DECIZIE Nr.
1245 din 7 octombrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 817 din 7 decembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskâs Valentin Zoltân -judecător
Tudorel Toader -judecător
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului
Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată
de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 18 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 3.980/30/2009, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Excepţia a
fost ridicată de Criste Safta cu prilejul soluţionării unei cauze în contencios
administrativ având ca obiect anularea şi suspendarea unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate
sunt contrare dispoziţiilor art. 53, 56 şi 135 din Constituţie. In acest sens
arată că obligativitatea asigurărilor sociale de sănătate, stabilită de art.
208 din Legea nr. 95/2006 sub forma contribuţiilor obligatorii la un sistem
public de asigurări de sănătate, împiedică dezvoltarea mediului concurenţial în
materia acestui tip de asigurări. De asemenea, dacă o persoană poate să facă
dovada existenţei unei asigurări personale de sănătate în sistemul privat de
asigurări, atunci dezideratul sănătăţii publice, prezent în textul art. 53 din
Constituţie, nu mai poate servi drept justificare pentru restrângerea
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. In plus, arată că dispoziţiile art. 47
alin. (2) din Constituţie consacră doar dreptul la asistenţă medicală în
unităţile sanitare de stat, iar nu şi o obligaţie corelativă.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ consideră că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată, având în vedere necesitatea
finanţării activităţii de ocrotire a sănătăţii populaţiei.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele de vedere
solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6) din Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi
completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora: „(3) Asigurările
sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar
obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor
principii: [...]
e) participarea
obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru
formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; [...]
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude
obligaţia de a plăti contribuţia pentru asigurarea socială de sănătate."
Autorul excepţiei consideră că aceste prevederi de lege
sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 53 referitor la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, art. 56 referitor la
sarcinile fiscale şi art. 135 privind economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că prevederile de lege criticate au fost supuse în numeroase rânduri
controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 775 din 12 mai
2009, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, a reţinut că
„obligativitatea asigurării şi a contribuţiei la sistemul asigurărilor sociale
de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza
acestui sistem, anume cel al solidarităţii. Astfel, datorită solidarităţii
celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal,
respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru
acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la
constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Ca urmare, aceste dispoziţii
de lege reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care
reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului
de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.
In lumina acestor considerente, este evident că
obligaţia contribuţiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate
dobândi semnificaţia unei aşezări injuste a sarcinilor fiscale atât timp cât,
pe de o parte, instituirea acestei obligaţii are o justificare constituţională,
iar pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de
lege, fără privilegii ori discriminări".
Prin aceeaşi decizie Curtea a arătat că „nu poate fi
reţinută nici critica de neconstituţionalitate raportată la art. 135 din
Constituţie, de vreme ce însăşi Legea nr. 95/2006, în art. 208, consacră
posibilitatea instituirii altor forme de asigurări sociale de sănătate
complementare sau suplimentare faţă de sistemul de asigurări sociale de
sănătate. Trebuie înţeles totuşi că aceste forme de asigurări de sănătate nu
duc la excluderea obligaţiei de a contribui la sistemul de asigurări sociale de
sănătate, tocmai în considerarea celor învederate mai sus, privind obligaţia
statului de a asigura ocrotirea sănătăţii".
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale,
considerentele şi soluţia deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în
prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 208 alin. (3) lit. e) şi alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată
de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al Tribunalului Timiş - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea