DECIZIE Nr.
1237 din 18 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanta
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 841 din 15 decembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Claudia Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Lacosin" - S.R.L, din Constanţa în Dosarul nr.
7.771/118/2007 al Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios-administrativ
şi fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din
15 mai 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.771/118/2007, Tribunalul Constanţa -
Secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214
alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală.
Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială
„Lacosin" - S.R.L, din Constanţa într-o cauză având ca obiect soluţionarea
unei contestaţii împotriva unui act administrativ fiscal, şi anume a deciziei
de impunere emise în urma efectuării controlului fiscal la sediul autorului
excepţiei.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a)
din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 încalcă principiul prezumţiei de
nevinovăţie şi liberul acces la justiţie, prin aceea că impun, ca măsură discreţionară,
suspendarea unei proceduri administrative doar pentru că în cauză s-a procedat
la sesizarea organelor de urmărire penală. Prin urmare, contestatorul este
lipsit de garanţia liberului acces la justiţie pentru simplul motiv că, doar pe
baza afirmaţiilor din actul de control, sunt sesizate organele de urmărire
penală, înainte de finalizarea procedurii de contestare a acestui act administrativ fiscal.
Tribunalul Constanţa - Secţia comercială,
contencios-administrativ şi fiscal apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 214 alin. (1) din Ordonanţa
Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31
iulie 2007. Din motivarea autorului excepţiei rezultă,
însă, că susţinerile de neconstituţionalitate formulate vizează, în realitate,
doar prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din ordonanţa criticată, astfel că
doar asupra acestora urmează a se pronunţa Curtea Constituţională. Textul de
lege criticat are următorul conţinut:
Art. 214. - Suspendarea procedurii de soluţionare a
contestaţiei pe cale administrativă: „(1) Organul de soluţionare competent
poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
a) organul care a
efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la
existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o
înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură
administrativă."
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea
excepţiei sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art.
23 alin. (11), care instituie principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Analizând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că aceasta este
neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru următoarele argumente:
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 214
alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, reglementând cazul de suspendare a contestaţiei pe cale
administrativă, datorită sesizării, de către organele fiscale competente, a
organelor de urmărire penală cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei
infracţiuni, încalcă accesul liber la justiţie şi principiul prezumţiei de
nevinovăţie, drepturi garantate de art. 21, respectiv art. 23 alin. (11) din
Legea fundamentală.
Examinând dispoziţiile cuprinse în titlul IX al ordonanţei criticate - „Soluţionarea
contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale", precum
şi cele din capitolul III - Dispoziţii procedurale, Curtea observă că,
potrivit art. 205 alin. (1), contestaţia este o cale administrativă de atac şi
nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile
sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Astfel, chiar
dacă decizia sau, după caz, dispoziţia pronunţată de organul fiscal competent
al cărui act administrativ fiscal este atacat are
caracter definitiv în sistemul căilor administrative
de atac, dreptul la acţiune în instanţă al contribuabilului nu este abolit, cum
pretinde autorul excepţiei, fiind chiar reconfirmat şi de art. 215 alin. (2) în
ceea ce priveşte suspendarea executării actului administrativ
fiscal.
Textul de lege criticat se referă, aşadar, la procedura
de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, şi nu la cea
jurisdicţională, a cărei desfăşurare nu este împiedicată sau condiţionată de
existenţa celei dintâi, pentru ca accesul liber la justiţie să fie încălcat,
aşa cum susţine autorul excepţiei.
Totodată, cazul de suspendare a procedurii de
soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, reglementat de art. 214
alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, se referă la o situaţie
de excepţie, aceea în care organul care a efectuat activitatea de control
fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor
asupra săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire
hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată în procedura
administrativă. Este firesc ca, în virtutea principiului „penalul ţine în loc
civilul", procedura administrativă privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor
administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a
determinat suspendarea, fie la un termen stabilit de organul fiscal competent
prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanţei
penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor
fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele
pentru care statul s-a constituit parte civilă. In plus, decizia de suspendare este
motivată, iar suspendarea poate fi solicitată o singură dată pe parcursul
desfăşurării procedurii administrative.
Curtea mai constată că nu se poate reţine încălcarea
principiului referitor la prezumţia de nevinovăţie, deoarece sesizarea
organelor în drept cu posibila săvârşire a unei infracţiuni nu echivalează cu
eludarea garanţiilor specifice acestei prezumţii, odată ce instanţa de judecată
este cea care, în final, se pronunţă prin hotărâre judecătorească asupra
existenţei acelor fapte şi a gradului de vinovăţie, în cadrul unui proces
caracterizat prin oralitate, contradictorialitate şi publicitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Lacosin" - S.R.L, din Constanţa în Dosarul nr. 7.771/118/2007 al
Tribunalului Constanţa - Secţia comercială, contencios-administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi