Decizia Nr.131 din 13.03.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 345 din 12 mai 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Bianca Drăghici	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marian Tudor în Dosarul nr. 43.312/299/2012 al Judecătoriei Avrig şi care constituie obiectul Dosarului nr. 465D/2013 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 20 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 43.312/299/2012, Judecătoria Avrig a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, precum şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de Marian Tudor într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că prin stabilirea competenţei de soluţionare a plângerilor contravenţionale în favoarea instanţei în circumscripţia căreia a fost constatată săvârşirea contravenţiei, petentul este obligat ope legis să învestească o instanţă de judecată al cărei sediu poate fi situat oriunde în limitele hotarelor naţionale, deci inclusiv la o depărtare considerabilă sau prohibitivă faţă de propriul său domiciliu.Se susţine că prevederile legale criticate contravin principiului liberului acces la justiţie, întrucât în exercitarea dreptului la un proces echitabil, ce include şi dreptul de a fi prezent la fiecare şedinţă, obligarea petentului de a se deplasa către sediul unei instanţe îndepărtate ridică probleme de ordin material şi temporal incompatibile cu principiul liberului acces la justiţie.În litigiile civile de drept comun este firesc ca reclamantul să se deplaseze la sediul instanţei de domiciliu a pârâtului, caracterul ofensiv al cererii de chemare în judecată impunând această exigenţă. Plângerea contravenţională nu poate fi apropiată însă de specificul acţiunilor personale, cea dintâi fiind expresia unui drept recunoscut persoanei ce se consideră nedreptăţită printr-un act emis de agenţii constatatori de a ataca în justiţie temeinicia sau legalitatea măsurilor constatate/sancţiunilor dispuse. Întrucât pricina contravenţională se naşte ca urmare a unor constatări al căror temei urmează a fi demonstrat de însuşi organul constatator, căruia îi incumbă sarcina probei, instanţa competentă trebuie să fie cea de la domiciliul petentului.Se afirmă că prin atribuirea competenţei de soluţionare instanţei de la locul săvârşirii contravenţiei - care în materia contravenţiilor rutiere coincide cu instanţa de la sediul organului constatator - textele de lege criticate răstoarnă implicit prezumţia de nevinovăţie de care se bucură petentul.De asemenea, se constată o schimbare a opticii legiuitorului cu privire la competenţa teritorială în materie contravenţională, fiind preferată soluţia atribuirii competenţei de soluţionare a plângerii contravenţionale către instanţele de la domiciliul petentului. În acest sens se arată că prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă au fost completate dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Astfel, a fost introdus art. 10¹, ce prevede că, prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, plângerea însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul. Pe cale de consecinţă se instituie o discriminare neîntemeiată între persoanele sancţionate contravenţional în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 şi cele cărora le sunt opuse dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deşi ambele acte normative includ sfera contravenţiilor rutiere.Judecătoria Avrig apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, prin asigurarea administrării, cu celeritate, a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Mai mult, această modalitate de reglementare reprezintă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti.Pe de altă parte, instanţa apreciază că procedura de soluţionare a plângerii nu obligă prezenţa petentului în instanţă pentru susţinerea plângerii, acesta având posibilitatea să depună înscrisuri, să solicite orice alte probe în lipsă, astfel că accesul său la justiţie nu este îngrădit.De asemenea, instanţa apreciază că modificările aduse prin Legea nr. 2/2013 au ca scop doar degrevarea instanţelor de aceste cauze numeroase şi nicidecum schimbarea opticii legiuitorului cu privire la competenţa teritorială în materie contravenţională.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.Totodată, se susţine că nu se poate vorbi despre încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, întrucât prevederile legale criticate nu îngrădesc dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea.Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a acestor drepturi constituţionale.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât acestea instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravin dreptului la un proces echitabil. Reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care s-a constatat încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Menţionează în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

– Art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“;

– Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, precum şi prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, răspunzând unor critici identice, a statuat constituţionalitatea dispoziţiilor legale supuse controlului prin Decizia nr. 160 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012, Decizia nr. 513 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, şi Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2013. Astfel, prin Decizia nr. 160 din 12 martie 2013, Curtea a statuat că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale, reţinând că „textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti“. De asemenea, prin Decizia nr. 1.029 din 29 noiembrie 2012, precitată, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi a statuat că norma legală criticată „nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constată încălcări ale dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este menită să dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere.“ Cele statuate prin deciziile invocate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii D E C I D E: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Tudor în Dosarul nr. 43.312/299/2012 al Judecătoriei Avrig şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Avrig şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Bianca Drăghici