DECIZIE Nr.
1271 din 8 octombrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) si h) din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 si art. 329 din Codul de procedura
civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 767 din 10 noiembrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Vera Bulahov în Dosarul nr. 3.719/299/2007 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. In acest sens arată că motivul
de neconstituţionalitate invocat de către autor nu priveşte textul de lege
criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect ce excedează competenţei
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 26 februarie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 3.719/299/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945- 22 decembrie 1989 şi art. 329 din Codul de procedură civilă. Excepţia
a fost ridicată de Vera Bulahov într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune
în constatare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, faptul că prevederile
criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi
predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului (cauzele Păduraru contra României, 2005, Rotaru
contra României, 2000, şi Sunday Times contra Regatului Unit, 1979),
cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (Decizia nr.
61/2007). Prin urmare, imprevizibilitatea legislaţiei referitoare la domeniul
proprietăţii private constituie, în sine, o încălcare a drepturilor prevăzute
de Constituţie. Arată că, fără nicio justificare, prin prevederile de lege
criticate au fost declarate ca fiind abuzive şi preluările de imobile care au
respectat legislaţia în vigoare la acea dată. Totodată, susţine că statul avea
obligaţia de a menţine un just echilibru între interesele celor două categorii
de proprietari, respectiv foştii proprietari şi cumpărătorii de bună-credinţă
ai imobilelor, fără a discrimina vreuna dintre cele două categorii.
In ceea ce priveşte prevederile art. 329 din Codul de
procedură civilă, arată, în esenţă, că, în situaţia soluţionării cauzei şi
pronunţării unei hotărâri de către instanţa judecătorească anterior soluţionării
unui recurs în interesul legii ori anterior publicării deciziei pronunţate de
Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa nu ia în
considerare soluţia instanţei supreme, în aceste condiţii părţile nebeneficiind
de o justiţie egală pentru toţi.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens arată că prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr.
10/2001 nu contravin Legii fundamentale, întrucât, astfel cum a reţinut Curtea
Constituţională în jurisprudenţa sa, soluţia de restituire a unor categorii de
imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bază exercitarea
dreptului pe care acesta îl are de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor
şi a abuzurilor din regimul trecut. In ceea ce priveşte prevederile art. 329
din Codul de procedură civilă, consideră că partea este nemulţumită de modul de
interpretare de către prima instanţă de judecată a textului de lege criticat,
aspect care excedează competenţei Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima
punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că prevederile criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. h) din Legea nr. 10/2001 dispun
pentru viitor şi se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în
ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Totodată, acestea sunt rezultatul opţiunii legiuitorului, care poate decide
asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia
anterioară, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale potrivit cărora
conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. De
asemenea, consideră că prevederile criticate nu sunt de natură să îngrădească
dreptul părţilor de se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor,
libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces
echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. In ceea ce
priveşte prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, apreciază că
acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), ci
au ca scop asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii pe întreg
cuprinsul ţării. In fine, consideră că dispoziţiile art. 26 alin. (1) din
Constituţie nu sunt incidente în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6
martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, în urma adoptării Legii nr.
247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi
unele măsuri adiacente, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din
2 septembrie 2005, care au următorul conţinut:
„(1) In sensul prezentei legi, prin imobile preluate
în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950
pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare,
prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale,
bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum si prin alte acte
normative de naţionalizare;
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu
valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998
privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi
completările ulterioare;".
Totodată, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie şi prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, cu
următorul conţinut:
„Procurorul general al Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului
justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul,
pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg
teritoriul României, să ceară Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se
pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de
instanţele judecătoreşti.
Deciziile prin care se soluţionează sesizările se
pronunţă de Secţiile Unite ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Soluţiile se pronunţă numai în interesul legii, nu
au efect asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la
situaţia părţilor din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept
judecate este obligatorie pentru instanţe."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor, ale art. 21 alin. (3)
referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea
cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă,
familială şi privată, ale art. 44 alin. (2) şi (3) referitoare la garantarea şi
ocrotirea dreptului de proprietate privată şi ale art. 124 alin. (2) potrivit
cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Totodată,
consideră că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată următoarele:
I. In privinţa prevederilor art. 329 din Codul de
procedură civilă, Curtea constată că aspectele invocate de către autor privesc
probleme de aplicare a legii, care nu intră însă în sfera controlului de
constituţionalitate. Potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea acesteia, Curtea Constituţională asigură
controlul de constituţionalitate prin raportare la prevederile Legii
fundamentale, aplicarea reglementărilor legale revenind instanţelor
judecătoreşti şi, ca atare, excepţia este inadmisibilă.
II. Prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din
Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 196 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepţia şi
a reţinut că autorii acesteia solicită, în fapt, modificarea conţinutului normei
legale criticate, în sensul adaptării ei la principiile protecţiei drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei
de contencios european a drepturilor omului, aspecte care excedează competenţei
instanţei de contencios constituţional. Modificarea conţinutului unei norme
juridice, cu respectarea condiţiilor de claritate, precizie, previzibilitate şi
predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul
dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Parlamentul
este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate
legiuitoare a ţării." Curtea a constatat că dreptul oricărei persoane
la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil
nu a fost încălcat, câtă vreme instanţa de judecată a examinat în fond cauza
dedusă judecăţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate
pretins de reclamanţi.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia
menţionată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neexistând temeiuri
care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
In plus, în prezenta cauză, faţă de susţinerile
autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi
previzibilitate ale normelor juridice, se constată că aceeaşi instanţă
europeană a statuat, de exemplu prin hotărârea pronunţată în cauzele Cantoni
contra Franţei, 1996, şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că
previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu
poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea
ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. De aceea, rămâne în
sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie pe care îl înfăptuiesc,
să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire
contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din
ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia
pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia,
asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia
naţională.
Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţă în
prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 329 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Vera Bulahov în Dosarul nr. 3.719/299/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
V-a civilă.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea
nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de acelaşi autor în
acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 octombrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu