Decizia Nr.134 din 13.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 442 din 17 iunie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Gelu-Cătălin Bold în Dosarul nr. 5.840/62/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 525 D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la Hotărârea din 18 iunie 1971 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Wilde, Ooms şi Versyp împotriva Belgiei, paragraful 76.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea penală nr. 96/R din 2 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.840/62/2013, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Gelu-Cătălin Bold într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei încheieri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, recurs a cărui inadmisibilitate este invocată împreună cu prezenta excepţie.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate încalcă principiul egalităţii armelor şi, în acest fel, dreptul la un proces echitabil, prevăzute la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acordând procurorului dreptul de a formula recurs împotriva încheierii prin care instanţa dispune, în timpul urmăririi penale, înlocuirea măsurii preventive, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 140³ alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, inculpatul nu are dreptul de a formula recurs împotriva încheierii prin care judecătorul respinge o astfel de cerere. Se arată că, în acest fel, legiuitorul a creat un dezechilibru ce avantajează funcţia acuzării, în defavoarea apărării, părţile nebeneficiind de o egalitate de tratament pe durata desfăşurării urmăririi penale. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 482 din 9 noiembrie 2004, nr. 129 din 21 februarie 2006 şi nr. 69 din 8 februarie 2007.Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 dau dreptul atât procurorului, cât şi inculpatului să promoveze recurs împotriva încheierii prin care instanţa dispune, în cursul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive, în timp ce prevederile art. 140³ alin. 1 teza a doua din acelaşi cod prevăd că încheierea de respingere a cererii de înlocuire a măsurilor preventive nu poate fi atacată nici de inculpat, nici de procuror. Se arată, totodată, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil nu obligă la asigurarea în toate cazurile a dublului grad de jurisdicţie, dar, în măsura în care acest drept este prevăzut, el trebuie asigurat tuturor părţilor din proces. Se susţine că, pentru aceste motive, textele criticate nu încalcă principiul egalităţii armelor şi nici dreptul părţilor la un proces echitabil, fiind respectate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi cele ale art. 6 din Convenţie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că textele criticate respectă principiul egalităţii armelor, potrivit dispoziţiilor art. 140³ alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1864, împotriva încheierii de respingere a cererii de înlocuire a măsurilor preventive neavând dreptul să formuleze recurs nici procurorul, nici inculpatul. Susţine că această lipsă a căii de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar, pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: „Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.“Prevederile art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale este reglementată la art. 204 din Codul de procedură penală în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968.Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 prin Decizia nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, Decizia nr. 176 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 16 martie 2006, şi Decizia nr. 147 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii, astfel cum prevede art. 129 din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat că este de competenţa exclusivă a legiuitorului stabilirea căilor de atac şi a condiţiilor în care pot fi exercitate potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Curtea a subliniat, de asemenea, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (7) din Constituţie, „Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Totodată, Curtea a statuat că faptul că încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei sau posibilităţii de a folosi căile de atac stabilite de legea procedurală. În acest sens, Curtea a reţinut că lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului cauzei.De asemenea, Curtea a mai reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, însă nu presupune accesul la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece, astfel cum s-a arătat, competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, liberul acces la justiţie nu înseamnă şi accesul la căile de atac, ci posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în faţa unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa, neavând semnificaţia reglementării unei căi de atac ulterioare îndreptate împotriva soluţiei date de instanţa competentă (Decizia nr. 179 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 august 2001).Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Curtea reţine că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate susţine încălcarea, prin dispoziţiile art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, a principiului egalităţii armelor şi, în acest fel, a dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, raportând totodată critica formulată la faptul că, potrivit prevederilor art. 140³ alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală din 1968, inculpatul nu are dreptul de a promova recurs împotriva încheierii prin care judecătorul respinge revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive.Curtea observă că textul criticat, ce acordă şi procurorului dreptul de a formula recurs împotriva încheierii prin care instanţa dispune, în timpul urmăririi penale, înlocuirea măsurii preventive, reprezintă o formă de aplicare a principiului legalităţii anterior analizat, precum şi a principiului egalităţii armelor, invocat de autorul excepţiei.Curtea constată că principiul egalităţii armelor presupune dreptul fiecărei părţi de a-şi apăra propriile interese în condiţii procesuale care să nu o dezavantajeze în raport cu părţile adverse. În acest context, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, atât procurorul, cât şi învinuitul sau inculpatul pot face recurs la instanţa superioară împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive, în timp ce, conform dispoziţiilor art. 140³ alin. 1 teza a doua ale aceluiaşi cod, împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive nu poate formula recurs niciuna dintre părţi, condiţii în care nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gelu-Cătălin Bold în Dosarul nr. 5.840/62/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 140³ alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop