Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, excepţie ridicată de Robert Stelli în Dosarul nr. 1.059/242/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 759D/2016.2. La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 16 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.059/242/2014, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată. Excepţia a fost ridicată de Robert Stelli în soluţionarea apelului declarat de acesta împotriva Sentinţei civile nr. 219 din 18 martie 2015 pronunţate de Judecătoria Huedin în Dosarul nr. 1.059/242/2014, prin care a fost respinsă plângerea formulată de autor în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PA nr. 1315687, întocmit la data de 9 octombrie 2014, prin care s-a reţinut în sarcina autorului excepţiei săvârşirea contravenţiilor prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 182/2000, prin expunerea la vânzare a mai multor tablouri fără autorizaţia Ministerului Culturii pentru a desfăşura comerţ cu bunurile culturale mobile, fiind aplicată sancţiunea avertismentului şi sancţiunea complementară a confiscării, dispusă în baza art. 4 [după republicare, art. 3] din Legea nr. 12/1990, a unui număr de 89 de tablouri.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că măsura confiscării, prevăzută de art. 3 din Legea nr. 12/1990, este excesivă şi neproporţională, textul de lege fiind redactat cu încălcarea cerinţelor de previzibilitate şi claritate, modul de redactare a acestora lăsând loc unor interpretări excesive şi abuzive, apreciind, totodată, că bunurile proprietate privată, atât a persoanelor fizice, cât şi a operatorilor economici, nu pot fi confiscate în mod obligatoriu, fără a se stabili criterii obiective şi proporţionale care să justifice necesitatea confiscării. 6. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, reţine că, potrivit art. 44 alin. (9) din Constituţie, „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". Reţine că ingerinţa statului în exercitarea dreptului de proprietate are loc doar în situaţia săvârşirii contravenţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990 şi este justificată de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări servicii ilicite. În consecinţă, apreciază că nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 44 şi art. 53 şi nici prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că textul criticat dă expresie dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza finală, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, respectiv celor ale art. 44 alin. (9), care stabilesc că „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". Arată că organele constatatoare şi instanţa de judecată trebuie să aibă o marjă de apreciere în virtutea căreia să poată stabili dacă în cazul săvârşirii unei contravenţii se impune o asemenea măsură complementară, iar, în soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie, proporţionalitatea sancţiunii va fi supusă controlului judecătoresc.9. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere cu privire la soluţia legislativă consacrată anterior ultimei republicări a Legii nr. 12/1990, menţinută în textul de lege criticat în prezenta cauză, în sensul constituţionalităţii acesteia, punct de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 191 din 27 aprilie 2004, nr. 262 din 6 martie 2008 şi nr. 135 din 5 februarie 2009.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, care au următorul conţinut: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă."13. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), (2), (8) şi (9) privind garantarea dreptului de proprietate privată, conţinutul şi limitele acestui drept, interdicţia de confiscare a averii dobândite licit, respectiv confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii, în condiţiile legii, şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 raportat la prevederile art. 1 referitor la protecţia proprietăţii, din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, act normativ preconstituţional, a fost adoptată la data de 6 august 1990 şi a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 8 august 1990. Soluţia legislativă criticată în prezenta cauză a fost, iniţial, prevăzută de dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 12/1990. Prin Legea nr. 42/1991 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 12/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 17 iunie 1991, de asemenea act normativ preconstituţional, dispoziţiile art. 3 alin. (3) au fost modificate şi reunite în cadrul art. 4 din lege, iar, după republicarea Legii nr. 12/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, acestea se regăseau în art. 6 din lege. Urmare a unei noi republicări a Legii nr. 12/1990 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 5 mai 2009, soluţia legislativă criticată se regăsea în art. 4 din lege, modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, având, sub aspectul soluţiei legislative, configurarea normativă acum în vigoare. Urmare a republicării actului normativ în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 18 februarie 2014, în prezent, soluţia legislativă, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012, se regăseşte la art. 3 din Legea nr. 12/1990, criticat în prezenta cauză, având următorul conţinut: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă."15. Curtea constată că întregul act normativ a fost receptat în noua ordine constituţională instaurată ca urmare a intrării în vigoare a Constituţiei din 1991, o atare concluzie fiind justificată de activitatea legislativă ce a privit Legea nr. 12/1990 după data de 8 decembrie 1991, respectiv intervenţiile legislative aduse prin numeroase acte normative modificatoare şi republicările acesteia, precum şi din aplicarea continuă a actului normativ de către autorităţile publice.16. Cât priveşte art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, în vigoare, criticat în prezenta cauză, soluţia legislativă pe care o cuprinde a produs efecte încă din 8 august 1990, legea prevăzând, în mod similar, în toate formele sale, că bunurile care fac obiectul contravenţiilor, mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea contravenţiilor, dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, ca şi sumele de bani şi lucrurile dobândite, în mod vădit, prin săvârşirea contravenţiei, aşadar bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum şi sumele de bani şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei se confiscă.17. Curtea reţine că această soluţie legislativă a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin numeroase decizii (a se vedea Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 76 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004, Decizia nr. 148 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, Decizia nr. 225 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Decizia nr. 262 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 30 mai 2008, Decizia nr. 135 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, Decizia nr. 433 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 25 mai 2010), Curtea Constituţională reţinând că măsura confiscării cu privire la mărfurile şi produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea activităţilor comerciale ilicite prevăzute de art. 1 din Legea nr. 12/1990, precum şi a sumelor de bani şi a lucrurilor dobândite prin săvârşirea respectivelor contravenţii reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispoziţiile art. 44 alin. (9) din Constituţie, potrivit cărora: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii." Soluţia legislativă criticată nu instituie o prezumţie de dobândire ilicită a bunurilor a căror provenienţă nu poate fi justificată, deoarece presupune existenţa dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor şi încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale şi se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârşirea contravenţiei.18. Totodată, Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia aplicarea şi executarea unor sancţiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancţionat, nu încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât sunt consecinţa unor încălcări ale legii (în acest sens, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003, precum şi Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005).19. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prin dispoziţiile de lege contestate s-ar încălca prevederile art. 1 referitoare la protecţia proprietăţii din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea a observat că instanţa de la Strasbourg, deşi a recunoscut că o anumită măsură de confiscare a unor bunuri reprezintă o privare de proprietate, a reţinut că aceasta nu intră sub incidenţa celei de-a doua fraze din paragraful 1 al art. 1 din primul Protocol, ci ţine de paragraful 2, care reglementează folosinţa bunurilor în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în speţă, confiscarea efectuată a avut drept scop să prevină ca reclamantul să folosească bunurile confiscate la săvârşirea altor infracţiuni (Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunţată în Cauza Raimondo împotriva Italiei).20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert Stelli în Dosarul nr. 1.059/242/2014 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, republicată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu