DECIZIE Nr.
1315 din 14 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate prevederilor art. 16 alin. (1), art. 17, art. 18, art. 19
alin. (1), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art.
33 alin. (1) si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 808 din 3 decembrie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), art. 17, art. 18, art.
19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28,
art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Adriana" - S.R.L, din Arad în Dosarul nr. 1.466/195/2009 al Judecătoriei
Brad.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în
acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 4 februarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 1.466/195/2009, Judecătoria Brad a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16
alin. (1), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art.
26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia
de neconstituţionalitate a fost ridicată de petenta Societatea Comercială
„Adriana" - S.R.L. din Arad într-o cauză având ca obiect anularea unui
proces-verbal de contravenţie.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile de lege criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi
ale art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, precum şi celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
dreptul la un proces echitabil. In acest sens, arată că textele de lege
criticate instituie vinovăţia contravenţională, prin faptul că sarcina probei
în procedura judiciară contravenţională de drept comun aparţine petentului şi
încalcă astfel prezumţia de nevinovăţie.
Judecătoria Brad consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 16 alin. (1), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1),
art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin.
(1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea
nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din
22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Textele legale criticate fac parte din cap. II al ordonanţei, intitulat „Constatarea contravenţiei", cap.
III, intitulat „Aplicarea sancţiunilor
contravenţionale", şi cap. IV, intitulat „Căile de atac", iar în cuprinsul acestora sunt reglementate
aspecte procedurale referitoare la cuprinsul Procesului-verbal de contravenţie,
condiţiile de întocmire a acestuia şi sancţiunea aplicabilă în cazul lipsei
unor menţiuni, precum şi soluţionarea căilor de atac.
Autorul excepţiei consideră că prevederile de lege
menţionate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi
ale art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, precum şi celor ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la
dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că, prin numeroase decizii, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii
prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate
în prezenta cauză, putând fi amintită, cu titlu exemplificativ, Decizia nr.
1.333 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 803 din 25 noiembrie 2009. Cu acel prilej Curtea a respins excepţia ca neîntemeiată, reţinând că utilizarea de
către legiuitor a noţiunii de „contravenient" nu are semnificaţia
înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din
Constituţie. De asemenea, Curtea a statuat că din procedura de soluţionare a
plângerii împotriva Procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a
contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă,
exercitarea dreptului la apărare.
Referitor la obligaţia contravenientului de a-şi dovedi
nevinovăţia în legătură cu fapta reţinută în sarcina sa de către organul
constatator, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie
2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 695 din
15 octombrie 2009, reţinând cu acel prilej că procesul-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci
când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar
prezumţia de care se bucură. In acest caz, instanţa de judecată competentă va
administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării
legalităţii şi temeiniciei Procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu
trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată
obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării
adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face
referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu
pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi
incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie
să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia
intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea
sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin
Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel
împotriva României, a statuat că, „deşi statele au
posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale
contravenţională decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se
afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic
aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală". O asemenea
poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din
punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o
treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român,
ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în
sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Intrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în
esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale,
soluţiile şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea
şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), art. 17, art. 18, art.
19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28,
art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Adriana" - S.R.L, din Arad în Dosarul nr. 1.466/195/2009 al
Judecătoriei Brad.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 octombrie
2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean