Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.13 din 11.07.2019

privind procedura emiterii opiniilor de specialitate în cadrul dosarelor aflate pe rolul comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România
ACT EMIS DE: COLEGIUL MEDICILOR DENTISTI DIN ROMÂNIA
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 659 din 08 august 2019



SmartCity1

Având în vedere necesitatea emiterii unor opinii de specialitate, raportat la natura cauzei, în cauzele aflate pe rolul comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România, ţinând cont şi de prevederile art. 8 şi 34 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Dentişti din România, adoptat prin Decizia Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 5/2008, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 534 şi 536 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România adoptă următoarea decizie: Articolul 1
(1) În funcţie de obiectul dosarului, comisia de disciplină poate solicita o opinie de specialitate unei comisii formate din personalităţi cu expertiză recunoscută în domeniile pentru care s-a formulat solicitarea.
(2) Dacă nu este necesară exprimarea unei opinii interdisciplinare, comisia de disciplină poate consulta o persoană cu expertiză recunoscută în domeniu care deţine competenţă raportat la specificul cauzei.
Articolul 2
(1) În vederea exprimării unei opinii de specialitate, comisia de disciplină va desemna persoanele prevăzute la art. 1 din listele întocmite la nivel naţional pe specialităţi şi materii specifice medicinei dentare, aprobate de Consiliul naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare Consiliul naţional, la propunerea Biroului executiv naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare Biroul executiv naţional.
(2) Listele prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
(3) Membrii comisiilor de specialitate ale Consiliului naţional, care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3, fac parte de drept din listele prevăzute la alin. (1).
(4) Dacă, în funcţie de obiectul dosarului disciplinar, niciuna dintre persoanele aflate pe listele prevăzute la alin. (1) nu are competenţa ori expertiza necesară emiterii opiniei de specialitate sau se află în imposibilitate de a emite opinia în cauză în termenul stabilit de către completul comisiei de disciplină ori a solicitat înlocuirea pentru motive temeinic justificate, biroul executiv al consiliului teritorial, denumit în continuare biroul executiv, sau, după caz, Biroul executiv naţional va putea aproba desemnarea unei alte persoane cu expertiză recunoscută în domeniu, propusă de către completul comisiei de disciplină.
(5) Listele prevăzute la alin. (1) vor fi revizuite şi, după caz, completate cel puţin anual şi ori de câte ori se constată că a intervenit o modificare.
Articolul 3
(1) Poate fi înscris pe listele prevăzute la art. 2 alin. (1) medicul stomatolog care îşi exprimă în mod expres acordul pentru a figura în listele respective şi care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a)este membru cu drept de exercitare a profesiei aflat în evidenţa unui colegiu teritorial; b)are cel puţin funcţia didactică de conferenţiar universitar într-o unitate de învăţământ superior de profil sau este medic primar sau specialist cu o vechime profesională efectivă şi neîntreruptă în specialitatea respectivă de cel puţin 7 ani ori are o vechime efectivă şi neîntreruptă în profesia de medic stomatolog de cel puţin 15 ani; c)nu a fost sancţionat de comisia de disciplină a corpului profesional în cauze vizând exercitarea necorespunzătoare a actului profesional în ultimii 5 ani; d)nu are şi nu a avut ridicat dreptul de liberă practică printro hotărâre judecătorească definitivă într-o cauză având ca obiect malpraxisul medical.
(2) Modelul acordului prevăzut la alin. (1) este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.
(3) Acordul prevăzut la alin. (1) poate fi transmis şi în format electronic, având ataşată o semnătură electronică calificată.
Articolul 4Radierea unei persoane din listele prevăzute la art. 2 alin. (1) va avea loc în următoarele situaţii: a)la cererea persoanei respective; b)în caz de deces; c)atunci când persoana în cauză nu mai îndeplineşte una sau mai multe din condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1), la solicitarea biroului executiv al colegiului teritorial sau, după caz, a Biroului executiv naţional, cu ataşarea dovezilor corespunzătoare; d)când intervine pierderea calităţii de membru al comisiei de specialitate a Consiliului naţional, la solicitarea Biroului executiv naţional; e)în situaţia în care persoana în cauză a refuzat în mod nejustificat emiterea opiniei solicitate, la solicitarea biroului executiv al colegiului teritorial sau, după caz, a Biroului executiv naţional, cu ataşarea dovezilor corespunzătoare. Articolul 5
(1) Persoanele aflate pe listele prevăzute la art. 2 alin. (1) nu se află în raporturi de subordonare cu Colegiul Medicilor Stomatologi din România, nu îl reprezintă şi nu îl angajează juridic în niciun fel.
(2) În toate cazurile în care vor fi consultate ori vor exercita un act profesional în calitatea prevăzută la art. 1, persoanele înscrise pe listele prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt libere să acţioneze conform prevederilor legale în vigoare, normelor, deontologiei şi principiilor fundamentale ale profesiei de medic stomatolog, precum şi conform propriei lor conştiinţe.
Articolul 6În dosarele disciplinare în care se solicită emiterea unei opinii de specialitate, plata persoanelor desemnate să emită o astfel de opinie se aprobă de către biroul executiv în baza referatului aprobat de preşedintele comisiei de disciplină sau, după caz, de Biroul executiv naţional în baza referatului aprobat de preşedintele Comisiei superioare de disciplină. Articolul 7Referatul de aprobare a plăţii va cuprinde cel puţin următoarele menţiuni: a)solicitarea de plată a contravalorii emiterii opiniei de specialitate dispusă de către completul comisiei de disciplină; b)dosarul disciplinar în care a fost dispusă emiterea opiniei de specialitate; c)componenţa completului de soluţionare a cauzei disciplinare; d)obiectivele la care trebuie să se răspundă, stabilite de completul de soluţionare a cauzei disciplinare; e)medicul stomatolog, respectiv medicii stomatologi desemnaţi pentru emiterea opiniei de specialitate; f)dacă opinia de specialitate a răspuns integral obiectivelor stabilite de completul de soluţionare a cauzei disciplinare; g)dacă în cauza disciplinară a fost sau nu solicitată o suplimentare a obiectivelor stabilite iniţial; h)suma care trebuie plătită pentru fiecare medic stomatolog în parte; i)modalitatea de plată a sumelor reprezentând contravaloarea emiterii opiniei de specialitate şi, dacă este cazul, a cheltuielilor prevăzute la art. 10, respectiv prin virament bancar sau prin intermediul casieriei colegiului teritorial ori, după caz, a Colegiului Medicilor Stomatologi din România. În situaţia în care plata urmează să se efectueze prin virament bancar se vor indica contul bancar şi banca la care este deschis acesta, precum şi titularul contului. Articolul 8Opinia de specialitate se va emite numai după ataşarea la dosarul disciplinar a dovezii plăţii indemnizaţiei prevăzute la art. 9. Articolul 9Pentru activitatea desfăşurată, persoana care emite o opinie de specialitate solicitată de comisiile de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România conform prevederilor prezentei proceduri are dreptul la o indemnizaţie în cuantum de 600 lei net. Articolul 10Persoana care emite o opinie de specialitate, în baza documentelor justificative, are dreptul la decontarea eventualelor cheltuieli de transport, cazare, documentare ori a altor activităţi ce au fost efectuate în scopul emiterii opiniei solicitate. Articolul 11
(1) Comisia de disciplină va stabili obiectivele asupra cărora urmează să se emită opinia de specialitate, termenul în care trebuie să se comunice opinia, indemnizaţia şi, dacă este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare.
(2) Completul de soluţionare a cauzei disciplinare poate solicita persoanei desemnate să emită o opinie de specialitate să aleagă modul în care urmează să se facă plata indemnizaţiei şi, dacă este cazul, a cheltuielilor prevăzute la art. 10, respectiv, după caz, să indice banca şi contul unde urmează să se efectueze plata.
Articolul 12
(1) Pentru motive temeinic justificate, medicul stomatolog reclamat sau persoana care a făcut sesizarea poate solicita comisiei de disciplină înlocuirea persoanei desemnate să emită o opinie de specialitate.
(2) Persoanele desemnate să formuleze opinia de specialitate, în cazul apariţiei unor motive temeinic justificate care împiedică exprimarea opiniei, pot solicita comisiei de disciplină înlocuirea.
(3) Opinia de specialitate se comunică comisiei de disciplină în cel mult 30 de zile de la primirea informaţiilor necesare pentru exprimarea acesteia şi, dacă este cazul, de la examinarea persoanei în cauză.
(4) În cazul în care medicul stomatolog reclamat sau persoana care a făcut sesizarea nu este mulţumit/ă de concluziile opiniei de specialitate, va putea solicita, o singură dată, emiterea unei alte opinii de specialitate, pe cheltuiala sa.
Articolul 13În desfăşurarea activităţii şi îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de prezenta procedură, persoanele desemnate să emită o opinie de specialitate au următoarele obligaţii: a)să se pronunţe pentru fiecare dintre obiectivele stabilite de comisia de disciplină; b)să respecte confidenţialitatea deliberărilor şi a datelor cu caracter personal, inclusiv a datelor medicale de care au luat cunoştinţă; c)să nu îşi exprime public opinia cu privire la părţile şi obiectul dosarului disciplinar; d)să evite orice contact privat cu persoana care a formulat sesizarea şi medicul stomatolog a cărui faptă face obiectul sesizării, pe durata soluţionării dosarului disciplinar; e)să solicite înlocuirea dacă se află în conflict de interese sau este soţ, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu una dintre persoanele implicate în dosarul disciplinar. Articolul 14Pentru motive temeinic justificate sau în situaţiile prevăzute la art. 12, completul de soluţionare a cauzei disciplinare poate dispune emiterea unei alte opinii de specialitate. Articolul 15
(1) Până la aprobarea de către Consiliul naţional a listelor prevăzute la art. 2 alin. (1), comisiile de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România pot solicita membrilor comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului naţional emiterea unei opinii de specialitate în cadrul dosarelor disciplinare, în condiţiile prevăzute de prezenta decizie.
(2) Lista conţinând membrii comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului naţional care şi-au exprimat acordul prevăzut la art. 3 alin. (1) se publică pe pagina de internet a Colegiului Medicilor Stomatologi din România.
Articolul 16La data intrării în vigoare a prezentei decizii se abrogă orice alte dispoziţii contrare. Articolul 17 Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Ecaterina Ionescu ANEXĂACORD privind înscrierea pe lista persoanelor care pot emite opinii de specialitate în cauzele aflate pe rolul comisiilor de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România Către Colegiul Medicilor Stomatologi din România Subsemnatul/a, ........ ................ ................ ................ .............., domiciliat/ă în ........ ................ ................ ........ ..............., ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ .......... înscris/ă în Colegiul Medicilor Stomatologi ........ ................ ........ ..............., telefon ........ ........ .............., fax ........ ........ .............., e-mail ........ ................ ................ ................ ........ .........., îmi exprim acordul cu privire la includerea pe lista persoanelor care pot emite opinii de specialitate în cauzele aflate pe rolul comisiilor de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, în specialitatea/materia ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .......... . Declar pe propria răspundere următoarele: a)am luat cunoştinţă de faptul că scopul prezenţei mele pe listă este acela de a putea fi consultat/ă de comisiile de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România, constituite la nivel local sau naţional, în cazul în care se apreciază ca fiind utilă într-o anumită cauză emiterea unei opinii de specialitate; b)am luat cunoştinţă de faptul că prezenţa mea pe lista sus-menţionată nu naşte un raport de subordonare între mine şi Colegiul Medicilor Stomatologi din România şi nici nu sunt mandatat/ă ori împuternicit/ă să reprezint ori să angajez juridic în niciun fel această instituţie; c)am luat cunoştinţă de prevederile art. 9 din Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România nr. 13/2CN/2019 privind procedura emiterii opiniilor de specialitate în cadrul dosarelor aflate pe rolul comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România referitor la cuantumul suportat pentru emiterea unei opinii de specialitate, plata urmând a se efectua în urma întocmirii referatului prevăzut la art. 7 din Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România nr. 13/2CN/2019 şi a certificării faptului că s-a răspuns integral la obiectivele stabilite de comisia de disciplină; d)am luat cunoştinţă că în toate cazurile în care voi fi consultat/ă ori voi exercita un act profesional sunt liber/ă să acţionez conform prevederilor legale, normelor şi principiilor fundamentele ale profesiei de medic stomatolog, precum şi conform propriei conştiinţe; e)deţin calitatea de membru al:

 Comisiei de chirurgie dento-alveolară  Comisiei de chirurgie stomatologică şi maxilo-facială  Comisiei de endodonţie
 Comisiei de ortodonţie şi ortopedie dento-facială  Comisiei de parodontologie  Comisiei de protetică dentară

f)deţin funcţia didactică de ........ ................ ................ ......... la ........ ................ ................ ................ ................ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ..........; g)deţin gradul profesional de:  medic specialist |  medic primar în specialitatea ........ ................ ................ ........ ......... ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ ............ de ................ ani; h)deţin supraspecializare/atestat de studii complementare în ........ ................ ................ ................ ................ ........ ............. ........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ...............; i)exercit profesia de medic stomatolog de ........ ........ ani; j)nu am şi nu am avut ridicat dreptul de liberă practică printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă într-o cauză privind un malpraxis medical; k)nu am fost sancţionat/ă de comisiile de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România în cauze vizând exercitarea necorespunzătoare a actului profesional în ultimii 5 ani; l)am luat cunoştinţă de faptul că pot fi radiat/ă din lista sus-menţionată în situaţia în care refuz în mod nejustificat emiterea opiniei de specialitate solicitate; m)am luat cunoştinţă de obligaţiile ce îmi revin ca urmare a desemnării în vederea emiterii unei opinii de specialitate în cauzele aflate pe rolul comisiilor de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România; n) am luat cunoştinţă/ nu am luat cunoştinţă de informarea privind prelucrarea datelor cu caracter personal; o) îmi exprim acordul/ nu îmi exprim acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal prevăzute în prezentul acord.Data ...../...../..... ........ ............. Semnătură NOTĂ: Conform art. 13 din Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Stomatologi din România nr. 13/2CN/2019, în desfăşurarea activităţii şi îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de procedura emiterii opiniilor de specialitate în cadrul dosarelor aflate pe rolul comisiilor de disciplină ale Colegiului Medicilor Stomatologi din România, persoanele desemnate să emită o opinie de specialitate au următoarele obligaţii: a)să se pronunţe pentru fiecare dintre obiectivele stabilite de comisia de disciplină; b)să respecte confidenţialitatea deliberărilor şi a datelor cu caracter personal, inclusiv a datelor medicale de care au luat cunoştinţă; c)să nu îşi exprime public opinia cu privire la părţile şi obiectul dosarului disciplinar; d)să evite orice contact privat cu persoana care a formulat sesizarea şi medicul stomatolog a cărui faptă face obiectul sesizării, pe durata soluţionării dosarului disciplinar; e)să solicite înlocuirea dacă se află în conflict de interese sau este soţ, rudă sau afin până la gradul IV inclusiv cu una dintre persoanele implicate în dosarul disciplinar.


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 13/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 13 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 13/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu