Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 1288 din 8 octombrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 784 din 17 noiembrie 2009



Ioan Vida                                    - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Tudorel Toader                           -judecător

Puskas Valentin Zoltan               -judecător

Augustin Zegrean                       -judecător

Simona Ricu                               - procuror

Mihaela Ionescu                         - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicată de Paolo Sartori în Dosarul nr. 9.126/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Alexandru Traian Pirosca a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Incheierea din 27 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.126/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului. Excepţia a fost ridicată de Paolo Sartori într-o cauză ce are ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că textul de lege criticat contravine principiului constituţional al protecţiei proprietăţii private, deoarece inalienabilitatea temporară a unui bun încalcă dreptul de dispoziţie al proprietarului. Arată că exerciţiul unui drept nu poate fi restrâns decât în condiţiile art. 53 din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, precizează că interdicţia temporară de înstrăinare, reglementată de textul de lege criticat, este în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In acest sens, invocă, printre altele, deciziile Curţii Constituţionale nr. 547/2006 şi nr. 131/2007.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale. Arată că interdicţia temporară de înstrăinare, reglementată de textul de lege criticat, este în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, apreciază că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu următorul conţinut: „Apartamentele dobândite în condiţiile alin. 1 nu pot fi înstrăinate 10 ani de la data cumpărării."

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la proprietatea privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Textul de lege criticat stabileşte o interdicţie temporară de înstrăinare a locuinţelor ce au fost dobândite în temeiul Legii nr. 112/1995, timp de 10 ani de la data cumpărării. Nerespectarea acestei dispoziţii legale imperative este sancţionată de lege cu nulitatea absolută a actului de înstrăinare.

Curtea reţine că interdicţia temporară de înstrăinare are în vedere bunul (locuinţa) şi reprezintă o limitare a unuia dintre atributele dreptului de proprietate, şi anume dispoziţia, în acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul are dreptul de a institui o asemenea interdicţie temporară de înstrăinare, care era cunoscută de autorul excepţiei din momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra locuinţei deţinute, până în acel moment, în calitate de chiriaş. De altfel, finalitatea legii este aceea de a restricţiona între vii eventualele tendinţe speculative cu asemenea imobile achiziţionate în condiţii speciale, avantajoase pentru dobânditori.

Acesta este sensul în care s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 131 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2007, şi prin Decizia nr. 547 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 24 august 2006.

Soluţiile pronunţate în deciziile menţionate, precum şi considerentele pe care acestea s-au bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. 8 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, excepţie ridicată de Paolo Sartori în Dosarul nr. 9.126/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu


COMENTARII la Decizia 1288/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 1288 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    nu prea inteleg nimic,noi personalul nedidactic unde ne regasim, pt noi nu se calculeaza separat sporul de vechime,sau sa beneficiem si noi de un spor,de stabilitate sau pt conditii de munca.am impresia ca chiar se greseste, sau se face cu intentie,oricum o sa contest nivelul salariului stabilit adaugand sporul de vechime,este dreptul meu si trebuie sa apare separat.trebuia sa-mi adauge sporul de conditii vatamatoare ca o compensatie tranzitorie la salariul de baza
ANONIM a comentat Metodologie 2011
    Daca nu exista medic de medicina scolara cine plateste medicul de familie pentru serviciile efectuate ? Scoala,Inspectoratul scolar, Primaria sau MULUMIM MERGE SI GRATIS ?
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 1288/2009
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania