Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 122 din 20 ianuarie 2011

privind aprobarea machetelor pentru declaratia de consum total anual de energie si pentru chestionarul de analiza energetica a consumatorului de energie

ACT EMIS DE: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 66 din 26 ianuarie 2011



Având în vedere prevederile art. 5 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 409/2009,

în temeiul prevederilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, cu completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezenta decizie.

Art. 1. - Se aprobă machetele pentru declaraţia de consum total anual de energie şi pentru chestionarul de analiză energetică a consumatorului de energie, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta decizie.

Art. 2. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - Departamentul reglementare în domeniul eficienţei energetice va duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii.

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Iulius Dan Plaveti

ANEXA Nr. 11)

[ SE INSEREAZĂ ANTETUL UNITĂŢII CONSUMATOARE DE ENERGIE]

DECLARAŢIA DE CONSUM TOTAL ANUAL DE ENERGIE

CAP. I - DATE DE CONTACT ALE CONSUMATORULUI DE ENERGIE

Denumirea unităţii

XXX

Adresa poştală

XXX

Telefon

XXX

Pag. Internet

XXX

Fax

XXX

E-mail

XXX

Profil de activitate

XXX XXX

Responsabilul cu gestiunea energiei sau persoana de contact cu ANRE

deţine Atestat * eliberat de ANRE la data de:

XXX

NUME

XXX

E-mail

XXX

Telefon fix

XXX

Tel. mobil

XXX

* Notă: Pentru cazul în care consumul total anual de energie al unităţii este mai mic de 1.000 tep/an, nu se va completa rubrica privind data eliberării Atestatului.

CAP. II - DATE STATISTICE DE CONSUM DE ENERGIE LA NIVELUL ANULUI ANTERIOR

CONSUM DE ENERGIE TOTAL ANUAL

[Se calculează prin însumarea consumurilor totale de energie electrică, energie termică, combustibili şi carburanţi exprimate în tep/an]

[ tep / an ]

XXX

ENERGIE ELECTRICA - Consumul total anual

(Coef. de transformare: 1 MWh = 0,086 tep)

[ tep / an ]

XXX

[MWh/an]

XXX

Luna

Ian

Feb

Mar

Apr

Mai

Iun

Iul

Aug

Sep

Oct

Noi

Dec

[MWh]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

ENERGIE TERMICA - Consumul total anual

(Coef, de transformare: 1 Gcal - 0,1 tep)

[ tep / an ]

XXX

[ Gcal / an ]

XXX

Luna

Ian

Feb

Mar

Apr

Mai

Iun

Iul

Aug

Sep

Oct

Noi

Dec

[Gcal]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

COMBUSTIBILI SI CARBURANŢI - Consumuri totale anuale

(Coeficient de transformare: precizat în paranteze)

[ tep / an ]

XXX

Gaze naturale

(0,805)

Păcură

(0,95)

CLU

(0,97)

Benzină

(1,05)

Motorină

(1,015)

Cărbune

(fct. de tip)

Alţi comb.

(fct. de tip)

[mii Nm3/an]

[t/an]

[t/an]

[t/an]

[t/an]

[t/an]

[u.m. /an]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

ENERGIE ELECTRICA PRODUSA SI CONSUMATA DIN RESURSE RECUPERABILE SI/SAU REGENERABILE - Consumuri totale anuale

[MWh/an]

XXX

[ tep / an ]

XXX

ENERGIE TERMICA PRODUSA SI CONSUMATA DIN RESURSE RECUPERABILE SI/SAU REGENERABILE - Consumuri totale anuale

[ Gcal / an ]

XXX

[ tep / an ]

XXX

NUMELE IN CLAR ŞI SEMNĂTURA

CONDUCĂTORULUI UNITĂŢII

STAMPILA UNITĂŢII

XXX

NUMELE IN CLAR ŞI SEMNĂTURA

RESPONSABILULUI CU GESTIUNEA

ENERGIEI

SAU A CONDUCĂTORULUI

COMPARTIMENTULUI TEHNIC

XXX

DATA

TRANSMITERII

XXX

NOTE:  Completarea se face în format electronic, cu ocuparea spaţiilor marcate în acest scop (xxxx).

Unităţile de măsură pot fi modificate după caz, astfel încât valorile numerice să fie exprimate printr-un număr cu maxim 4 cifre semnificative. Exemplu: 1234; 123,4; 12,34; 1,234; 0,1234.

Transmiterea se face atât în format electronic, cât şi în format printat pe hârtie.

Se vor înlocui aceste NOTE, cu eventuale precizări referitoare la datele de mai sus.

1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

ANEXA Nr. 21)

[SE INSEREAZĂ ANTETUL UNITĂŢII CONSUMATOARE DE ENERGIE ]

CHESTIONAR DE ANALIZĂ ENERGETICĂ A CONSUMATORULUI DE ENERGIE

CAP. I - DATE DE CONTACT SI INFORMAŢII GENERALE PRIVIND CONSUMATORUL DE ENERGIE

Denumirea unităţii

XXX

Adresa poştală

XXX

Telefon

XXX

Pag. Internet

XXX

Fax

XXX

E-mail

XXX

Profil de activitate

XXX XXX

Forma de proprietate

S - XXX %

P - XXX %

Regim de lucru

(nr. de schimburi)

X

Nr. de subunităţi (sucursale, filiale)

XX

Nr. total de autovehicule deţinut

XXX

Responsabilul cu gestiunea energiei sau persoana de contact cu ANRE

deţine Atestat* eliberat de ANRE la data de:

XXX

NUME

XXX

E-mail

XXX

Telefon fix

XXX

Tel. mobil

XXX

* Notă: Pentru cazul în care consumul total anual de energie al unităţii este mai mic de 1.000 tep/an, nu se va completa rubrica privind data eliberării Atestatului.

CAP. II - DATE STATISTICE DE CONSUM DE ENERGIE LA NIVELUL ANULUI ANTERIOR

CONSUM DE ENERGIE TOTAL ANUAL

[Se calculează prin însumarea consumurilor totale de energie electrică, energie termică, combustibili şi carburanţi exprimate în tep/an]

[ tep / an ]

XXX

ENERGIE ELECTRICA - Consumul total anual

(Coef. de transformare: 1 MWh = 0,086 tep)

[ tep / an ]

XXX

[MWh/an]

XXX

Luna

Ian

Feb

Mar

Apr

Mai

Iun

Iul

Aug

Sep

Oct

Noi

Dec

[MWh]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

Putere electrică totală instalată [ MWi ]

XXX

Niveluri de tensiune [kV]

XXX

Factor de putere

(cos Ø)

XXX

Dotare unitate cu utilaje şi echipamente cu putere electrică instalată mai mare de 100 kWi

(transformatoare, motoare, ventilatoare, compresoare, diverse utilaje tehnologice etc.)

Tipul de utilaj, echipament consumator de energie electrică

Nr. buc.

Pi unitară [kWi]

Grad mediu anual de încărcare

Nr. de ore

de funcţ.

pe an

XXX

XX

XXX

XX

XXX

XXX

XX

XXX

XX

XXX

ENERGIE TERMICA-Consumul total anual (Coef. de transformare: 1 Gcal - 0,1 tep)

[ tep / an ]

XXX

[Gcal/an]

XXX

Luna

Ian

Feb

Mar

Apr

Mai

Iun

Iul

Aug

Sep

Oct

Noi

Dec

[Gcal]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

Consum total de energie termică, din care:

Abur

[ Gcal /an ]

Apă fierbinte [ Gcal / an ]

Incălzire [ Gcal /an ]

Apă caldă menajeră

[ Gcal / an ]

Provenienţă:

[Gcal/an]

- produsă intern

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

- cumpărată de la terţi

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

TOTAL

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

Puterea termică totală instalată a sursei proprii de energie termică [ MWti ]

Centrală

termică

XXX

Centrală cu cogenerare

XXX

Nu dispune de sursă proprie

XX

Tipul de utilaj, echipament din dotarea sursei proprii de energie termică

Grad mediu anual de încărcare pe utilaj [ % ]

A

Tip cazan, debit nominal, presiune, temperatură (pt. abur), randament, procent de recuperare condens; tip combustibil de bază, debit nominal, tip şi număr de arzătoare (injectoare)

-

XXX

XXX

XXX

XXX

B

Tip turbină, caracteristici nominale; tip generator, caracteristici nominale

-

XXX

XXX

XXX

XXX

C

Alte tipuri de echipamente, caracteristici nominale

-

XXX

XXX

XXX

XXX

1) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

Dotare unitate cu utilaje şi echipamente cu putere termică instalată mai mare de 100 kWi

(cuptoare, cazane, etc.)

Tipul de utilaj, echipament consumator de energie termică

Nr.

buc.

Pi unitară [kWi]

Grad mediu anual de încărcare

Nr. de ore

defunct.

pe an

XXX

XX

XXX

XX

XXX

XXX

XX

XXX

XX

XXX

COMBUSTIBILI Şl CARBURANŢI - Consumuri totale anuale

(Coeficient de transformare: precizat în paranteze)

[ tep / an ]

XXX

Gaze naturale

(0,805)

Păcură

(0,95)

CLU

(0,97)

Benzină

(1,05)

Motorină (1,015)

Cărbune (fct de tip)

Alţi comb. (fct. de tip)

[mii Nm3/an]

[t/an]

[t/an]

[t/an]

[t/an]

[t/an ]

[u.m.]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

[ tep / an ]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

ALTE UTILITĂŢI - Consumuri totale anuale

Apă industrială

Apă potabilă

Aer comprimat

Acetilenă

Oxigen

Lemn de foc

Alţi comb.

Alte utilităţi

[ m/an ]

[ m3/an ]

[ Nm3/an ]

[ m3/an ]

[ m3/an ]

[ m3/an ]

[u.m./an]

[u.m. /an]

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

XXX

Energie electrică din resurse recuperabile şi/sau regenerabile - Consumuri totale anuale

[MWh/an]

XXX

[ tep / an ]

XXX

Energie termică din resurse recuperabile şi/sau regenerabile- Consumuri totale anuale

[ Gcal / an ]

XXX

[ tep / an ]

XXX

CAP. III - EVOLUŢIA UNOR INDICATORI ECONOMICI Şl A CONSUMURILOR DE ENERGIE IN PERIOADA ULTIMILOR TREI ANI (anul anterior = anul 3)

Nr. crt.

Indicatorul

(coef. de transf. în tep)

Anul 1

Anul 2

Anul 3

[u.m.] Val.; cant.

[ tep / an]

[u.m.] Val.; cant.

[tep / an]

[u.m.] Val.; cant.

[tep/an]

A

B

C

D

E

F

G

H

1

Cifra de afaceri

[RON/an]

XXX

-

[RON/an]

XXX

[RON/an]

XXX

-

2

Valoarea totală a producţiei anuale

[103

RON/an]

XXX

-

[103

RON/an]

XXX

-

[103 RON/an]

XXX

-

3

Ponderea energiei în costurile de

producţie

[%]

XXX

-

[%]

XXX

[%]

XXX

-

4

Consumul total de energie electrică

(0,086)

[MWh/an]

XXX

XXX

[MWh/an]

XXX

XXX

[MWh/an]

XXX

XXX

5

Consumul total de energie termică

(0,1)

[Gcal/an]

XXX

XXX

[Gcal/an]

XXX

XXX

[Gcal/an]

XXX

XXX

6

Consumul total de gaze naturale

(0,805)

[mii Nm3/an]

XXX

XXX

[mii Nm3/an]

XXX

XXX

[mii Nm3/an]

XXX

XXX

7

Consumul total de păcură (0,95)

[l/an]

XXX

XXX

[l/ar]

XXX

XXX

[t/an]

XXX

XXX

8

Consumul total de CLU (0,97)

[t/art]

XXX

XXX

[t/an]

XXX

XXX

[ t/an ]

XXX

XXX

9

Consumul total de cărbune (coef. de transf. în tep este în funcţie de tip şi de sortiment)

[t/an]

XXX

XXX

[t/an]

XXX

XXX

[t/an]

XXX

XXX

10

Consumul total de benzină (1,05)

[l/an]

XXX

XXX

[t/an]

XXX

XXX

[t/an]

XXX

XXX

11

Consumul total de motorină (1,015)

[l/an]

XXX

XXX

[l/an]

XXX

XXX

[t/an]

XXX

XXX

12

Consumul total de alţi combustibili (coef. de transf. în tep = funcţie de tip)

[u.m]

XXX

XXX

[u.m.]

XXX

XXX

[u.m]

XXX

XXX

13

Consumul total de energie electrică din resurse recuperabile şi/sau regenerabile (0,086)

[MWh/an]

XXX

XXX

[MWh/an]

XXX

XXX

[MWh/an]

XXX

XXX

14

Consumul total de energie termică din resurse recuperabile şi/sau regenerabile (0,1)

[Gcal/an]

XXX

XXX

[Gcal/an]

XXX

XXX

[Gcal/an]

XXX

XXX

15

TOTAL (= col. D. col. F si col. H. rd. 4 + 5 + 6 + 7 - 8*9 + 10+11-12 + 13 + 14)

-

XXX

-

XXX

XXX

16

Intensitate energetică [tep/103 RON ]

(=D15/C2)

XXX

(=F15/E2)

XXX

(=H15/G2)

XXX

CAP. IV- MANAGEMENT ENERGETIC

Contorizare

Există centre de cost contorlzate independent

Combustibili

Energie electrică

Energie termică

Da / Nu

Da / Nu

Da / Nu

Există contoare separate pe principalele secţii de producţie, instalaţii, utilaje şi echipamente

Da / Nu

Da / Nu

Da / Nu

Există numai contor general

Da / Nu

Da / Nu

Da / Nu

Recuperare energie

Tipul de energie recuperată

Tipul de echipament utilizat, caracteristicile tehnice principale ale acestuia; tipul de energie produsă şi modul de utilizare

Cantitatea anuală de energie

recuperată

In unităţi de măsură fizice

In

[tep / an ]

Combustibili

XXX

xxx [ u.m. ]

xxx

Energie electrică

XXX

xxx [ u.m. ]

xxx

Energie termică

XXX

xxx [ u.m, ]

xxx

Energie mecanică (hidraulică; de presiune; altele)

XXX

xxx [ u.m. ]

Xxx

Xxx

TOTAL

-

Xxx

Tipul de energie regenerabilă

Tipul de echipament utilizat, caracteristicile tehnice principale ale acestuia; tipul de energie produsă şi modul de utilizare

Cantitatea anuală de energie recuperată

In unităţi de măsură fizice

In [tep/an]

Energie solară -energie electrică

XXX

xxx [u.m.]

xxx

Energie solară -energie termică

XXX

xxx [u.m.]

xxx

Energie eoliană -energie electrică

XXX

xxx [u.m.]

xxx

Energie geotermală

XXX

xxx [u.m.]

xxx

Energie hidroelectrică

XXX

xxx [u.m.]

xxx

Energie din biomasă

XXX

xxx [u.m.]

xxx

Alte tipuri de energie

regenerabilă

XXX

xxx [u.m.]

xxx

TOTAL

-

xxx

Existenţa unor echipamente, dispozitive, instalaţii care asigură utilizarea eficientă a energiei

Soluţia tehnică Tipul de echipament utilizat, caracteristicile tehnice principale ale acestuia

Anul p.i.f.

Nr. buc.

Pi unitară

[u.m.]

Economie

de energie [tep/an]

Antrenare mecanică cu turaţie variabilă

xxx

xxxx

xx

xxx

[xxx]

xxx

Iluminat eficient

xxx

xxxx

xx

Xxx

 [xxx]

xxx

Alte tipuri de soluţii tehnice

xxx

xxxx

xx

xxx

[xxx]

xxx

Audituri energetice efectuate

Data ultimului audit energetic efectuat

xxx

Persoana fizică / persoana juridică care a efectuat auditul energetic

xxx

Contur bilanţ energetic

xxx

Principalele măsuri rezultate

1 2 3

Măsura   xxx

Cost estimat (103 RON)

XXX

Economii estimate (tep/an)

xxx

Sume alocate pentru implementarea măsurilor rezultate din auditul energetic (103 RON)

Măsura

XXX

Suma alocată

(103 RON)

xxx

MASURI DE EFICIENŢA ENERGETICA PROGRAMATE, Inclusiv reparaţii şi acţiuni de modernizare sau retehnologizare

1

Măsuri pe termen scurt, de tipul fără cost sau cu cost minim, care nu implică investiţii majore;

Descrierea măsurii, termenul de aplicare

Costul

aplicării

măsurii

[miiRON]

Economia de energie

[u.m. fizică]

[tep/an]

xxx

xxx [u.m.]

xxx

xxx

xxx [u.m.]

xxx

TOTAL

-

xxx

2

Măsuri pe termen lung, de 3 până la 6 ani, vizând un program de investiţii.

Descrierea măsurii, termenul de aplicare, stadiul elaborării documentaţiei, estimarea duratei de recuperare

Costul

aplicării

măsurii

[mii RON]

Economia de energie

[u.m. fizică]

[tep/an]

xxx

xxx [u.m.]

xxx

xxx

xxx [u.m.]

xxx

TOTAL

-

xxx

MASURI DE EFICIENŢA ENERGETICA APLICATE IN ULTIMII TREI ANI,

inclusiv reparaţii şi acţiuni de modernizare sau retehnologizare

Nr. crt.

Descrierea măsurii aplicate, data punerii în funcţiune, durata de recuperare a investiţiei.

Costul

aplicării

măsurii

[mii RON]

Economia de energie

[u.m. fizică]

[ tep / an]

1

xxx

xxx

xxx [u.m.]

xxx

2

xxx

xxx

xxx [u.m.]

xxx

TOTAL

xxx

-

xxx

Dotarea cu autovehicule cu consum de carburanţi

Autovehicule tehnologice şi de transport marfă

Autovehicule de transport pasageri

Tip autovehicul

Nr. buc.

Tip de carburant

Consum în litri/h sau în

litri/100 km

Tip

autovehicul

Nr. buc.

Tip de carburant

Consum în

litri/100 km

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

CLĂDIRI

Denumire

corp clădire

Suprafaţă desfăşurată

Volum

total

Volum

încălzit

Consum de energie pentru încălzire

Volum cu aer condiţionat

Consum de energie pentru condiţionare

[m2]

[nr.3]

[m3]

[Gcal/an]

[m3]

[ Gcal/an ]

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

xxx

NUMELE ÎN CLAR ŞI SEMNĂTURA

CONDUCĂTORULUI UNITĂŢII

ŞTAMPILA UNITĂŢII

xxx

NUMELE ÎN CUR SI SEMNĂTURA

RESPONSABILULUICU GESTIUNEA

ENERGIEI

xxx

DATA

SEMNĂRII

xxx

NOTE:  Completarea se face în format electronic, cu ocuparea spaţiilor marcate în acest scop (xxxx).

Unităţile de măsură pot fi modificate după caz, astfel încât valorile numerice să fie exprimate printr-un număr cu maxim 4 cifre semnificative. Exemplu: 1234; 123,4; 12,34; 1,234; 0,1234.

Transmiterea se face atât In format electronic, cât şi în format printat pe hârtie.

Se vor înlocui aceste NOTE, cu eventuale precizări referitoare la datele de mai sus.


COMENTARII la Decizia 122/2011

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 122 din 2011
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    nu prea inteleg nimic,noi personalul nedidactic unde ne regasim, pt noi nu se calculeaza separat sporul de vechime,sau sa beneficiem si noi de un spor,de stabilitate sau pt conditii de munca.am impresia ca chiar se greseste, sau se face cu intentie,oricum o sa contest nivelul salariului stabilit adaugand sporul de vechime,este dreptul meu si trebuie sa apare separat.trebuia sa-mi adauge sporul de conditii vatamatoare ca o compensatie tranzitorie la salariul de baza
ANONIM a comentat Metodologie 2011
    Daca nu exista medic de medicina scolara cine plateste medicul de familie pentru serviciile efectuate ? Scoala,Inspectoratul scolar, Primaria sau MULUMIM MERGE SI GRATIS ?
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 122/2011
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania