DECIZIE Nr.
1325 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul functionarilor publici
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 849 din 8 decembrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul „Acord"
Târgu Mureş, în numele şi pentru membrul de sindicat Nicolae Ţifrea, în Dosarul
nr. 2.207.1/102/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspund autorul excepţiei,
reprezentat de preşedintele său, domnul Puiu Lucian Ciprian, şi partea Nicolae
Ţifrea, personal, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a
fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent informează Curtea că la dosar au
fost transmise, din partea autorului excepţiei, concluzii scrise pentru
admiterea excepţiei, iar din partea părţii Direcţia Generală de Asistenţă
Socială şi Protecţie a Copilului Mureş, note scrise în sensul respingerii
excepţiei, precum şi cererea de judecare a cauzei în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens, arată că dispoziţiile art.
109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici instituie
discriminări, blochează dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil
şi liberul acces la justiţie al funcţionarului public care, pentru apărarea
drepturilor sale băneşti ce decurg din raportul de serviciu, trebuie, spre
deosebire de persoanele care lucrează în aceeaşi instituţie, dar pe baza unui
contract individual de muncă, să se adreseze instanţei de contencios
administrativ, şi nu celei de drept comun, fiind astfel obligat să se supună
procedurii contenciosului administrativ, care nu asigură, pentru soluţionarea
litigiilor de muncă, celeritatea specifică naturii acestor cauze. Arată că
drepturile ce constituie obiectul unor astfel de litigii nu decurg, în cazul
funcţionarului public, din acte administrative, ci din acte normative, astfel
încât să fie justificată competenţa instanţei de contencios administrativ în
această materie. Mai adaugă că, faţă de jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale, elementele de noutate pe care le relevă în motivarea excepţiei
constau în invocarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei în domeniu a Curţii Europene
a Drepturilor Omului.
Partea Nicolae Ţifrea lasă la aprecierea Curţii
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, indicând, în
acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv
Decizia nr. 23/2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 2 aprilie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 2.207.1/102/2007, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială,
de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 109 din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
Excepţia a fost ridicată de Sindicatul „Acord"
Târgu Mureş, în numele şi pentru membrul de sindicat Nicolae Ţifrea, într-o
cauză privind soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe civile
prin care a fost admisă o acţiune privind acordarea unor drepturi salariale constând
în sporuri, litigiu în cadrul căruia instanţa de fond (Tribunalul Mureş) a
respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale invocate de acelaşi
autor al excepţiei, în temeiul textului de lege criticat pentru
neconstituţionalitate.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate, stabilind
competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ pentru judecarea
cauzelor ce au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, conduc
la discriminarea acestei categorii de salariaţi în raport cu personalul
contractual în ceea ce priveşte soluţionarea în fond a litigiilor de muncă
(conflicte de drepturi) ivite la nivelul instituţiilor publice angajatoare. Se
arată, în acest sens, că personalului contractual îi este aplicabilă procedura
de soluţionare a litigiilor de muncă, care prezintă anumite particularităţi
guvernate de principiul urgenţei, în timp ce funcţionarul public trebuie să
respecte regulile specifice contenciosului administrativ, cum ar fi procedura
prealabilă, obligativitatea timbrării acţiunii, acordarea unor termene de
judecată de 30 de zile sau chiar mai mari, sarcina probei ce revine
reclamantului-funcţionar public, lipsa urgenţei în administrarea probelor sau
hotărârile în primă instanţă, care nu sunt definitive şi executorii. Toate
aceste diferenţe procedurale creează o inegalitate de tratament juridic ce nu
poate fi justificată de existenţa unor distincţii obiective şi rezonabile între
cele două categorii de salariaţi ai aceleiaşi instituţii publice, astfel că
textul de lege criticat contrazice, pe de o parte, atât principiul interzicerii
discriminării, statuat de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi jurisprudenţa în această materie
a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, se precizează că, în
accepţiunea Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reflectată în considerentele
unor decizii de speţă indicate, „litigiile având ca obiect drepturi de natură
patrimonială ale funcţionarului public sunt de competenţa instanţei
specializate pe litigii de muncă (conflicte de drepturi), iar nu de competenţa
instanţelor de contencios administrativ".
Aceasta deoarece competenţa materială funcţională (pe
atribuţii), determinată obiectiv după natura litigiului ori după diferite
criterii subsidiare, este întotdeauna absolută, iar prin norme speciale, de
strictă interpretare, art. 109 din Legea nr. 188/1999 reglementează, limitativ,
competenţa materială de soluţionare doar cu privire la conflicte de muncă având
ca obiect contestarea sancţiunii disciplinare, a ordinului sau dispoziţiei de
imputare ori a actului administrativ prin care s-a dispus modificarea,
suspendarea ori încetarea raportului de serviciu. Rezultă că orice alte litigii
de muncă sunt de competenţa instanţelor prevăzute de art. 284 alin. (1) din
Codul muncii, iar nu a instanţelor de contencios administrativ. In sfârşit, la
aceeaşi concluzie ajunge şi doctrina de specialitate în materie, la care
autorul excepţiei face referire.
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Aplicându-i-se regulile
specifice contenciosului administrativ, funcţionarul public nu este defavorizat
sub aspectul respectării principiului celerităţii şi al termenului rezonabil,
de vreme ce Legea nr. 554/2004 cuprinde norme care în mod expres prevăd termene
stricte de soluţionare a litigiilor în discuţie, dacă acestea nu au putut fi
evitate pe cale amiabilă, prin procedura plângerii prealabile.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Avocatul Poporului, în
punctul său de vedere, apreciază că dispoziţiile art. 109 din Legea nr.
188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, sunt constituţionale,
indicând în acest sens deciziile nr. 23/2008 şi nr. 942/2007, prin care Curtea
Constituţională a soluţionat excepţii de neconstituţionalitate asemănătoare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate până la data întocmirii
raportului.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile
părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare: „Cauzele care
au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa
instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care
este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocă
prevederile constituţionale ale art. 16 -„Egalitatea în drepturi", art.
21 - „Accesul liber la justiţie", art. 41 -„Munca şi protecţia
socială a muncii", art. 52 - „Dreptul persoanei vătămate de o
autoritate publică" şi ale art. 126 - „Instanţele
judecătoreşti".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
Constituţională constată că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, au mai fost supuse
controlului de constituţionalitate. De exemplu, prin Decizia nr. 23 din 15
ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 94 din 6 februarie
2008, sau prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007 (asupra art. 911
în redactarea anterioară ultimei republicări a Legii nr. 188/1999, actualul
art. 109), Curtea, pentru motivele acolo arătate, a respins excepţia de
neconstituţionalitate, reţinând, în esenţă, că Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici transpune în planul legii organice prevederile
art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Cu
referire la criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie,
Curtea a statuat, cu acelaşi prilej, că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi
contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin.
(3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se
stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se
regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Totodată, a mai reţinut că textul
legal criticat, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca
obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, dispune chiar în sensul
asigurării accesului liber la justiţie, şi nu al blocării acestui drept, la fel
cum şi art. 52 din Constituţie, invocat, este pe deplin reflectat şi aplicat
prin prevederile aceluiaşi text. Dispoziţiile art. 41 şi ale art. 123 din Legea
fundamentală, pretins încălcate, nu au incidenţă în cauză.
Curtea constată că cele statuate prin deciziile evocate
îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, de vreme ce nu au intervenit
elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.
In ceea ce priveşte aşa-numitele elemente de noutate
invocate de autorul excepţiei faţă de cele deja examinate de Curtea
Constituţională prin deciziile menţionate, se observă, pe de o parte, că
instanţa de contencios constituţional a analizat conformitatea prevederilor
art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici faţă de
exigenţele principiului egalităţii şi al nediscriminării, astfel cum este
garantat de art. 16 din Constituţie, iar aceleaşi considerente, mai sus redate,
sunt valabile şi în situaţia pretinsei contrarietăţi faţă de dispoziţiile art.
14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi faţă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
referitoare la interzicerea discriminării. Totodată, Curtea Constituţională
observă că, în cuprinsul motivării excepţiei, autorul acesteia face trimiteri
la o serie de decizii de speţă ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la
consideraţii extrase din doctrina juridică de specialitate. Aceste referiri nu
pot avea, însă, valoarea unor veritabile argumente care să motiveze
neconstituţionalitatea textului de lege criticat, ci susţin, mai degrabă,
demersul autorului excepţiei de a solicita Curţii Constituţionale să pronunţe o
soluţie prin care normele juridice atacate să fie interpretate spre o corectă
şi unitară aplicare, competenţă ce nu aparţine, însă, Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor
publici, excepţie ridicată de Sindicatul „Acord" Târgu Mureş, în numele şi
pentru membrul de sindicat Nicolae Ţifrea, în Dosarul nr. 2.207.1/102/2007 al
Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi