Decizia Nr.128 din 10.03.2015

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.083/103/2014 şi care formează obiectul Dosarului nr. 766D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, în materie, cadrul legal este reglementat de Directiva 95/46/CE, Legea nr. 677/2001, prin care a fost transpusă în legislaţia naţională directiva, şi Legea nr. 682/2001, prin care a fost ratificată Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal. În esenţă, precizează că, prin înregistrarea unor date cu caracter personal în documentele care sunt accesibile publicului, datele devin publice, ies din sfera privată, astfel încât prelucrarea lor de către un terţ, altul decât deţinătorul sistemului de evidenţă din care fac parte documentele accesibile publicului, nu mai necesită acordul acestor persoane. Referitor la dispoziţiile de lege criticate, susţine că trebuie făcută o distincţie între atribuţiile jurisdicţionale şi cele administrative ale instanţelor de judecată şi că există garanţii reglementate de art. 18 din Legea nr. 677/2001 şi sancţiuni prevăzute de dispoziţiile art. 304 din Codul penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 17 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.083/103/2014, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată într-un litigiu de muncă.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, înregistrarea şedinţelor presupune stocarea în mediul electronic a unor date de identificare personală, temporală şi spaţială, iar aceste informaţii nu pot fi reţinute decât după exprimarea consimţământului expres şi informat al tuturor persoanelor aflate în sala de judecată: justiţiabili, avocaţi, jurişti şi martori, participanţi la procesul civil şi cărora li se preiau datele personale în sistemul de stocare. Consideră că această obligaţie impusă judecătorului trebuie să îmbrace forma şi conţinutul legalităţii sub toate aspectele. Astfel, în aparenţă, înregistrarea şedinţelor de judecată este o simplă măsură administrativă pentru o mai bună administrare a justiţiei. Însă, în realitate - din perspectiva garantării drepturilor procesuale ale părţilor şi a libertăţilor persoanei, chestiunea este cel puţin complexă.6. Arată că, din modul cum este reglementată, înregistrarea şedinţei nu este un act procesual pentru că nu se regăseşte în niciunul dintre principiile procedurii civile (principiile publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii) care sunt asigurate prin prevederile speciale existente în Codul de procedură civilă şi nu au legătură cu practica înregistrării şedinţelor. Astfel, califică această dispoziţie procedurală ca fiind o măsură care excedează atribuţiilor instanţei de judecată. Potenţialul de neconstituţionalitate transpare şi din imposibilitatea depistării scopului pentru care noul Cod de procedură civilă a introdus acest text. De asemenea, apreciază că „înregistrarea electronică a şedinţei de judecată face parte din categoria măsurilor Big Brother“ asupra cărora deja s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.7. În final, instanţa consideră că o garanţie efectivă ar fi dacă s-ar institui şi posibilitatea părţii căreia i se preiau datele în arhiva instanţei, prin prevederi clare, de a fi şterse elementele de identificare spaţială şi temporală. Or, în regulamentul de ordine interioară se menţionează un termen de trei ani de păstrare, iar în regulamentul de înregistrare existent pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii este trecut ca termen durata existenţei dosarului fizic în arhivă.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 231 alin. (2) teza întâi sunt constituţionale, întrucât norma legală criticată reprezintă o garanţie în plus a justiţiabililor în vederea consemnării veridice a declaraţiilor acestora, a susţinerilor participanţilor la proces, precum şi a măsurilor dispuse de către instanţa de judecată.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 231 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate au fost modificate de art. I pct. 7 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, iar soluţia legislativă criticată se regăseşte, în prezent, la art. 231 alin. (4) teza întâi din cod, text asupra căruia Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmează a se pronunţa prin prezenta decizie. Acest text are următorul cuprins: „(4) Instanţa va înregistra şedinţele de judecată.“13. Instanţa judecătorească susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (1) - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 23 alin. (1) - Libertatea individuală, precum şi art. 26 alin. (1) - Viaţa intimă, familială şi privată. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile Legii nr. 677/2001 şi Hotărârea din 8 aprilie 2014 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele conexate C-293/12 şi C-594/2012.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, sub aspectul actelor normative incidente, Curtea reţine că Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001, are ca scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin mijloace automate, precum şi prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.15. La nivel european, textul de referinţă în materie de protecţie a datelor cu caracter personal îl reprezintă Directiva 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date care instituie un cadru de reglementare menit să stabilească un echilibru între un nivel ridicat de protecţie a vieţii private a persoanelor şi libera circulaţie a datelor cu caracter personal în cadrul Uniunii Europene.16. De asemenea, Curtea observă că, prin Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 830 din 21 decembrie 2001, România a ratificat Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, semnată de România la 18 martie 1997, iar potrivit art. 1, scopul acestei convenţii este de a garanta pe teritoriul fiecărui stat parte, fiecărei persoane fizice, oricare ar fi cetăţenia sa sau reşedinţa sa, respectarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale şi, în special, dreptul la viaţa privată, faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal care îl privesc (protecţia datelor).17. Curtea reţine că dispoziţii cu privire la înregistrarea şedinţei de judecată se regăsesc în art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, care stipulează că şedinţele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările sau stenogramele se transcriu de îndată. Grefierul sau specialistul în stenografie consemnează toate afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui completului de judecată. La cerere, părţile pot primi o copie a transcrierii înregistrărilor, stenogramelor sau notelor grefierului.18. În aplicarea acestor dispoziţii legale, au fost adoptate art. 104 alin. (7), potrivit căruia fotografierea, filmarea sau înregistrarea în sala de şedinţă se fac numai cu aprobarea preşedintelui completului, şi art. 104 alin. (18) care prevede că, în cazul în care desfăşurarea şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice, suportul înregistrării se va păstra în arhiva instanţei timp de 3 ani, socotiţi de la data efectuării ultimelor înregistrări, ambele prevederi din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.19. Curtea, analizând conţinutul normativ al textului de lege criticat, constată că acesta are o redactare imperativă şi consacră o regulă esenţială, aceea a înregistrării şedinţelor de judecată, şi reprezintă obiectivarea modului de desfăşurare a procesului, întrucât încheierile de şedinţă se redactează de grefier pe baza notelor de şedinţă şi, dacă este cazul, a înregistrărilor.20. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 22 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Constituţie, care dispun în legătură cu dreptul la viaţă şi integritate fizică şi psihică, precum şi asupra vieţii intime familiale şi private, aşa cum a statuat instanţa constituţională în jurisprudenţa sa (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010), viaţa intimă, familială şi privată este protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Or, stocarea în mediul electronic a unor date de identificare a persoanei care participă la şedinţa de judecată desfăşurată în faţa instanţei nu constituie o încălcare a drepturilor fundamentale, întrucât datele cu caracter personal obţinute pe această cale sunt protejate de legea specială, respectiv Legea nr. 677/2001 şi nu pot fi prelucrate decât în condiţiile prevăzute de aceasta, condiţii extrem de restrictive.21. În ceea ce priveşte critica referitoare la stocarea datelor cu caracter personal în lipsa consimţământului expres al tuturor persoanelor aflate în sala de judecată, Curtea constată că, potrivit art. 5 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 677/2001, consimţământul persoanei vizate nu este cerut când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale a operatorului. Or, instanţa de judecată înregistrează şedinţele de judecată în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care are ca scop o mai bună administrare a justiţiei. Curtea constată că măsura reglementată de dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate are ca finalitate redactarea încheierilor de şedinţă, iar importanţa acesteia rezultă din cuprinsul art. 232 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia grefierul redactează încheierea de şedinţă pe baza notelor de şedinţă şi, dacă este cazul, a înregistrărilor. Totodată, Curtea observă că, potrivit art. 231 alin. (6) din Codul de procedură civilă, înregistrările şedinţei de judecată pot fi solicitate şi de către instanţa de control judiciar care are posibilitatea de a aprecia asupra desfăşurării în condiţii legale a procesului civil şi de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, dreptul la un proces echitabil.22. Pe de altă parte, accesul la datele stocate se realizează pe baza unei cereri de eliberare a unei copii electronice a înregistrării şedinţei, formulate exclusiv de părţile care au acest drept, nu şi de alţi participanţi la proces.23. Prin urmare, Curtea constată că înregistrarea şedinţelor de judecată este obligatorie, vizează toate cauzele, întrucât legiuitorul nu a făcut nicio distincţie, şi reprezintă o operaţiune tehnică care nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate şi are drept scop înfăptuirea unui act de justiţie transparent şi realizarea unei bune administrări a justiţiei ca serviciu public.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.083/103/2014 şi constată că dispoziţiile art. 231 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Bianca Drăghici