DECIZIE Nr.
1218 din 29 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanta
de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 730 din 28 octombrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice,
excepţie ridicată de Olimpia Rugină în Dosarul nr. 48.089/3/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele: Prin încheierea din 11 martie 2009, pronunţată în Dosarul nr.
48.089/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios
administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile
publice. Excepţia a fost ridicată de Olimpia Rugină cu ocazia soluţionării
unei cereri de anulare a unui act administrativ.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat încalcă dreptul
de proprietate privată, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dreptul de a nu fi judecat sau
pedepsit de două ori, întrucât un organ administrativ aplică o pedeapsă
suplimentară, şi anume anularea permisului de conducere, în condiţiile în care
instanţa de judecată nu a apreciat că s-ar impune luarea vreunei măsuri de
restrângere a dreptului de a conduce autovehicule.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a de contencios
administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege
criticat nu aduce nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de
autorul excepţiei.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 sunt constituţionale, întrucât nu încalcă prevederile
din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei. Arată că dispoziţiile
art. 44 din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, având
următorul cuprins: „Anularea permisului de conducere se dispune în
următoarele cazuri:
a) titularul permisului de conducere a fost
condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o
infracţiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei
persoane, săvârşită ca urmare a nerespectării regulilor de circulaţie."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind
condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, precum şi ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale
privind drepturile omului raportate la prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7
la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
potrivit cărora nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către
jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost
deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi
procedurii penale ale acestui stat (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de
două ori).
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că stabilirea de către legiuitor a unor reguli referitoare la
circulaţia pe drumurile publice, inclusiv în ceea ce priveşte anularea
permisului de conducere, are ca scop, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „asigurarea desfăşurării fluente şi în
siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii,
integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau
aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime
ale persoanelor respective [...]" şi nu încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 53 privind condiţiile şi limitele restrângerii
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
In plus, persoana al cărei permis de conducere a fost
anulat ca urmare a rămânerii definitive a unei hotărâri judecătoreşti de
condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 114 alin. (1) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se poate prezenta la examen
pentru obţinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute
anterior, în condiţiile reglementate de art.116 din aceeaşi ordonanţă.
Art. 44 din Legea fundamentală şi art. 4 din Protocolul
nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale nu au incidenţă în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de
Olimpia Rugină în Dosarul nr. 48.089/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia
a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică