DECIZIE Nr.
137 din 21 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea si completarea Codului de procedura civila
ACT EMIS DE: CURTEA
CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 229 din 14 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Ion Adrian Dumitrache în Dosarul
nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana
Dumitrescu şi Nicolae Popovici în Dosarul nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în
Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale CURŢII de Apel Ploieşti - Secţia civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr.
2.721/2005 al CURŢII de Apel Bucureşti - Secţia a Iu-a civilă şi pentru cauze
cu minori şi familie, şi de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit, prin
lichidator judiciar Societatea Comercială „Real - Reorganizare, Administrare,
Lichidare" - S.R.L. Bucureşti - Agenţia Tulcea în dosarele nr.
1.170/C/2005 şi nr. 1.253/C/2005 ale CURŢII de Apel Constanţa - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea
dosarelor nr. 841 D/2005, nr. 844D/2005, nr. 892D/2005, nr. 928D/2005, nr.
929D/2005 la Dosarul nr. 840D/2005, având în vedere că obiectul excepţiilor de
neconstituţionalitate ridicate în cele şase dosare este identic.
Reprezentantul Ministerului
Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării.
In temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă şi al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea dosarelor
anterior menţionate, pentru o mai bună administrare a justiţiei.
Cauza fiind în stare de
judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 7 noiembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 9.581/2005, Incheierea din 1 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul
nr. 9.525/2005, şi prin Incheierea din 21 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul
nr. 7.920/2005, Curtea de
Apel Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II
alin. (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie
ridicată de Ion Adrian Dumitrache, Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe
Popovici, Liliana Dumitrescu, Nicolae Popovici şi Maria Tudor.
Prin Incheierea din 15 noiembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 2.721/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Iu-a civilă şi
pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. u
alin. (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie
ridicată de Eugen Popp.
Prin Incheierea din 1 noiembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 1.170/C/2005 şi prin Incheierea din 16 noiembrie 2005, pronunţată
în Dosarul nr. 1.253/C/2005, Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor
art. u alin. (3) din Legea nr. 219/2005, excepţie ridicată de Banca Populară Română - Cooperativa de Credit,
prin lichidator judiciar Societatea Comercială „Real - Reorganizare,
Administrare, Lichidare" - S.R.L. Bucureşti - Agenţia Tulcea.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorii arată că, deşi recursul reprezintă
o cale extraordinară de atac, nu este suficient ca acesta să fie soluţionat de
un alt complet al instanţei care a soluţionat apelul, ci este evident că
trebuie judecat de o instanţă superioară, capabilă să asigure controlul
judiciar al soluţiei instanţei inferioare. Numai în acest caz dreptul la un
proces echitabil, soluţionat de o instanţă independentă şi imparţială, şi
accesul liber la justiţie al cetăţeanului sunt respectate, potrivit legii. într-o altă susţinere se arată că
nici o instanţă nu se poate pronunţa cu privire la
propriile hotărâri, textul de lege fiind constituţional numai în măsura în
care este învestită să judece recursul o curte de apel care nu s-a pronunţat anterior
în apel.
De asemenea, autorii susţin că
dispoziţiile legale criticate încalcă şi principiul neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin.
(2) din Constituţie.
Curtea de Apel Ploieşti - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, dispoziţiile art. u alin. (3) din Legea nr. 219/2005 instituind o excepţie de la prevederile art. 725 alin. 2 şi 3 din Codul de
procedură civilă, excepţie cu valoare tranzitorie, ce constă în aplicarea
imediată a legii noi.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie consideră neîntemeiată excepţia de
neconstitutionalitate, arătând că alegerea instanţei competente în soluţionarea
căilor de atac nu se află la dispoziţia părţilor, iar legiuitorul, fără a avea
îngrădiri constituţionale, poate stabili norme
derogatorii de la reglementarea de drept comun, care
presupune judecarea căilor de reformare potrivit principiului organizării
ierarhice a instanţelor.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Astfel, normele legale criticate au caracter tranzitoriu şi sunt adoptate de
legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale fără ai aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciază că
textul de lege criticat reglementează situaţii
tranzitorii, părţile având un real acces la căile de
atac, ordinare sau extraordinare, imprejurarea că apelul şi recursul sunt judecate de aceeaşi
instanţă, dar într-o compunere diferită a completelor, nu are semnificaţia unor
îngrădiri aduse exercitării căilor de atac.
Avocatul Poporului arată
că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină
concordanţă cu dispoziţiile constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu
au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătoru-raportori, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),ale art. 2,
3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie dispoziţiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie
2005, dispoziţii care au următorul conţinut: „Recursurile aflate pe rolul
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrării în vigoare a prezentei
legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se
trimit la curţile de apel."
Autorii excepţiei susţin că
dispoziţiile legale criticate
încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care
instituie principiul neretroactivităţii legii civile, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, art. 21 care consacră accesul liber la justiţie, art. 124
privitoare la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (2) ce face referire la
instanţele judecătoreşti şi în art. 129 privitoare la folosirea căilor de atac.
De asemenea, sunt nesocotite şi prevederile cuprinse în art. 6, 13 şi 14 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit art. II alin. (3) din
Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie la data intrării în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel se
trimit la curţile de apel, pe cale administrativă, fără a se mai pronunţa o
hotărâre de declinare a competenţei.
Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în
cadrul competenţei sale, astfel cum este determinată prin dispoziţiile art. 126
alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa
instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin
lege", iar „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita
căile de atac, în condiţiile legii".
Chiar dacă, prin efectul
aplicării imediate a nou reglementări referitoare la competenţa materială,
aceeaşi instanţă urmează să soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale
hotărâri, dar în complete cu compunere diferită, soluţia legislativă adoptată
nu relevă nici un fine de neconstitutionalitate. Astfel, dincolo de faptul că
ne aflăm în prezenţa unei reglementări cu caracter tranzitoriu, părţile
beneficiază de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un
proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai
mult, noua soluţie legislativă nu instituie nici o discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalităţii de
tratament între subiectele de drept.
Totodată, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei
nu aduc nici o atingere principiului imparţialităţii instanţelor judecătoreşti,
în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală şi de art. 6 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeaşi instanţă, care a soluţionat
apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de
imparţialitate a judecătorilor care se pronunţă asupra recursului. Cele două
căi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte,
menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din
Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art.
29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, excepţie ridicată de
Ion Adrian Dumitrache în Dosarul nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena
Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu şi Nicolae Popovici în Dosarul
nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale CURŢII de
Apel Ploieşti - Secţia civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr. 2.721/2005 al CURŢII de Apel Bucureşti - Secţia a
Iu-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi de Banca Populară Română -
Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială „Real -
Reorganizare, Administrare, Lichidare" - S.R.L. Bucureşti - Agenţia Tulcea
în dosarele nr. 1.170/C/2005 şi nr. 1.253/C/2005 ale CURŢII de Apel Constanţa -
Secţia civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu