Decizia Nr.136 din 01.02.2011

Art.9 alin. (5): „Actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau al procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, potrivit legii.“ Autorul excepţiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 44 alin. (9) din Constituţie referitoare la confiscarea averii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, a statuat că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale „în măsura în care prevăd competenţa Agenţiei Naţionale de Integritate de a efectua şi întocmi acte de cercetare şi de constatare referitoare la verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor.“ Ulterior, art. 33 pct. 1 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, a abrogat prevederile de lege criticate, instituind în acelaşi timp o nouă reglementare a procedurii de verificare a averilor persoanelor care ocupă funcţii şi demnităţi publice. Analizând noua reglementare în raport cu criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 instituie obligaţia inspectorului de integritate de a informa şi invita persoana cercetată să prezinte punctul său de vedere. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede modalitatea prin care persoana va fi înştiinţată, astfel că „Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.“ În acelaşi articol se vede şi dreptul persoanei invitate să dea declaraţii de a se apăra, folosind orice probe considerate ca fiind relevante şi de a fi reprezentată de un avocat. Astfel, Curtea constată că, sub aspectul criticilor privind lipsa apărării pe parcursul procedurii prealabile desfăşurate de inspectorii de integritate excepţia a rămas fără obiect, noua reglementare nepreluând soluţia legislativă criticată. De asemenea, Legea nr. 176/2010 nu mai prevede că actele întocmite în cursul cercetării prealabile sau al procedurii de verificare pot constitui mijloace de probă, ci doar se instituie obligaţia organelor competente de a analiza raportul întocmit de inspectorul de integritate şi de a dispune, în caz de necesitate, măsurile care se impun. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la omisiunea de reglementare a unor cazuri de suspendare a activităţii inspectorului de integritate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate aveau în vedere neimplicarea inspectorului de integritate într-o activitate specifică organelor de urmărire penală. Această departajare a atribuţiilor este păstrată în noua reglementare. Astfel, potrivit art. 17 din Legea nr. 176/2010, activitatea inspectorului de integritate se finalizează prin întocmirea raportului de evaluare, competenţa de a lua măsuri în continuare cu privire la persoana care a făcut obiectul activităţii de evaluare revenind organelor fiscale, celor de urmărire penală şi celor disciplinare, după caz, precum şi comisiei de cercetare a averilor prevăzute de Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici. Argumentele potrivit cărora ar fi posibil ca aceeaşi persoană să fie judecată de către instanţele de judecată cu privire la aceleaşi bunuri nu reprezintă aspecte de constituţionalitate, ci de aplicare a legii şi de administrare a actului de justiţie ce revin competenţei instanţelor de judecată. În sfârşit, analizând critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea art. 44 alin. (9) din Constituţie, Curtea constată că noua reglementare nu mai păstrează soluţia legislativă a art. 5 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 referitoare la posibilitatea inspectorilor de integritate de a sesiza instanţa de judecată şi de a propune confiscarea averii, astfel că, şi în această privinţă, excepţia a rămas fără obiect. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii: DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi (8) şi art. 9 alin. (5) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea si funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, excepţie ridicată de Daniel Zidaru în Dosarul nr. 1.072/46/2009 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 februarie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea