Decizia Nr.127 din 06.03.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Vasile Bucurică, prin mandatar Gheorghe Tănase, în Dosarul nr. 3.914/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor.Procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Vasile Bucurică a depus note scrise în sprijinul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, menţionând Decizia Curţii Constituţionale nr. 434 din 29 octombrie 2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 16 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.914/120/2012, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865.Excepţia a fost invocată de Vasile Bucurică, prin mandatar Gheorghe Tănase, într-un dosar având ca obiect o cerere de reexaminare a unei încheieri prin care a fost aplicată o amendă judiciară.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale având în vedere că acelaşi complet care a aplicat amenda judiciară urmează să judece şi cererea de reexaminare a acestei amenzi. Prin complet se înţelege nu numai judecătorii, ci şi asistenţii judiciari.Se mai arată ca prin Legea nr. 134/2010 au fost îndeplinite obligaţiile privind asigurarea imparţialităţii judecătorilor în acord cu prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu există niciun impediment ca acestea să fie aplicate efectiv şi în ceea ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de revizuire a amenzii judiciare, aceasta întrucât soluţionarea cererilor de reexaminare de către un alt complet ar garanta în mod real respectarea principiului imparţialităţii prevăzut de Constituţie care presupune lipsa oricărei prejudecăţi sau interes din partea judecătorului.Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă apreciază că prevederile art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale.Faptul că soluţionarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare se face de către judecătorul care a aplicat respectiva amendă nu trebuie să conducă la ideea unei atitudini subiective din partea acestuia, de natură a-i afecta imparţialitatea. Instanţa nu soluţionează fondul litigiului, iar cererea de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se judecă în camera de consiliu, cu citarea părţilor, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă, şi se soluţionează prin încheiere irevocabilă. În această situaţie, există doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a uşura situaţia persoanei obligate la plata acesteia, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de reexaminare nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului. Există, în acest caz, doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii. Împrejurarea că soluţionarea cererii de reexaminare este de competenţa instanţei de judecată sau a preşedintelui instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 21 din Constituţie, reexaminarea fiind percepută ca o cale specifică de retractare.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile dispoziţiilor art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii ce au următoarea redactare: „3 Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.“Se observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă, dispoziţiile art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 fiind în prezent abrogate. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865.În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 privind statul român, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 privind universalitatea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 51 privind dreptul de petiţionare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti, prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolului nr. 12 la Convenţie şi prevederilor art. 1 privind egalitatea, art. 2 privind universalitatea drepturilor, art. 6 privind recunoaşterea personalităţii juridice, art. 7 privind protecţia egală în faţa legii, art. 8 privind liberul acces la justiţie, art. 10 privind dreptul la un proces echitabil, art. 11 privind prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii incriminării delictelor, şi art. 30 privind protecţia drepturilor din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, prin Decizia nr. 1.419 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, constatând constituţionalitatea acestora.Astfel, Curtea a statuat că prevederile legale criticate nu contravin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, aşa cum s-a arătat mai sus, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului. În acest sens, prin Decizia din 6 iulie 2000, pronunţată în Cauza Moura Carreira şi Margarida Lourenco Carreira împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că sfera de aplicare a art. 6 din Convenţie vizează drepturile şi obligaţiile cu caracter civil care trebuie să constituie obiectul - sau unul dintre obiectele - litigiului, iar rezultatul unei astfel de proceduri trebuie să fie direct determinant pentru un astfel de drept, ceea ce în speţa de faţă nu este cazul - cererea de reexaminare fiind un incident procedural care nu vizează fondul pretenţiei deduse judecăţii instanţei.De asemenea, nu a putut fi primită nici critica autorului excepţiei potrivit căreia modul de soluţionare a cererii de reexaminare determină o restrângere nejustificată a dreptului la o cale efectivă de atac, aducându-se astfel atingere art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât cererea de reexaminare este o verificare judiciară efectivă, fiind analizate pe fond legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii şi elemente necunoscute la momentul aplicării acesteia.Cu privire la susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitor la situaţia întâlnită în practică în care judecătorul care a aplicat amenda soluţionează şi cererea de reexaminare, Curtea a reţinut că modul de aplicare de către instanţe a normei legale criticate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate.Curtea a mai apreciat că soluţionarea cererii de reexaminare de către aceeaşi instanţă care a aplicat amenda şi care a fost învestită cu soluţionarea fondului litigiului, dar în complete cu compunere diferită, nu este de natură a susţine critica de neconstituţionalitate, legiuitorul prin aceasta nu a înţeles să limiteze accesul la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiţii egale a acestor drepturi constituţionale. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.Curtea a mai constatat că în Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012, cod care a intrat în vigoare, pentru cea mai mare parte a dispoziţiilor sale, la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a simţit nevoia limpezirii textului de lege şi a prevăzut în alin. (3) al art. 191 că, „În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.“Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (l) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Bucurică, prin mandatar Gheorghe Tănase, în Dosarul nr. 3.914/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 108⁵ alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 martie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae