DECIZIE Nr.
1292 din 14 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura
penal?
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 743 din 8 noiembrie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Marinela Mincă.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de
Nicolae Stănişor în Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curţii de Apel Bucureşti -
Secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Adrian Lupu în
Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, de Tudor Dumitru în Dosarul nr.
5.289/236/2007 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penală şi de Adrian Lupu în
Dosarul nr. 255/177/2007 al Curţii
de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei,
Nicolae Stănişor, şi asistat
de apărătorul ales, domnul avocat Mihai Ghiţă, din cadrul Baroului Vâlcea, cu
delegaţie la dosar, iar pentru partea Nicolae Năpruiu Boiangiu răspunde
apărătorul ales, domnul avocat Alecu Sichitiu, din cadrul Baroului Bucureşti,
cu delegaţie la dosar. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
La Dosarul nr. 1.529D/2010, autorul excepţiei Dumitru
Tudor a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, motivat de împrejurarea că nu se poate
prezenta în faţa Curţii Constituţionale din motive medicale. Depune în acest
sens o seamă de înscrisuri care atestă un diagnostic de
nefropatie diabetică şi risc foarte înalt de hepatită
cronică şi care atestă faptul că în lunile mai şi iulie 2010 a fost internat în spital.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii
formulate.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr.
47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea
formulată, motivat de împrejurarea
că nu se poate stabili o dată previzibilă care să permită autorului deplasarea
în faţa Curţii.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 463D/2010, nr. 1.362D/2010, nr.
1.529D/2010 şi nr. 2.359D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu,
problema conexării cauzelor.
Reprezentantul autorului excepţiei Nicolae Stănişor
este de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul părţii Nicolae Năpruiu Boiangiu nu se
opune conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului
Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea dosarelor nr. 1.362D/2010, nr. 1.529D/2010 şi nr. 2.359D/2010
la Dosarul nr. 463D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului autorului excepţiei Nicolae Stănişor, care pune
concluzii de admitere a acesteia, arătând că este nemulţumit de împrejurarea că
nu a avut cunoştinţă că este cercetat şi pentru alte infracţiuni. Or, dacă şi
în cursul urmăririi penale ar fi fost obligatorie asistenţa juridică pentru infracţiunile pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, ar fi putut cunoaşte toate
învinuirile ce i se aduc.
Autorul excepţiei Nicolae Stănişor nu mai are nimic de
adăugat.
Reprezentantul părţii Nicolae Năpruiu Boiangiu pune concluzii de respingere
a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, constată următoarele:
Prin încheierile din 3 februarie 2010, 14 aprilie 2010,
30 noiembrie 2009 si 11 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.994/241/2007,
nr. 9.988/271/2008, nr. 5.289/236/2007 şi nr. 255/177/2007, Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Tribunalul Bihor - Secţia penală, Tribunalul Giurgiu - Secţia penală şi Curtea
de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171
alin. 3 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de
Nicolae Stănişor, Adrian Lupu, Tudor Dumitru şi Adrian Lupu.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorii
acesteia susţin că prevederile
legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 referitoare la Dreptul
la apărare, precum
şi ale art. 6 referitoare la Dreptul la un proces
echitabil din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece
limitează dreptul la apărare şi nu îl garantează pe parcursul urmăririi penale.
Diferenţa creată în cadrul aceluiaşi proces între faza de urmărire penală şi
cea de judecată este
arbitrară, de vreme ce gravitatea infracţiunii dedusă judecăţii este aceeaşi.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi
pentru cauze cu minori şi de familie opinează că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Bihor - Secţia penală opinează că excepţia este întemeiată
şi se justifică schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie.
Astfel, tratamentul diferit care se aplică aceluiaşi inculpat/învinuit pe
parcursul aceluiaşi proces penal, referitor la aceeaşi infracţiune şi la
aceeaşi stare de fapt nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, în
condiţiile în care pe parcursul cercetării judecătoreşti nu intervine
schimbarea încadrării juridice într-o infracţiune sancţionată mai sever.
Tribunalul Giurgiu -
Secţia penală opinează
că excepţia este neîntemeiată.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori opinează că excepţia este
inadmisibilă, deoarece vizează o propunere de
complinire a textului legal în sensul de a se stipula expres faptul că asistenţa juridică se impune a fi obligatorie şi în faza
de urmărire penală, nu doar în faza de judecată, atunci când legea prevede
pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Or, numai puterea legiuitoare este singura competentă să modifice şi să
completeze textele de lege în vigoare, judecătorului constituţional revenindu-i
doar rolul de a veghea la respectarea conformităţii actelor legale cu
exigenţele Legii fundamentale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului a
transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 1.362D/2010 punctul său de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în care arată că aceasta este neîntemeiată, sens în care
face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Preşedinţii celor
două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu
denumirea marginală Asistenţa
învinuitului sau a inculpatului, care au următorul
conţinut: „în cursul judecăţii, asistenţa juridică este obligatorie şi în
cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de
5 ani sau mai mare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 1.202 din 24 septembrie
2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, Curtea
Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, statuând că
dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al
doilea fiind instituit de legiuitor numai în anumite situaţii. întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare,
iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie, Curtea a considerat că
stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă este obligatorie constituie
atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa fiind, nu se poate susţine că
dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale
numai pentru că nu prevăd că asistenţa juridică este obligatorie şi în cursul
urmăririi penale atunci când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziei
mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de acestea, Curtea mai constată că prevederile
contestate nu afectează nici liberul acces la justiţie, părţile interesate
beneficiind în mod nestingherit de toate garanţiile unui proces echitabil.
Astfel, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, partea
interesată este liberă să îşi angajeze un apărător care la nevoie să-l îndrume
pe tot parcursul procesului pentru a da eficienţă drepturilor pretins
încălcate. In acest sens poate da declaraţii, poate solicita confruntări,
expertize ori suplimente ale acestora, poate propune noi probatorii etc. şi, în
ceea ce îl priveşte pe învinuit/inculpat, la terminarea urmăririi penale este chemat pentru a i se prezenta materialul, prilej
cu care poate contesta o parte din probe ori solicita
administrarea altora şi poate face declaraţii suplimentare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Nicolae Stănisor în
Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curţii de Apel Bucureşti
- Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Adrian Lupu
în Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penală, de Tudor Dumitru în Dosarul nr. 5.289/236/2007 al Tribunalului
Giurgiu - Secţia penală şi de Adrian Lupu în Dosarul
nr. 255/177/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 14 octombrie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru