul de procedură penală, instanţa va putea dispune efectuarea unor verificări prin expertiză tehnică de specialitate.35. În sfârşit, Curtea mai constată că autorul excepţiei porneşte de la premisa potrivit căreia inexistenţa semnăturii electronice a datelor stocate afectează dreptul la un proces echitabil. Or, dispoziţiile legale criticate dispun, dimpotrivă, cu privire la posibilitatea tuturor persoanelor care realizează, transmit şi primesc date rezultate din activităţile de supraveghere tehnică de a utiliza o semnătură electronică extinsă. O eventuală nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]". Aşa fiind, examinarea şi soluţionarea acestor aspecte sunt de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestite cu soluţionarea procesului penal.36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Marius Marcu în Dosarul nr. 11.123/3/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 142¹ şi art. 143 alin. (2¹) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru