DECIZIE Nr.
135 din 21 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 229 din 14 martie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie
ridicată de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh si Al Akshar Nabil Hashim în
dosarele nr. 10.025/2005, nr. 11.049/2005 şi nr. 8.289/2005 ale Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti şi de Mohamed Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri în
Dosarul nr. 6.830/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări
sociale, contencios administrativ
şi fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 817D/2005, nr.
861 D/2005, nr. 942D/2005 şi nr. 968D/2005.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se constată prezenţa
interpreţilor Omer Ildihan, pentru limba turcă, şi Dalati Bassam, pentru limba
arabă.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele menţionate au conţinut identic, pune
în discuţie, din oficiu, conexarea acestora.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CURŢII Constituţionale, dispune
conexarea dosarelor nr. 968D/2005, nr. 942D/2005 şi nr. 861 D/2005 la Dosarul nr. 817D/2005, care a fost primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în
aceste sens jurisprudenţa CURŢII Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 7 octombrie 2005, 20 octombrie
2005 şi din 11 noiembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 10.025/2005, nr.
11.049/2005 şi nr. 8.289/2005, precum şi prin Incheierea din 3 noiembrie 2005,
pronunţată în Dosarul nr. 6.830/RF/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti
şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi
fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh, Mohamed
Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri şi de Al Akshar Nabil
Hashim în cauze având ca obiect plângeri formulate de aceştia împotriva
hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de acordare a statutului de
refugiat.
In motivarea excepţiei, având un conţinut identic, se susţine că textul de lege criticat,
care prevede posibilitatea de a declara recurs împotriva hotărârii instanţei de
judecată în termen de 5 zile de la comunicare, este contrar art. 21 alin. (3)
din Constituţie, art. 16 alin. 1 şi 2 din Convenţia privind statutul
refugiaţilor - Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, raportat la
art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 18 alin. (2) din
Constituţie. In ceea ce priveşte contradicţia faţă de art. 21 alin. (3) din
Constituţie, se arată că regula instituită prin art. 16 alin. (7) din ordonanţă
creează o situaţie inechitabilă între solicitantul de azil şi Oficiul Naţional
pentru Refugiaţi, primul fiind
obligat, pentru a nu pierde termenul, să declare recurs împotriva sentinţei
indiferent de soluţia pronunţată, pe când Oficiul Naţional pentru Refugiaţi
este îndreptăţit să declare recurs numai atunci când soluţia îi este
nefavorabilă. Contradicţia faţă de prevederile art. 16 alin. 1 şi 2 din
Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951,
ratificată prin Legea nr. 46/1991, potrivit cărora în
faţa instanţelor naţionale refugiaţii au drept de acces liber şi facil,
bucurându-se de acelaşi tratament ca şi cetăţenii în ceea ce priveşte
drepturile şi garanţiile procedurale, constă în aceea că art. 16 alin. (7) din
ordonanţa criticată prevede, pentru declararea recursului împotriva hotărârii
instanţei, un termen de 5 zile de la pronunţare. Or, în opinia autorilor
excepţiei, „cauzele privindu-i pe refugiaţi au elemente din procedura civilă,
din procedura penală şi din contenciosul administrativ", iar „termenul de
declarare a recursului este fie de 15 zile de la comunicare (procedura civilă
şi contenciosul administrativ), fie 10 zile de la comunicare pentru deţinuţi
(procedura penală)". Aşadar, contrar dispoziţiilor convenţionale menţionate, legea aplicabilă cetăţenilor
români conţine dispoziţii mai favorabile acestora, în raport cu cele stabilite
pentru refugiaţi prin art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Tribunalul
Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ
şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând în acest
sens jurisprudenţa CURŢII Constituţionale referitoare la folosirea căilor de
atac, precum şi cea referitoare la semnificaţia principiului egalităţii în
drepturi şi al nediscriminării.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât „nu conţin
norme contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru
apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime, de a beneficia de
un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen
rezonabil" şi nici „restrângeri ale exerciţiului unor drepturi pentru
străinii care urmează procedura de prelungire a dreptului de şedere temporară
în România".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului
Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000
privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al cărui cuprins
este următorul: „Impotriva hotărârii instanţei, contestatarul sau Oficiul
Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la
pronunţare. Declararea recursului în termen suspendă executarea dispoziţiei de
părăsire a teritoriului."
Autorul excepţiei consideră că acest text de lege
contravine art. 21 alin. (3) şi art. 18 alin. (2) din Constituţie, care prevăd:
- Art. 21 alin. (3): „Părţile au dreptul la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil";
- Art. 18 alin. (2): „Dreptul de azil se acordă şi se
retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România
este parte ."
Se mai invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1
şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, la care
România a aderat prin Legea nr. 46/1991, referitor la accesul oricărui refugiat
în faţa tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, prin raportare la
textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) „Dreptul internaţional şi
dreptul intern" şi ale art. 20 alin. (2) „Tratatele internaţionale privind drepturile omului".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
criticile formulate, textele din Constituţie şi actele internaţionale invocate
ca fiind încălcate, Curtea
constată următoarele:
Prevederile art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au mai fost supuse controlului CURŢII Constituţionale într-o cauză în care se susţinea, cu o
motivare asemănătoare, încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi
prevederi ale Convenţiei privind statutul refugiaţilor - Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991. Prin
Decizia CURŢII Constituţionale nr. 503 din 4 octombrie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 7
noiembrie 2005, excepţia ridicată a fost respinsă, constatându-se că art. 16
alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este constituţional, pentru
argumentele acolo reţinute.
Cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează
valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de
natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
In plus, în această cauză, autorii excepţiei mai invocă şi încălcarea art. 18 alin. (2) din
Constituţie referitor la acordarea şi retragerea dreptului de azil cetăţenilor
străini şi apatrizilor. Cu privire la această susţinere, Curtea constată că, potrivit textului constituţional
menţionat, dreptul de azil se acordă şi se retrage „[...] în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a
convenţiilor internaţionale la care România este parte". Or, dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 sunt, aşa cum deja s-a arătat, în concordanţă cu aceste exigenţe
constituţionale.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ozyalcin
Ramazan, Ali Abdullah Saleh, şi Al Akshar Nabil Hashim în dosarele nr.
10.025/2005, nr. 11.049/2005 şi nr. 8.289/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5
Bucureşti şi de Mohamed Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri în Dosarul nr.
6.830/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a
conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu