DECIZIE Nr.
1304 din 13 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) si (8), art. 259 alin.
(7) lit. a) si b) si alin. (8) si art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sanatatii, precum si ale art. 91 alin. (1) din
Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 36 din 18 ianuarie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. a)
şi b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătăţii, precum şi a dispoziţiilor art. 257
alin. (8) şi art. 259 alin. (8) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele
ale art. 863 lit. b) din aceeaşi lege şi raportate la
dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Flavia-Ioana Maier în Dosarul nr. 15.841/211/2008 al Judecătoriei
Cluj-Napoca.
La apelul nominal se prezintă autorul
excepţiei. Lipseşte partea Casa de Asigurări de
Sănătate a Judeţului Cluj, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul
şi în Dosarul nr. 913D/2009, având ca obiect excepţia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
precum şi a dispoziţiilor art. 257 alin. (8) şi art. 259 alin.
(8) din Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din
aceeaşi lege şi raportate la dispoziţiile art. 91 alin. (1) din
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, excepţie ridicată de Anatol Pânzaru în Dosarul nr.
16.046/211/2008 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
La apelul nominal se prezintă autorul
excepţiei, prin avocatul Flavia-Ioana Maier. Lipseşte partea Casa de
Asigurări de Sănătate a Judeţului Cluj, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că obiectul
excepţiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 797D/2009
şi nr. 913D/2009 este identic, pune în discuţie, din oficiu, problema
conexării cauzelor.
Partea prezentă este de acord cu conexarea
dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, de
asemenea, conexarea dosarelor.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 913D/2009 la Dosarul nr.
797D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Autorii excepţiei solicită admiterea
acesteia, considerând că prevederile art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea
nr. 95/2006 sunt discriminatorii sub aspectul întinderii obligaţiei legale
sub imperiul căreia se află cele două categorii de persoane la
care se referă legea: cei care nu realizează venituri impozabile
şi cei care realizează astfel de venituri. Astfel, diferenţa de
tratament juridic pe care legiuitorul o aplică unor persoane aflate în
situaţii obiectiv similare - persoane ce au obligaţia de a se asigura,
dar nu pot dovedi plata contribuţiei - rezidă doar în diferenţa
de venituri pe care le obţin aceste persoane. In plus, de textul de lege
criticat beneficiază şi persoane pentru care nu se justifică
raţiunile de protecţie socială urmărite de acest text,
aşa cum sunt cei care realizează venituri impozabile nedeclarate. în
continuare, arată că prevederile art. 257 alin. (8) şi art. 259
alin. (8) din Legea nr. 95/2006 încalcă principiul
neretroactivităţii legii civile, având în vedere că în baza
acestor dispoziţii se procedează la executarea unor creanţe
născute într-o perioadă în care această lege nu era în vigoare.
Astfel, Legea nr. 95/2006 nu poate aduce atingere dreptului născut sub
imperiul legii anterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 150/2002, care prevede
un termen de prescripţie mai redus şi o altă bază de calcul
a contribuţiei, respectiv salariul minim brut pe ţară în vigoare
la data plăţii.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că
autorii excepţiei solicită, în realitate, modificarea textelor de
lege criticate, ceea ce este atributul exclusiv al legiuitorului. De asemenea,
arată că aspectele referitoare la aplicarea retroactivă a
textelor de lege sunt de competenţa instanţelor de judecată, iar
nu de competenţa instanţei de contencios constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 2 si 13 februarie 2009,
pronunţate în dosarele nr. 15.841/211/2008 şi nr. 16.046/211/2008,
Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin.
(2) coroborate cu cele ale art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum
şi a dispoziţiilor art. 257 alin. (8) şi art. 259 alin. (8) din
Legea nr. 95/2006 coroborate cu cele ale art. 863 lit. b) din aceeaşi lege
şi raportate la dispoziţiile art. 91 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Excepţia
a fost ridicată de Flavia-Ioana Maier şi Anatol Pânzaru cu prilejul
soluţionării unor contestaţii la executare privind sume
reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia
susţin că art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 creează, prin
dispoziţiile reglementate la lit. a) şi b), o situaţie
discriminatorie, care contravine art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2)
din Constituţie. Astfel, persoanele care nu realizează venituri
impozabile sunt privilegiate, întrucât pot obţine calitatea de asigurat
plătind contribuţia pe ultimele 6 luni, în timp ce persoanele care
realizează astfel de venituri obţin aceeaşi calitate cu
condiţia plăţii contribuţiei pe ultimii 5 ani. Mai mult,
acest text de lege profită celor ce în realitate obţin venituri
fără a le declara organelor fiscale, încurajând astfel „munca la
negru". In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 863 lit. b) din
Legea nr. 95/2006 raportate la prevederile art. 259 alin. (8) şi art. 257
alin. (8) din aceeaşi lege, precum şi la cele ale art. 91 alin. (1)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, susţin că acestea
contravin prevederilor art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie.
In acest sens, arată că, în aplicarea acestor
texte de lege, au fost stabilite obligaţii de plată pe baza unor
creanţe născute începând cu anul 2000, având ca temei legal
prevederile Legii nr. 95/2006, aceasta în condiţiile în care titlul VIII
din această lege, care reglementează stabilirea acestor obligaţii,
a intrat în vigoare în luna mai a anului 2006.
Judecătoria Cluj-Napoca arată că excepţia de neconstituţionalitate nu
este întemeiată, întrucât modul de stabilire a contribuţiilor la
bugetul de asigurări este atributul suveran al legiuitorului, care poate
stabili diferenţieri la modul de plată între diferite categorii de
asiguraţi. Arată însă că principiul egalităţii nu
a fost încălcat între membrii aceleiaşi categorii de persoane. In
acelaşi timp, consideră că nu este încălcat nici principiul
neretroactivităţii legii civile, fiind evident că prevederile
Legii nr. 95/2006 nu se pot aplica anterior intrării sale în vigoare.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului,
precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. In
acest sens, referindu-se la prevederile art. 257 alin. (2) din Legea nr.
95/2006, arată că instanţa de contencios constituţional s-a
mai pronunţat asupra acestui text de lege, stabilind prin Decizia nr.
705/2007 că acesta este în conformitate cu prevederile Legii fundamentale.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate adusă
dispoziţiilor art. 259 alin. (7) lit. b) şi alin. (8) din Legea nr.
95/2006, coroborate cu cele ale art. 91 din Ordonanţa Guvernului nr.
92/2003, arată că respectarea exigenţelor constituţionale
privind ocrotirea unor interese naţionale, de interes general, ce se
sprijină pe contribuţiile prin impozite şi taxe la cheltuielile
publice ale cetăţenilor, justifică poziţia
privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul
protecţiei acordate drepturilor de creanţă. De asemenea,
arată că, aşa cum s-a reţinut în Decizia Curţii
Constituţionale nr. 158/1998, obligarea la plata contribuţiei
prevăzute de lege şi anterior nu poate fi privită ca având un
caracter retroactiv.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel,
referindu-se la critica de neconstituţionalitate raportată la
prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie,
invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale,
concretizată în Decizia nr. 539/2006. Cât priveşte critica de
neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului
neretroactivităţii legii civile, arată că instituirea unor
termene de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a
creanţelor fiscale, diferite de cel general, nu aduce nicio atingere
principiului constituţional amintit. In plus, dispoziţiile art. 863
lit. b) din Legea nr. 95/2006 dau expresie art. 78 din Legea fundamentală,
stabilind că intrarea în vigoare a prevederilor actului normativ criticat
are loc la 30 de zile de la publicare.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au transmis punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin.
(7) lit. a) şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28
aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare:
- Art. 257 alin. (2) şi (8): „(2)
Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma
unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor
care se supun impozitului pe venit;
b) veniturilor impozabile realizate de persoane
care desfăşoară activităţi independente care se supun
impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se
calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea
calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;
c) veniturilor din agricultură supuse
impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru
persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se
încadrează la lit. b);
d) indemnizaţiilor de şomaj;
e) veniturilor din pensiile care
depăşesc limita supusă impozitului pe venit;
f) veniturilor din cedarea folosinţei
bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi
de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o
formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe
venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor
prevăzute la lit. a)-e), alin. 21
şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de
bază minim brut pe ţară, lunar. [...]
(8) Termenul de prescripţie a plăţii
contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se
stabileşte în acelaşi mod cu cel prevăzut pentru obligaţiile
fiscale.";
-Art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) şi alin.
(8): „(7) Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot
dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de
asigurat:
a) să achite contribuţia legală
lunară pe ultimele 6 luni, dacă nu au realizat venituri impozabile pe
perioada termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale,
calculată la salariul minim brut pe ţară în vigoare la data
plăţii, calculându-se majorări de întârziere;
b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor
de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia
legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate,
precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute
de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
dacă au realizat venituri impozabile pe toată această
perioadă; [...]
(8) Pentru situaţiile prevăzute la alin.
(7) termenele de prescripţie privind obligaţiile fiscale se
calculează începând cu data primei solicitări de acordare a
serviciilor medicale, la notificarea caselor de asigurări de
sănătate sau la solicitarea persoanelor în vederea dobândirii
calităţii de asigurat, după caz.";
- Art. 863 lit. b): „Prezenta lege intră în
vigoare astfel: [...] b) la 30 de zile de la publicare: titlul I
«Sănătatea publică», titlul II «Programele naţionale de
sănătate», titlul V «Asistenţa medicală comunitară»,
titlul VII «Spitalele», titlul VIII «Asigurările sociale de
sănătate», titlul XVI «Infiinţarea, organizarea şi
funcţionarea Şcolii Naţionale de Sănătate Publică
şi Management Sanitar»;".
De asemenea, obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie şi dispoziţiile art. 91
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
513 din 31 iulie 2007, dispoziţii potrivit cărora: „(1) Dreptul
organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5
ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel."
Autorii excepţiei consideră că sunt
încălcate următoarele prevederi din Constituţie: art. 15 alin.
(2) care consacră neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1)
referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 56 alin. (2)
privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale şi art. 78 referitor
la intrarea în vigoare a legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că un prim aspect pus în discuţie de autorii
excepţiei vizează existenţa unui tratament juridic
diferenţiat la care sunt supuse persoanele care realizează venituri
impozabile în raport cu cele care nu realizează astfel de venituri,
tratament instituit de prevederile art. 259 alin. (7) lit. a) şi b) din
Legea nr. 95/2006.
Faţă de aceste susţineri, Curtea
reţine că principiul constituţional al egalităţii în
drepturi impune instituirea unui tratament juridic identic pentru situaţii
identice. Aceasta nu înseamnă însă omogenitate, astfel că
situaţii diferite permit şi uneori impun o reglementare
diferită, în deplin acord cu principiul constituţional amintit.
In mod asemănător, principiul
aşezării juste a sarcinilor fiscale impune ca plata
contribuţiilor să se facă în acelaşi mod de către
toţi contribuabilii, prin excluderea oricărui privilegiu sau discriminări,
astfel ca, la venituri egale, contribuţia să fie aceeaşi.
Acelaşi principiu presupune însă ca aşezarea sarcinilor fiscale
să ţină cont de capacitatea contributivă a
contribuabililor, respectiv în aşezarea obligaţiilor fiscale să
se ţină seama de necesitatea de protecţie a păturilor
sociale celor mai dezavantajate, luând în considerare elementele ce
caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale
ale contribuabililor în cauză.
Toate aceste elemente au fost avute în vedere atunci
când, prin Legea nr. 264/2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 503 din 27 iulie 2007, reglementarea anterioară a art. 259
alin. (7) din Legea nr. 95/2006, nediferenţiată pe categorii sociale,
a fost modificată, instituindu-se un tratament juridic diferit după
cum persoanele au realizat sau nu venituri impozabile. Prin această
modificare s-a urmărit realizarea unei situaţii mai favorabile pentru
acele persoane care nu au realizat astfel de venituri şi a căror
situaţie, obiectiv mai dificilă din punct de vedere financiar,
impunea un efort disproporţionat pentru a obţine calitatea de
asigurat în condiţiile art. 259 alin. (7) din Legea nr. 95/2006 în raport
cu efortul depus de persoanele care realizează venituri impozabile. In
plus, s-a avut în vedere şi faptul că, în situaţia acestei din
urmă categorii de persoane, neachitarea contribuţiei la fondul
asigurărilor sociale de sănătate nu a fost justificată de
imposibilitatea obiectivă a acestora de a îndeplini această
obligaţie, ci pe ignorarea ei.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că
diferenţa de tratament juridic instituită de prevederile art. 259
alin. (7) din Legea nr. 95/2006 este rezonabilă şi
proporţională cu situaţia avută în vedere de legiuitor.
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate
raportată la principiul neretroactivităţii legii civile, Curtea
constată că niciunul dintre textele de lege criticate nu conţine
prevederi prin care să se indice aplicarea retroactivă a legii,
astfel că acestea încep să producă efecte juridice după
intrarea în vigoare a legii. De asemenea, aceste texte de lege nu prevăd
intrarea în vigoare a legii contrar normelor constituţionale ale art. 78.
Cenzurarea modului în care instanţele aplică
legea, criticat de asemenea de autorul excepţiei, nu intră în
competenţa instanţei de contencios constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 257 alin. (2) şi (8), art. 259 alin. (7) lit. a)
şi b) şi alin. (8) şi art. 863 lit. b) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi ale
art. 91 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, excepţie ridicată de Flavia-Ioana Maier
şi Anatol Pânzaru în dosarele nr. 15.841/211/2008 şi nr.
16.046/211/2008 ale Judecătoriei Cluj-Napoca.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 13 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea