DECIZIE Nr.
1224 din 18 noiembrie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 893 din 30 decembrie 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin
Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. 1 lit. a) din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Măciucă în Dosarul nr.
1.478/1/2007, respectiv a dispoziţiilor art. 40 alin. 1 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Neculae Oţelea şi însuşită de Mihail Popescu,
Eugen Bădălan, Toader Mandea, Eugen Calcan, Simion Linca şi de Ministerul
Apărării în Dosarul nr. 11.270/1/2007, ambele dosare ale Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei,
Marin Măciucă şi Neculae Oţelea, asistaţi de avocatul Vasile Pantea, precum şi
Toader Mandea. Pentru autorii excepţiei, Mihail Popescu şi Simion Linca, se
prezintă apărătorul ales Ion Panaitescu, iar pentru Eugen Bădălan răspunde
avocatul Gheorghe Simionică. Pentru Ministerul Apărării se prezintă consilierul
juridic Gabriela Păunescu. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.238D/2008 şi nr. 1.345D/2008au
obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării
cauzelor.
Autorii excepţiei prezenţi sunt de acord cu propunerea
de conexare a dosarelor.
Reprezentantul Ministerului
Public nu se opune conexării cauzelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune
conexarea Dosarului nr. 1.345D/2008 la Dosarul nr. 1.238D/2008, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Apărătorul ales Vasile Pantea evidenţiază faptul că în
Dosarul nr. 1.238D/2008 atât opinia Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât
şi punctul de vedere al Avocatului Poporului sunt în sensul considerării
dispoziţiilor de lege criticate ca fiind constituţionale, în timp ce în Dosarul
nr. 1.345D/2008 instanţa supremă, în complet diferit, apreciază ca justificată
reexaminarea textului de lege criticat în raport de principiul egalităţii
cetăţenilor, iar Avocatul Poporului consideră că aceleaşi prevederi de lege sunt
neconstituţionale. Solicită admiterea excepţiei pentru argumentele invocate în
faţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Avocatul Ion Panaitescu reiterează concluziile
formulate la instanţa de fond şi depune note scrise pentru autorii excepţiei,
Mihail Popescu şi Simion Linca.
Apărătorul ales Gheorghe Simionică pune concluzii de
admitere a excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată în
faţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Autorul excepţiei, Toader Mandea, solicită admiterea
excepţiei de neconstituţionalitate.
Consilierul juridic Gabriela Păunescu pune concluzii de
admitere a excepţiei, arătând că punctele de vedere ale Avocatului Poporului
sunt contradictorii.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate,
făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi arătând că
silogismul Avocatului Poporului referitor la încălcarea de către textul de lege
criticat a dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală nu este corect formulat.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 8 aprilie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 1.478/1/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40
alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia
a fost ridicată de Marin Măciucă, general maior în rezervă, cu ocazia
soluţionării unei cauze penale privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie de
către militari.
Prin Incheierea din 19 martie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 11.270/1/2007, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţia a
fost ridicată de Neculae Oţelea, general în rezervă, şi însuşită de Mihail
Popescu, Eugen Bădălan, Toader Mandea, Eugen Calcan şi Simion Linca, precum şi
de Ministerul Apărării, cu ocazia soluţionării unei cauze penale privind
săvârşirea unei infracţiuni având legătură cu atribuţiile de serviciu ale
inculpaţilor.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că textul de lege criticat
încalcă egalitatea în faţa legii, dreptul la un proces echitabil şi
imparţialitatea justiţiei, întrucât lipseşte de beneficiul triplului grad de
jurisdicţie pe acei inculpaţi care la data trimiterii în judecată nu mai deţin
calitatea avută la momentul săvârşirii faptei, calitate care, conform textului
de lege criticat, atrage competenţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca
instanţă de fond.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Totodată, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în complet diferit,
apreciază că, în condiţiile în care în statele Uniunii Europene procesul penal
nu este guvernat de norme diferite de competenţă după calitatea persoanei, ar
fi justificată reexaminarea textului de lege criticat în raport de principiul
egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierile de sesizare au fost comunicate
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului, în
punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 1.238D/2008,
cu Adresa nr. 4.769 din 10 iunie 2008, consideră că dispoziţiile de lege
criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile din Legea
fundamentală invocate de autorul excepţiei, făcând trimitere la Decizia Curţii
Constituţionale nr. 433/2005. Insă, în punctul de vedere transmis Curţii
Constituţionale în Dosarul nr. 1.345D/2008, cu Adresa nr. 5.124 din 25 iunie
2008, Avocatul Poporului arată că dispoziţiile art. 40 alin. 1 din Codul de
procedură penală, potrivit cărora instanţa rămâne competentă să judece chiar
dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în
cazul în care fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului
sau s-a dat o hotărâre în primă instanţă, sunt neconstituţionale, întrucât
încalcă prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 21 alin. (3) din Legea
fundamentală. Apreciază că, în baza dispoziţiilor art. 40 alin. 1 din Codul de
procedură penală, se poate ajunge în situaţia ca două persoane, având aceeaşi
calitate şi care au fost trimise în judecată la aceeaşi dată, să fie judecate
de instanţe diferite în funcţie de infracţiunea săvârşită şi de stadiul
procesual.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
susţinerile autorilor excepţiei prezenţi, concluziile procurorului,
dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum
şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia
de neconstituţionalitate.
Potrivit dispozitivului Incheierii din 19 martie 2008
de sesizare a Curţii, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie
prevederile art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală. Insă, din
susţinerile autorilor excepţiei, consemnate în considerentele încheierii de
sesizare, reiese că aceştia critică numai dispoziţiile art. 40 alin. 1 lit. a)
din Codul de procedură penală,
modificate prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului
de procedură penală şi a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 468
din 1 iulie 2003, având următorul cuprins: „Când competenţa instanţei este
determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece
chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate,
în cazurile când: a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale
făptuitorului;".
In susţinerea neconstituţionalităţii acestui text de
lege, autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3)
privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 124 alin. (2) referitoare la
înfăptuirea justiţiei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu poate fi reţinută critica prevederilor art. 40 alin. 1 lit. a)
din Codul de procedură penală prin raportare la dispoziţiile constituţionale
invocate de autorii excepţiei, întrucât calitatea deţinută la momentul
săvârşirii infracţiunii este esenţială în cazul în care fapta are legătură cu
atribuţiile de serviciu ale inculpatului. Textul de lege criticat nu instituie
niciun fel de discriminare, aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate
în ipoteza normei juridice. De altfel, principiul egalităţii cetăţenilor nu
înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă
un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit.
Prin urmare, lipsirea de beneficiul triplului grad de jurisdicţie nu poate fi
caracterizată ca o discriminare în raport cu părţile din alte categorii de
procese, tocmai pentru că situaţiile juridice sunt diferite. Pe de altă parte,
Constituţia nu prevede obligativitatea reglementării în toate cazurile a două
căi de atac. De altfel, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră dreptul la
două grade de jurisdicţie în materie penală.
Totodată, în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2)
din Constituţie, legiuitorul este liber să reglementeze competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată, cu condiţia respectării celorlalte
norme şi principii prevăzute în Legea fundamentală. Or, aşa cum s-a arătat,
prevederile art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală se
circumscriu textelor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 40 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Marin Măciucă în Dosarul nr. 1.478/1/2007, respectiv de Neculae
Oţelea şi însuşită de Mihail Popescu, Eugen Bădălan, Toader Mandea, Eugen
Calcan, Simion Linca şi de Ministerul Apărării în Dosarul nr. 11.270/1/2007,
ambele dosare ale Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică