DECIZIE Nr.
132 din 21 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (2) si (3) din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 229 din 14 martie 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, excepţie ridicată de Bahman Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al
CURŢII de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 4 octombrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 1.315/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi
fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002, excepţie ridicată de Bahman Naseh
Jabadi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, Autoritatea pentru străini poate stabili dacă o
căsătorie este sau nu de convenienţă şi în baza acestei constatări poate refuza
cetăţeanului străin prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul
României. Calificarea unei căsătorii ca fiind de convenienţă are ca efect declararea nulităţii absolute a acesteia.
Or, competentă să constate nulitatea unui act juridic civil este numai instanţa
judecătorească, iar nu o autoritate administrativă care exercită rolul unei
instanţe extraordinare, aşa cum se întâmplă în cazul dedus judecăţii. Pentru
aceste motive, prevederea legală criticată încalcă dispoziţiile constituţionale
ale art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi (2) şi ale art. 126 alin. (5).
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi
fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate
ca neîntemeiată, arătând că efectele pe care le are stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă asupra dreptului
de şedere al străinului în România nu pot fi asimilate constatării nulităţii
căsătoriei. De asemenea, instanţa apreciază că nu poate fi reţinută nici
critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie, întrucât Autoritatea
pentru străini are la dispoziţie o marjă de apreciere în cadrul căreia să
analizeze, de la caz la caz, corelaţia dintre importanţa dreptului protejat şi
măsurile administrative privind regimul străinilor în România.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că
Autoritatea pentru străini nu reprezintă o instanţă specializată, ci o
structură specializată, competentă a exercita atribuţiile conferite prin lege
în ceea ce priveşte regimul străinilor în România. Printre aceste atribuţii se
găseşte şi aceea de prelungire a dreptului de şedere acordat în baza căsătoriei
cu un cetăţean român, în funcţie de circumstanţele cauzei. Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 194/2002, prin art. 82 oferă însă posibilitatea solicitantului
de a ataca în justiţie, în faţa CURŢII de apel, dispoziţia de părăsire a
teritoriului emisă de Autoritatea pentru străini.
Se susţine că stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă, de către această
autoritate, nu echivalează cu nulitatea absolută şi nu reprezintă o restrângere
a drepturilor sau a libertăţilor, ci are ca finalitate prevenirea efectelor încheierii unor căsătorii exclusiv pentru a
obţine dreptul de şedere pe teritoriul României.
Avocatul Poporului observă
că dispoziţiile legale criticate stabilesc doar elementele pe baza cărora o
căsătorie este considerată a fi de convenienţă şi în funcţie de care
Autoritatea pentru străini este cea care decide prelungirea sau nu a şederii
temporare în România. Instanţa de judecată este cea care pronunţă nulitatea
căsătoriei atunci când încheierea acesteia a fost determinată de urmărirea
altor scopuri decât cele specifice căsătoriei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2),ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu
modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „(2) Elementele pe baza cărora se poate
stabili faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:
a) coabitarea matrimonială nu există;
b) soţii nu s-au întâlnit
niciodată înaintea căsătoriei;
c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor
născute din căsătorie;
d) soţii nu vorbesc o limbă
înţeleasă de amândoi;
e) unul dintre soţi a mai încheiat căsătorii de
convenienţă;
f) soţii sunt inconsecvenţi în
declararea datelor cu caracter personal, precum şi a circumstanţelor în care
s-au cunoscut;
g) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plata
unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă.
(3) Elementele prevăzute la alin. (2) pot rezulta din:
a) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe
persoane;
b) înscrisuri;
c) date obţinute cu ocazia realizării interviului sau
a unor verificări suplimentare."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 48 alin. (2)
privitoare la familie, art. 53 alin. (1) şi (2) referitoare la restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi în art. 126 alin. (5)
privind instanţele judecătoreşti.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că, potrivit art. 2 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002,
Autoritatea pentru străini reprezintă o structură specializată, organizată în
subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ca instituţie
administrativă publică, ea exercită atribuţiile ce îi sunt date în competenţă prin lege, cu privire la
regimul străinilor în România, combaterea şederii ilegale, precum şi cu privire
la gestionarea evidenţei străinilor cărora li s-a acordat dreptul de şedere în
România.
Printre atribuţiile consacrate de lege este şi prelungirea
dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, ce se poate acorda în
vederea reîntregirii familiei,
străinilor căsătoriţi cu cetăţeni români. Potrivit art. 64 alin. 1 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prelungirea va fi refuzată în
cazul căsătoriilor de convenienţă.
In acest context, dispoziţiile
legale criticate cuprind elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o
căsătorie este de convenienţă, precum şi mijloacele concrete din care rezultă
aceste elemente. Dacă la data depunerii cererii prin care se solicită prelungirea dreptului de şedere nu sunt
îndeplinite cumulativ condiţiile generale şi condiţiile speciale prevăzute de
lege, constatându-se astfel existenţa vreunui element ce determină calificarea
căsătoriei ca fiind de
convenienţă, Autoritatea pentru străini va refuza străinului prelungirea
acestui drept. Decizia de refuz, precum şi motivele care au stat la baza
acesteia se comunică solicitantului prin dispoziţia de părăsire a teritoriului
României, care poate fi contestată în faţa CURŢII de
apel competente.
Aşa fiind, se constată că, în exercitarea competenţelor
atribuite prin lege, Autoritatea pentru străini nu desfăşoară o activitate
jurisdicţională, ci exclusiv una administrativă, referitoare la circulaţia şi
evidenţa persoanelor străine pe teritoriul României. Activitatea de combatere a
căsătoriei de convenienţă încheiate în scopul eludării
legii şi procedurile de îndepărtare de pe teritoriul
naţional a străinilor care au încălcat dispoziţiile legale în vigoare nu pot
constitui argumente pentru calificarea autorităţii
administrative drept instanţă extraordinară, astfel încât nu poate fi reţinută
critica autorului excepţiei în acest sens.
De asemenea, se constată că nici susţinerea potrivit
căreia stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă înseamnă practic nulitatea
absolută a căsătoriei nu este întemeiată. Astfel, pe de o parte, nulitatea
absolută a căsătoriei poate fi constatată numai prin hotărâre judecătorească şi
reprezintă acea sancţiune civilă aplicabilă căsătoriei încheiate cu
nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de Codul familiei, iar, pe de altă parte,
căsătoria de convenienţă este constatată de o autoritate specializată,
organizată în subordinea unui minister, şi produce efecte exclusiv asupra
dreptului de şedere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al
persoanelor în cauză. Prin urmare, textul de lege criticat nu aduce atingere
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1)
şi (2) şi în art. 126 alin. (5).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Bahman
Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al CURŢII de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu