DECIZIE Nr. 126 din 4 iulie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei
Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare
neperformante preluate la datoria publica interna
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 447 din 11 septembrie 2000
Ioan Muraru - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a
creantelor bancare neperformante preluate la datoria publica interna. Exceptia
a fost ridicata de Societatea Comerciala "G.C.P. - General Consulting and
Procurement" - S.A. in dosarele nr. 2.238/1999, 2.239/1999, 2.240/1999,
2.732/1999, 2.733/1999, 2.734/1999, 2.735/1999, 2.736/1999, 2.738/1999,
2.739/1999 si 2.740/1999 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia comerciala si in
Dosarul nr. 3.214/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia comerciala.
La apelul nominal este prezenta Agentia de Valorificare a Activelor
Bancare, prin avocatii Mihai Constantinescu si Dan Sulica. Lipsesc Societatea
Comerciala "G.C.P. - General Consulting and Procurement" - S.A. si
Banca Romana de Comert Exterior - Bancorex - S.A., fata de care procedura de
citare este legal indeplinita.
Curtea, din oficiu, pune in discutie conexarea dosarelor nr. 11C/2000,
12C/2000, 13C/2000, 14C/2000, 15C/2000, 16C/2000, 17C/2000, 18C/2000, 19C/2000,
20C/2000 si 82C/2000 la Dosarul nr. 10C/2000, avand in vedere ca partile sunt
aceleasi, precum si ca exista o legatura stransa in ceea ce priveste obiectul
si cauza fiecareia dintre aceste pricini. Reprezentantii partii prezente sunt
de acord cu conexarea, intrucat toate aceste cauze au aceleasi parti si acelasi
obiect. Reprezentantul Ministerului Public este, de asemenea, de acord cu
masura conexarii, pentru aceleasi considerente. Fata de aceste sustineri,
pentru o mai buna administrare a justitiei, Curtea, in temeiul art. 164 din
Codul de procedura civila, dispune conexarea dosarelor indicate mai sus la
Dosarul nr. 10C/2000.
Magistratul-asistent sef refera cu privire la cererile autorului exceptiei
de amanare a cauzelor conexate pentru 11 iulie 2000, cand este fixat termen de
judecata pentru dosarele nr. 116C/2000, 117C/2000 si 122C/2000, cu acelasi
obiect si aceleasi parti, aratand in continuare ca, ulterior, autorul exceptiei
a depus alte cereri de amanare in aceleasi dosare pentru data de 19 septembrie
2000, cand este fixat termen de judecata in dosarele nr. 138C/2000 si
139C/2000. Reprezentantii Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare solicita
respingerea cererilor, acestea fiind formulate in scopul vadit al tergiversarii
solutionarii cauzei. Reprezentantul Ministerului Public, la randul sau, pune
concluzii de respingere a acestor cereri de amanare. Curtea respinge cererile
formulate de autorul exceptiei, intrucat amanarea in vederea conexarii cu alte
dosare care au termen ulterior nu se justifica si ar conduce la tergiversarea
solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in dosarele care au
termen fixat pentru data de astazi.
Cauza fiind in stare de judecata, reprezentantii Agentiei de Valorificare a
Activelor Bancare solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a
Ordonantei Guvernului nr. 55/1999. In ceea ce priveste critica referitoare la
incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, se sustine ca aceasta este
nefondata, intrucat dreptul la egalitate in fata legii nu neaga existenta
"dreptului fundamental la diferentiere". In sprijinul acestor
sustineri se evoca jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat ca
principiul egalitatii nu inseamna uniformitate si, prin urmare, daca la
situatii egale trebuie sa se aplice un tratament egal, la situatii diferite
tratamentul nu poate sa fie decat diferit (deciziile nr. 70/1993, 74/1994 si
85/1994), aceasta practica fiind in concordanta cu cea a Curtii Europene a
Drepturilor Omului. Prin urmare, pentru solutionarea acestei critici este
esential sa se observe ca pentru procedura instituita de Ordonanta Guvernului
nr. 55/1999 exista o ratiune suficienta care justifica aceasta reglementare.
Astfel, aceasta ordonanta urmareste realizarea creantelor bancare neperformante
preluate la datoria publica, care au un statut asemanator cu creantele
bugetare. De aceea, procedura speciala privind executarea silita a creantelor
bancare neperformante preluate la datoria publica este justificata de vocatia
lor, de asemenea, speciala.
Cu privire la constitutionalitatea executarii printr-o procedura speciala a
creantelor bugetare, Curtea Constitutionala s-a pronuntat prin mai multe
decizii, constatand constitutionalitatea procedurii instituite prin Ordonanta
Guvernului nr. 11/1996. De asemenea, se sustine ca nu este identica nici
situatia debitorilor unor creante bancare neperformante cu aceea a altor
debitori, deoarece astfel de creante, preluate la datoria publica, prezinta un
coeficient ridicat de risc. Ele prezinta un risc major si prin debitori, care
de cele mai multe ori sunt insolvabili. Dreptul la diferentiere se justifica
prin natura interesului avut in vedere, in speta interesul public. De asemenea,
in ceea ce priveste critica potrivit careia prin actul normativ se incalca
dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie, reprezentantii Agentiei de
Valorificare a Activelor Bancare sustin ca normele referitoare la competenta si
la procedura de judecata a litigiilor legate de executarea creantelor
neperformante sunt legitimate constitutional de dispozitiile art. 125 alin. (3)
din Legea fundamentala. Referitor la sustinerea ca actul normativ criticat
incalca liberul acces la justitie, prevazut la art. 21 din Constitutie, in primul
rand, se arata ca, in ceea ce priveste cautiunea, in exceptie se omite faptul
ca aceasta masura a fost deja instituita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 51/1998 privind unele masuri premergatoare privatizarii bancilor, astfel
cum a fost modificata ulterior. Reglementarea cuprinsa in art. 40 din ordonanta
preia o reglementare anterioara, care insa nu face obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate. Sub acest aspect, pun concluzii de respingere a
exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind lipsita de obiect. In al doilea
rand, se sustine ca accesul la justitie nu este obstructionat de necesitatea
platii unei cautiuni, pentru ca aceasta nu stavileste accesul la justitie, ci
este menita sa impiedice folosirea abuziva a mijloacelor procedurale in scopul
tergiversarii executarii creantelor. In legatura cu obligatia de comunicare
prealabila a actiunii, a actelor pe care se intemeiaza si a interogatoriului
scris, se sustine ca aceasta reprezinta o masura de celeritate a realizarii
actului de justitie, dar nu se incalca accesul liber la justitie. Dispozitiile
art. 8 si ale art. 11 alin. (2) din aceeasi ordonanta sunt constitutionale,
intrucat nu este incalcat dreptul la aparare, deoarece, potrivit art. 125 alin.
(3) din Constitutie, competenta si procedura de judecata sunt stabilite de
lege, iar potrivit art. 128 din Constitutie, partile pot exercita caile de atac
in conditiile legii. In fine, privitor la motivul de neconstitutionalitate a
dispozitiilor care reglementeaza atributiile Agentiei de Valorificare a
Activelor Bancare in ceea ce priveste executarea creantelor neperformante
cesionate, se arata ca nu este cu nimic incalcata competenta instantelor
judecatoresti de a solutiona conflictele ce pot aparea ca urmare a aplicarii
acestor masuri.
Reprezentantii Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare depun concluzii
scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
exceptiei, sustinand ca procedura speciala de executare silita, instituita prin
ordonanta, este in concordanta cu prevederile art. 16 din Constitutie si cu
jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Mai mult, Ordonanta
Guvernului nr. 55/1999 a fost emisa in baza unei legi de abilitare si, ca
atare, dispozitiile sale pot deroga de la lege. De asemenea, se arata ca nu
este incalcat nici liberul acces la justitie, masurile procesuale prevazute de
ordonanta avand menirea sa previna abuzul in exercitiul unor drepturi
procesuale. In legatura cu pretinsa incalcare a dreptului la aparare se arata
ca motivul invocat nu este intemeiat, intrucat instituirea unei singure cai de
atac, si anume recursul, nu constituie o lezare a dreptului la aparare.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierile din 1 noiembrie 1998, pronuntate in dosarele nr.
2.238/1999, 2.239/1999, 2.240/1999, 2.732/1999, 2.733/1999, 2.734/1999,
2.735/1999, 2.736/1999, 2.738/1999, 2.739/1999 si 2.740/1999 ale Tribunalului
Bucuresti - Sectia comerciala, precum si prin Incheierea din 19 ianuarie 2000,
pronuntata in Dosarul nr. 3.214/1999 de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia
comerciala, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de
neconstitutionalitate a ansamblului dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr.
55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare neperformante preluate
la datoria publica interna, si, in special, a dispozitiilor art. 4, 5, 8, 9,
art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23, art. 28 alin. (1), art. 32, art. 33
alin. (2), art. 34 alin. (1) si (2) si art. 40. Exceptia a fost ridicata de
Societatea Comerciala "G.C.P. - General Consulting and Procurement" -
S.A. din Bucuresti.
Obiectul dosarelor il constituie apelul declarat impotriva sentintelor
civile pronuntate de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti si, respectiv, de Tribunalul
Bucuresti - Sectia comerciala, prin care s-au respins opozitiile impotriva
formelor de executare initiate de Banca Romana de Comert Exterior - Bancorex -
S.A. Formele de executare au fost initiate prin somatie de executare
referitoare la obligatia Societatii Comerciale "G.C.P. - General
Consulting and Procurement" - S.A. de a plati o suma reprezentand valoarea
unor bilete la ordin aflate in posesia mentionatei banci. In temeiul Ordonantei
Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare
neperformante preluate la datoria publica interna, Agentia de Valorificare a
Activelor Bancare a succedat in drepturile procesuale ale Bancii Romane de
Comert Exterior - Bancorex - S.A.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca Ordonanta
Guvernului nr. 55/1999 este neconstitutionala in totalitatea ei, pentru ca este
"vadit partinitoare", incalcand dispozitiile art. 16 alin. (2) din
Constitutia Romaniei, dispozitii care prevad ca "Nimeni nu este mai presus
de lege". Potrivit motivarii autorului exceptiei, Ordonanta Guvernului nr.
55/1999 "a fost emisa intr-un domeniu in care exista deja o
reglementare", facandu-se in acest sens referire la dispozitii ale Codului
comercial, art. 478 - 489, care reglementau regimul juridic al garantiilor
reale mobiliare pana la intrarea in vigoare a Legii nr. 99/1999 privind unele
masuri pentru accelerarea reformei economice, care a abrogat dispozitiile art.
478 - 489 din Codul comercial, dar a prevazut in art. 102 alin. (1) ca amanetul
sau ipoteca asupra bunurilor, constituita si inregistrata anterior, ramane
supusa dispozitiilor legale existente la data constituirii ei. De asemenea, in
dezvoltarea motivarii exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arata
ca, in completarea procedurii prevazute in textele evocate ale Codului
comercial, sunt aplicabile si prevederile Codului de procedura civila care se
refera la procedura executarii silite, inclusiv in materie imobiliara. Pe de
alta parte, se arata ca insasi Legea nr. 99/1999 prevede la art. 75 dreptul la
opozitie la vanzarea bunului gajat al debitorului, creditorului sau
proprietarului bunului, pe care acesta il poate exercita in termen de 5 zile
libere de la primirea notificarii. Or, Ordonanta Guvernului nr. 55/1999
"instituie o procedura speciala in domeniul executarii silite mobiliare si
imobiliare, procedura care deroga de la dispozitiile dreptului comun si care
este valabila doar in ce priveste Agentia de Valorificare a Activelor Bancare
si debitorii acesteia". Astfel art. 4 stipuleaza ca titlul executoriu se
comunica debitorului si se pune in executare fara nici o alta formalitate, iar
art. 23 din ordonanta prevede ca executarea silita a bunurilor imobile
ipotecate si a bunurilor mobile gajate se poate face in termen de 5 zile de la comunicarea
titlului executoriu catre proprietarul acestuia, fara incuviintarea instantei.
Prin titlu executoriu, in baza art. 3 alin. (1) din ordonanta, se intelege
contractele sau conventiile de credit dintre banca si debitorul cedat ori alte
titluri constatatoare de creante, actele prin care s-au constituit garantii
personale sau reale pentru restituirea acestor creante cesionate Agentiei de
Valorificare a Activelor Bancare, precum si orice alte acte sau intelegeri
incheiate de aceasta pentru realizarea creantelor preluate.
De asemenea, se arata ca art. 12 din ordonanta in discutie prevede un
termen de prescriptie mai scurt pentru actiunile indreptate impotriva Agentiei
de Valorificare a Activelor Bancare. Se considera ca in acest fel "se
creeaza o inegalitate discriminatorie de tratament juridic intre Agentia de
Valorificare a Activelor Bancare, in calitate de creditor, care se supune unei
anumite legi - Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 - si ceilalti creditori aflati
in situatii asemanatoare si care se supun unei alte legi, cu mult mai
dezavantajoase [...]. Pe de alta parte, se creeaza o discriminare intre
debitorii Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare si ceilalti
debitori", inlaturandu-se egalitatea in drepturi consacrata de art. 16 din
Constitutie.
Autorul exceptiei invoca in motivarea acesteia si incalcarea art. 24, care
prevede garantarea dreptului la aparare, si a art. 128 din Constitutie, care
reglementeaza dreptul partilor interesate de a exercita caile de atac impotriva
hotararilor judecatoresti. In acest sens se sustine ca, prin art. 11 alin. (2)
din ordonanta criticata, se prevede o singura cale de atac - recursul, lipsind
partea interesata de o cale de atac - apelul, ceea ce, potrivit sustinerilor
autorului exceptiei, constituie "o atingere grava a dreptului la aparare,
mai ales ca apelul este singura cale devolutiva de atac si provoaca o
rejudecare a fondului". Acest aspect este considerat, in acelasi timp, si
ca o incalcare a egalitatii in drepturi prevazute la art. 16 din Constitutie.
Tot ca o incalcare a dreptului la aparare este considerata si dispozitia
cuprinsa in art. 9 alin. (3) din ordonanta, care instituie prezumtia renuntarii
de catre parte la apararile ce puteau fi formulate prin intampinare si la
probele in sustinerea acestor aparari, in cazul in care partea nu comunica
intampinarea prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire inainte de
primul termen de judecata, inlaturandu-se astfel aplicarea prevederilor art.
118 din Codul de procedura civila.
De asemenea, se invoca si incalcarea prevederilor art. 21 din Constitutie,
care consacra liberul acces la justitie, precizand ca nici o lege nu poate
ingradi exercitarea acestui drept. In acest sens se evoca prevederile art. 40
din ordonanta, care stabilesc ca debitorii pot contesta in justitie masurile
dispuse de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare numai cu depunerea unei
cautiuni egale cu jumatate din valoarea activului bancar supus valorificarii.
Un alt text considerat contrar principiului constitutional al liberului acces
la justitie este cel cuprins in art. 9 alin. (1) din ordonanta, care prevede ca
reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele pe care se intemeiaza si,
dupa caz, interogatoriul scris, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire,
inainte de depunerea acestora la instanta, sub sanctiunea neprimirii cererii de
catre judecator, in timp ce Codul de procedura civila conditioneaza primirea
cererii de catre judecator doar de indeplinirea unor conditii de forma pentru
cererea respectiva.
Un alt motiv de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului
nr. 55/1999 il constituie, potrivit sustinerilor autorului exceptiei,
incalcarea dispozitiilor art. 125 din Constitutie, care stabilesc ca justitia
se realizeaza de Curtea Suprema de Justitie si de celelalte instante
judecatoresti stabilite de lege, prevazand, in acelasi timp, ca este interzisa
infiintarea de instante extraordinare, iar competenta si procedura de judecata
sunt stabilite de lege. Prin faptul ca Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 da in
competenta Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare toata procedura
executarii silite, cu exceptia litigiilor, autorul exceptiei considera ca,
intrucat "executarea silita tine de notiunea de justitie, fiind ultima
faza a procesului civil", prevederile ordonantei sunt neconstitutionale.
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia comerciala, exprimandu-si opinia asupra
exceptiei ridicate in Dosarul nr. 3.214/1999, apreciaza ca ordonanta
"instituie o procedura speciala in domeniul executarii silite mobiliare si
imobiliare, procedura care deroga de la dispozitiile dreptului comun si care
este valabila in ce priveste Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si
debitorii acesteia". In concluzie, considera ca "Dispozitiile acestei
ordonante aduc o atingere grava dreptului de aparare, accesului, liber la
justitie."
Tribunalul Bucuresti - Sectia comerciala isi exprima opinia in legatura cu
exceptia ridicata in celelalte dosare, in sensul ca "acest act normativ
mai degraba nu delimiteaza in timp si spatiu toate chestiunile", apreciind
ca textul ordonantei este "nu neconstitutional, ci neaplicabil
[...]".
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia de
neconstitutionalitate nu este intemeiata, sustinand, in esenta, ca Ordonanta
Guvernului nr. 55/1999 instituie o reglementare speciala in materia executarii
silite pentru realizarea creantelor bancare neperformante preluate de Agentia
de Valorificare a Activelor Bancare, care, conform Hotararii Guvernului nr.
387/1999, este organ de specialitate al administratiei publice centrale,
subordonat Guvernului. Sumele rezultate din valorificarea activelor sunt
destinate acoperirii creditelor acordate de bancile cu capital majoritar de
stat si altor plati, iar diferenta se vireaza la bugetul de stat. Astfel, este
evident ca "activitatea Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare este
de interes general, intrucat are ca scop recuperarea unor fonduri ca resurse
pentru bugetul de stat, componenta a bugetului public national, potrivit art.
137 alin. (1) din Constitutie". Or, conform art. 1725 din Codul civil, in
ceea ce intereseaza "tezaurul public", reglementarile proprii, de
exceptie de la dreptul comun, sunt de resortul legii speciale. O astfel de
reglementare, se regaseste in Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind
executarea creantelor bugetare, aprobata prin Legea nr. 108/1996, potrivit
careia sunt realizate prin executare silita obligatiile de plata a unor sume ce
reprezinta venituri publice. In continuare se mai arata ca, potrivit dispozitiilor
art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, statul trebuie sa asigure
"protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si
valutara". In acest scop, acesta stabileste masuri cu caracter economic,
prin care se urmareste realizarea politicii financiare specifice reformei in
acest domeniu. Preluarea de catre Agentia de Valorificare a Activelor Bancare a
activelor neperformante de la bancile comerciale la care statul este actionar
majoritar s-a facut in scopul valorificarii acestora cu mai multa celeritate.
Adoptarea Ordonantei Guvernului nr. 55/1999, prin care s-a instituit un
regim juridic special de urmarire si valorificare a creantelor preluate de
Agentia de Valorificare a Activelor Bancare, se justifica, potrivit opiniei Guvernului,
prin faptul ca aproape toate sumele rezultate din valorificarea activelor
bancare se fac venituri la bugetul de stat, ceea ce impune "o recuperare
cat mai optima si intr-un timp cat mai scurt a sumelor respective". Prin
aceasta ordonanta "nu sunt incalcate dispozitiile art. 16 alin. (2) din
Constitutie [...]", toate creantele de acest fel "fiind recuperate,
potrivit legii speciale, in conditii egale si fara nici un fel de
discriminari".
De asemenea, se apreciaza ca "prevederile Ordonantei Guvernului nr.
55/1999 nu incalca nici dispozitiile constitutionale privitoare la dreptul de
aparare, fiecare parte in litigiile ce se nasc in legatura cu executarea unor
astfel de creante bugetare fiind libera sa-si angajeze un aparator si dispune
de toate garantiile procesuale".
In legatura cu faptul ca, potrivit art. 11 alin. (2) din ordonanta, se
prevede o singura cale de atac, si anume, recursul, se arata ca aceasta
"nu contravine dispozitiilor Legii fundamentale, intrucat art. 128 din
Constitutie prevede ca <<Impotriva hotararilor judecatoresti, partile
interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile
legii>>, ordonanta reglementand caile de atac pentru aceasta procedura
speciala".
Referitor la reglementarea cuprinsa in ordonanta, potrivit careia
"Nerespectarea obligatiei de comunicare prezuma renuntarea de catre parte
la apararile ce puteau fi formulate prin intampinare si la probele in
sustinerea acestor aparari", Guvernul sustine ca aceasta "nu incalca
dreptul la aparare, intrucat nimeni nu poate invoca propria culpa, iar partile
cunosc obligatia pe care o au cu privire la comunicarea intampinarii si
termenul in care aceasta trebuie indeplinita".
In ceea ce priveste dispozitiile ordonantei care prevad obligatia de a depune
o cautiune in cazul introducerii contestatiei la executare, se arata ca in
cauza "nu este vorba de o taxa judiciara de timbru, astfel cum se arata in
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, ci de o cautiune, deci o
garantie, ce ar putea fi dispusa de instanta si in alte litigii privind
contestatia asupra executarii silite in baza art. 401 din Codul de procedura
civila, garantie care, in cazul reglementat de aceasta ordonanta, devine
obligatorie, datorita specificului acestor creante".
Cu privire la faptul ca, potrivit prevederilor art. 13 din ordonanta,
procedurile de executare silita pentru valorificarea activelor bancare preluate
de agentie sunt puse in aplicare de corpul de executori ai acesteia sau de
executorii judecatoresti, Guvernul sustine ca nu sunt incalcate dispozitiile
art. 125 din Constitutie, intrucat litigiile in legatura cu creantele bancare
neperformante preluate la datoria publica se solutioneaza de instantele
judecatoresti, conform prevederilor art. 8 din ordonanta, iar potrivit art. 40,
"Debitorii pot contesta in justitie masurile dispuse de Agentia de
Valorificare a Activelor Bancare si pot face contestatie la executare
[...]".
Presedintele Senatului si presedintele Camerei Deputatilor nu au comunicat
punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele
intocmite de judecatorul-raportor in fiecare dosar, sustinerile partii
prezente, concluziile procurorului, dispozitiile criticate, raportate la
prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea constata ca a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1),
ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile
Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor
bancare neperformante preluate la datoria publica interna, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999. Astfel cum
a fost formulata, exceptia de neconstitutionalitate se refera, in primul rand,
la ansamblul Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 si, in mod special, la
dispozitiile art. 4, 5, 8, 9, art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23, art. 28
alin. (1), art. 32, art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (1) si (2) si ale art. 40
din acest act normativ.
Ulterior sesizarii Curtii Constitutionale, actul normativ criticat a fost
modificat prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 25/2000, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 141 din 3 aprilie 2000, insa
criticile de neconstitutionalitate formulate nu au legatura cu textele
modificate.
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile ordonantei criticate sunt
neconstitutionale in raport cu prevederile art. 16 alin. (1) si (2), art. 21
alin. (1) si (2), art. 24 alin. (1) si (2), art. 125 si 128 din Constitutie.
Textele constitutionale invocate in motivarea exceptiei au urmatorul
cuprins:
Art. 16
"(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice,
fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
Art. 21
"(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea
drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
Art. 24
"(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu.";
Art. 125
"(1) Justitia se realizeaza prin Curtea Suprema de Justitie si prin
celelalte instante judecatoresti stabilite de lege.
(2) Este interzisa infiintarea de instante extraordinare.
(3) Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege.";
Art. 128
"Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul
Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii."
I. Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, prin
Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare
neperformante preluate la datoria publica interna, adoptata in baza Legii nr.
140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, se reglementeaza o
procedura speciala pentru realizarea creantelor bancare neperformante preluate
de Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si pentru solutionarea
litigiilor si cererilor de orice natura in legatura cu aceste creante, precum
si pentru executarea silita. Aceasta procedura derogatorie de la dreptul comun
prevazute in special in Codul de procedura civila, vizeaza in esenta: titlurile
executorii, comunicarea si punerea in executare a acestora; blocarea
conturilor, sechestrarea actiunilor si instituirea administrarii speciale a
societatilor comerciale debitoare; reguli speciale privind solutionarea de
catre instantele judecatoresti a litigiilor in legatura cu creantele
neperformante preluate la datoria publica in care este parte Agentia de
Valorificare a Activelor Bancare; organele de executare si competenta lor;
comunicarea titlului executor si sechestrul; vanzarea bunurilor urmarite silit.
In legatura cu critica de neconstitutionalitate care priveste ansamblul
Ordonantei Guvernului nr. 55/1999, critica referitoare la instituirea unei
proceduri executionale speciale, care ar favoriza Agentia de Valorificare a
Activelor Bancare, ceea ce, in opinia autorului exceptiei, incalca dispozitiile
art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, Curtea Constitutionala s-a mai
pronuntat asupra principiului egalitatii, statuand in mod constant ca
egalitatea nu este sinonima cu uniformitatea, astfel ca, dimpotriva, pentru
situatii diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie sa corespunda un
tratament juridic diferit. In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 70 din
15 decembrie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
307 din 27 decembrie 1993, si Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000. In
acelasi sens este, de altfel si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor
Omului (de exemplu, hotararile pronuntate in cazurile: "Marks impotriva Belgiei",
1979, "Moustaquim impotriva Belgiei", 1991, "Engel si altii
impotriva Olandei", 1976).
Din aceasta perspectiva Curtea constata ca Ordonanta Guvernului nr. 55/1999
are in vedere o categorie speciala de creante, pentru care prevede o procedura
executionala speciala, si anume creantele bancare neperformante preluate la
datoria publica interna, asa cum se precizeaza in titlul ordonantei, precum si
in cuprinsul unor articole din aceasta (de exemplu, in art. 2, 7, 8 si 42).
Pe de alta parte, Curtea observa ca exista o stransa legatura intre datoria
publica interna (astfel cum aceasta este reglementata prin Legea nr. 91/1999
privind datoria publica) si bugetul de stat, ceea ce este de natura sa
constituie o justificare suficienta pentru diferenta de tratament juridic in
ceea ce priveste procedura executionala a creantelor preluate la datoria
publica interna. In acest sens Curtea retine ca si cu privire la executarea
creantelor bugetare exista o procedura speciala (care deroga de la normele
dreptului comun), reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie
1996 (aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 108 din 10
octombrie 1996), cu modificarile ulterioare. De altfel, procedura executionala
speciala, prevazuta de Ordonanta Guvernului nr. 11/1996, cu modificarile si
completarile ulterioare, a fost examinata de Curtea Constitutionala, sesizata
cu exceptii de neconstitutionalitate privind unele texte ale acesteia care se
refereau la caracterul derogator de la normele Codului civil si ale Codului de
procedura civila in ceea ce priveste executarea silita. Prin deciziile astfel
pronuntate Curtea Constitutionala a retinut ca dispozitiile criticate ale
Ordonantei Guvernului nr. 11/1996 sunt constitutionale. In acest sens sunt, de
exemplu: Decizia nr. 135 din 20 octombrie 1998, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999; Decizia nr. 158 din 10
noiembrie 1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 77
din 24 februarie 1999; Decizia nr. 31 din 2 martie 1999, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 196 din 5 mai 1999.
In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei ca ordonanta incalca
prevederea constitutionala din art. 16 alin. (2), care stabileste ca
"Nimeni nu este mai presus de lege", Curtea retine ca aceasta
sustinere nu este relevanta in cauza, intrucat, asa cum s-a mai aratat, prin
lege pot fi instituite tratamente juridice diferite, justificate obiectiv si
rational, pentru situatii diferite. In speta insa tratamentul juridic diferit
se justifica prin natura speciala a creantelor preluate la datoria publica
interna.
Curtea mai retine ca intr-adevar, prin continutul sau, Ordonanta Guvernului
nr. 55/1999 reglementeaza procedura executarii creantelor bancare neperformante
preluate la datoria publica, cuprinzand norme de procedura privind executarea,
precum si unele norme de competenta, care deroga de la dispozitiile Codului de
procedura civila, cat si de la alte dispozitii cuprinse in legi speciale. Prin
aceasta insa ordonanta nu incalca normele constitutionale, intrucat, potrivit
art. 125 alin. (3) din Constitutie, "Competenta si procedura de judecata
sunt stabilite de lege". Conform acestei dispozitii constitutionale, legea
privind competenta si procedura nu este, in sensul Constitutiei, lege organica,
ci lege ordinara, astfel ca norme in aceste materii pot fi stabilite si prin
ordonante date in baza unei legi speciale de abilitare adoptate de Parlament,
asa cum Curtea Constitutionala a afirmat constant in jurisprudenta sa. In acest
sens este, de exemplu, Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997.
In motivarea criticii de neconstitutionalitate care vizeaza incalcarea,
prin prevederile Ordonantei Guvernului nr. 55/1999, a accesului liber la
justitie, consacrat de art. 21 din Constitutie, autorul exceptiei sustine ca
aceasta critica are in vedere, mai intai, dispozitiile art. 40 din ordonanta,
care conditioneaza posibilitatea de a face contestatie la executare de
depunerea unei cautiuni egale cu jumatate din valoarea activului bancar supus
valorificarii, precum si, in al doilea rand, dispozitiile art. 9 alin. 1 din
ordonanta, potrivit carora reclamantul este obligat sa comunice cererea, actele
pe care se intemeiaza si, dupa caz, interogatoriul scris, prin scrisoare
recomandata cu confirmare de primire, inainte de depunerea acestora la
instanta, sub sanctiunea neprimirii cererii fara dovada indeplinirii obligatiei
de comunicare.
Curtea observa, in legatura cu aceasta critica de neconstitutionalitate, ca
se face o confuzie intre, pe de o parte, stabilirea unor conditii privind
exercitarea unor drepturi prevazute in ordonanta, care nu contravin
principiului accesului liber la justitie, conditii de natura sa impiedice
abuzul de drept si, in acelasi timp, sa asigure celeritatea procedurii de
realizare a creantelor prevazute de ordonanta, si, pe de alta parte, ingradirea
accesului la justitie. In realitate cele doua conditii prevazute in textele de
lege criticate sunt justificate in contextul masurilor derogatorii prevazute de
ordonanta si nu constituie ingradiri ale accesului liber la justitie. De
altfel, in ceea ce priveste obligarea la cautiune, Curtea constata ca art. 401
din Codul de procedura civila, in materia contestatiei la executare, prevede o
asemenea masura chiar in cadrul procedurii obisnuite.
O alta critica de neconstitutionalitate se refera la incalcarea dreptului
la aparare, prevazut la art. 24 din Constitutie. Potrivit sustinerilor
autorului exceptiei, prin aceasta ordonanta, la art. 11 alin. (2) se prevede o
singura cale de atac impotriva hotararii pronuntate de instanta, si anume
recursul, lipsind astfel partea interesata de calea de atac a apelului,
"singura cale devolutiva de atac care provoaca o rejudecare a fondului,
ceea ce constituie o garantie a dreptului de aparare". De asemenea, In
conceptia autorului exceptiei, dreptul la aparare este incalcat si prin faptul
ca, "prin dispozitiile art. 9 alin. (3) din ordonanta, se instituie
prezumtia renuntarii de catre parte la apararile ce puteau fi formulate prin
intampinare si in sustinerea acestor aparari in cazul in care partea nu
comunica intampinarea, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire,
inainte de primul termen de judecata".
Curtea observa ca, asa cum rezulta din intreaga motivare a exceptiei de
neconstitutionalitate, aceasta se intemeiaza de fapt pe negarea oricarei
posibilitati de reglementare prin ordonanta a unei proceduri speciale,
derogatorii de la dreptul comun, atat in ceea ce priveste executarea silita a
creantelor la care se refera ordonanta cat si in ceea ce priveste procedura de
solutionare de catre instanta a litigiilor in legatura cu creantele
neperformante preluate la datoria publica, precum si cu privire la normele de
competenta a instantelor judecatoresti, ceea ce nu corespunde prevederilor
constitutionale.
Analizand dispozitiile cuprinse in ordonanta, Curtea retine ca acestea sunt
compatibile cu exercitarea dreptului la aparare pentru partile interesate,
oferind posibilitatea accesului la justitie pentru solutionarea litigiilor.
Ordonanta cuprinde, in cap. IV, reguli speciale care, desi prevad conditii de
natura sa asigure celeritatea judecarii proceselor prin scurtarea unor termene
si comunicarea actelor, nu impiedica totusi partea interesata sa isi valorifice
drepturile sau sa combata sustinerile adversarului si nu aduc atingere
dreptului de a-si angaja avocat. Faptul ca, potrivit ordonantei, hotararile
pronuntate de instanta nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel, ci numai
cu recurs, iar instanta competenta sa judece litigiul in fond este curtea de
apel, ceea ce atrage competenta Curtii Supreme de Justitie pentru solutionarea
recursului, nu este de natura sa aduca atingere dreptului constitutional de
aparare al partii interesate. De altfel, este de mentionat ca si Codul de
procedura civila cuprinde dispozitii care prevad competenta de fond a curtilor
de apel (art. 3), precum si ca reglementeaza situatii in care hotararile pronuntate
pot fi atacate numai cu recurs (de exemplu, art. 299). Imprejurarea ca pentru
hotararile judecatoresti pronuntate in solutionarea anumitor categorii de
litigii nu este prevazuta si calea de atac a apelului, ci numai cea a
recursului, nu poate fi considerata neconstitutionala, intrucat insasi Legea
fundamentala prevede, in art. 128, ca "Impotriva hotararilor
judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de
atac, in conditiile legii". Curtea constata ca aceasta prevedere constitutionala,
coroborata cu dispozitiile art. 24 privind dreptul la aparare, permite ca prin
lege sau prin ordonanta a Guvernului, emisa in temeiul delegarii legislative,
sa se reglementeze in mod diferit caile ordinare de atac. De altfel,
jurisprudenta Curtii Constitutionale a stabilit in mod constant ca nici o
dispozitie constitutionala nu limiteaza dreptul legiuitorului la o anumita
reglementare a unei cai de atac, cu conditia de a nu se aduce atingere altor
texte constitutionale. In acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 3 din 30
iunie 1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 162 din
15 iulie 1992, si Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.
Sustinerea autorului exceptiei, in sensul ca se incalca dreptul de aparare
prin dispozitiile art. 9 alin. (3) din ordonanta, referitoare la
obligativitatea intampinarii si a depunerii ei pana la primul termen de
judecata, precum si la obligativitatea comunicarii intampinarii, a actelor pe
care se intemeiaza si, dupa caz, a interogatoriului scris, sub sanctiunea de a
se prezuma renuntarea de catre parte la apararile ce puteau fi formulate prin
intampinare si la probele in sustinerea acestor aparari, nu poate fi retinuta
de Curte, intrucat reglementarea exercitarii unui drept procesual, inclusiv
prin prevederea anumitor termene si conditii de realizare, nu are semnificatia
incalcarii acelui drept in cazul in care, din lipsa de diligenta a partii
interesate, termenele si conditiile respective nu au fost respectate.
In fine, o alta critica de neconstitutionalitate se refera la faptul ca
Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 da intreaga procedura a executarii silite in
competenta Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare, ceea ce, potrivit
sustinerilor autorului exceptiei, constituie o incalcare a prevederilor art.
125 alin. (1) din Constitutie, conform carora "Justitia se realizeaza prin
Curtea Suprema de Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite
de lege", fiind interzisa infiintarea instantelor extraordinare. Se
sustine ca aceste texte constitutionale sunt incompatibile cu drepturile largi
conferite Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare in materia executarii
silite, mentionandu-se in acest sens prevederile art. 4, art. 5 alin (1) si
(2), art. 13, art. 18 alin. (1), art. 22, 23, 25, 27, art. 28 alin. (1), art.
32, 33 si ale art. 34 alin. (1) - (3), texte ce ii dau in competenta atributii
care, potrivit dreptului comun, revin instantei judecatoresti.
Curtea observa ca aceasta critica de neconstitutionalitate nu face
distinctie intre activitatea de infaptuire a justitiei, de solutionare a
litigiilor, care, intr-adevar, este de competenta exclusiva a instantelor
judecatoresti prevazute de Constitutie, si activitatea de executare silita,
reglementata, in principal, prin Codul de procedura civila, activitate care nu
mai are ca scop solutionarea litigiului, ci punerea in aplicare a unei hotarari
judecatoresti sau a unui alt titlu executoriu. In legatura cu aceasta
distinctie dintre activitatea de infaptuire a justitiei si cea de executare a
hotararilor judecatoresti sau a altui titlu executoriu, edificatoare sunt
dispozitiile art. 2 alin. 2 si 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca, republicata, care prevad: "Instantele judecatoresti
infaptuiesc justitia in scopul apararii si realizarii drepturilor si
libertatilor fundamentale ale cetatenilor, precum si a celorlalte drepturi si
interese legitime deduse judecatii.
Instantele judeca toate procesele privind raporturile juridice civile,
comerciale, de munca, de familie, administrative, penale, precum si orice alte
cauze pentru care legea nu stabileste o alta competenta." In acelasi timp,
art. 138 din Legea nr. 92/1992, republicata, prevede ca "Pe langa
tribunale si judecatorii vor functiona executori judecatoresti, care vor
efectua executarea silita a dispozitiilor cu caracter civil din titlurile
executorii si vor indeplini orice ale atributii date prin lege". Este
astfel evident ca executarea hotararilor judecatoresti nu reprezinta activitate
de infaptuire a justitiei. De altfel, si alte acte normative ca, de exemplu,
Legea bancara nr. 58/1998, permit bancilor sa isi organizeze corp propriu de
executori pentru activitatea strict legata de punerea in executare a titlurilor
executorii apartinand bancilor.
In consecinta, Curtea Constitutionala constata ca, avand in vedere
distinctia care trebuie sa se faca intre activitatea de infaptuire a justitiei
- prin solutionarea litigiilor - si activitatea de executare a hotararilor
judecatoresti sau a altor titluri executorii, nu poate fi primita critica de
neconstitutionalitate, potrivit careia prin dispozitiile Ordonantei Guvernului
nr. 55/1999 se incalca dispozitiile art. 125 din Constitutie, sugerandu-se ca
Agentia de Valorificare a Activelor Bancare ar fi dobandit atributii de
infaptuire a justitiei.
In legatura cu faptul ca prin Ordonanta Guvernului nr. 55/1999 pentru
Agentia de Valorificare a Activelor Bancare au fost prevazute atributii in
materie de executare silita, care deroga de la prevederile Codului de procedura
civila, nu se poate retine neconstitutionalitatea acestor prevederi, de vreme
ce ordonanta - emisa in baza delegarii legislative prin lege speciala de
abilitare - poate sa modifice normele de competenta si de procedura, conform
art. 125 alin. (3) din Constitutie.
In sfarsit, Curtea mai retine ca ordonanta stabileste, in cap. IV, reguli
speciale privind solutionarea litigiilor de catre instantele judecatoresti, in
cap. V, necesitatea autorizarii date de instanta judecatoreasca pentru anumite
acte ale executorilor Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare, iar in art.
40, posibilitatea debitorilor de a contesta in justitie masurile dispuse de
Agentia de Valorificare a Activelor Bancare si de a face contestatie la
executare. Fata de aceste prevederi ale ordonantei rezulta ca sunt vadit
netemeinice criticile de neconstitutionalitate privind incalcarea liberului
acces la justitie si a dreptului la aparare.
II. Considerentele expuse mai sus cu privire la critica de
neconstitutionalitate a ansamblului Ordonantei Guvernului nr. 55/1999 sunt
valabile si pentru criticile formulate de autorul exceptiei cu privire la
dispozitiile art. 4, 5, 8, 9, art. 11 alin. (2), art. 12, 13, 18, 23, art. 28
alin. (1), art. 32, art. 33 alin. (2), art. 34 alin. (1) si (2) si ale art. 40
din ordonanta, texte mentionate in mod special in motivarea exceptiei de
neconstitutionalitate, intrucat acestea cuprind reglementari care au format, in
esenta, obiectul criticilor de neconstitutionalitate care au vizat intregul
cuprins al ordonantei.
Fata de cele de mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin.
(2) din Constitutie, precum si al art. 1, 2, 3, 12, al art. 13 alin. (1) lit.
A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei
Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silita a creantelor bancare
neperformante preluate la datoria publica interna, exceptie ridicata de
Societatea Comerciala "G.C.P. - General Consulting and Procurement" -
S.A. din Bucuresti in dosarele nr. 2.238/1999, 2.239/1999, 2.240/1999,
2.732/1999, 2.733/1999, 2.734/1999, 2.735/1999, 2.736/1999, 2.738/1999,
2.739/1999 si nr. 2.740/1999 ale Tribunalului Bucuresti - Sectia comerciala si
in Dosarul nr. 3.214/1999 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia comerciala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 4 iulie 2000.
PRESEDINTE,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
Magistrat asistent sef,
Claudia Miu