Decizia Nr.1217 din 20.09.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Valentin Găman în Dosarul nr. 3.997/317/2009 al Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.332D/2010.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 septembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.997/317/2009, Tribunalul Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul petent Valentin Găman cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 651 din 2 martie 2010, pronunţate de Judecătoria Târgu Cărbuneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1), art. 16, art. 24 şi art. 53, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, după cum urmează:– art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravine art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituţie, deoarece „instituie un regim sancţionator contravenţional, cu consecinţa posibilităţii aplicării, în mod cumulativ, de sancţiuni [...],“ iar dispoziţiile lit. e) a alin. (3) din articolul menţionat încalcă art. 15 alin. (1) din Constituţie, „în condiţiile în care prevăd o restrângere excesivă a dreptului la circulaţia pe drumurile publice“;

– art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), „în condiţiile în care prevăd două modalităţi de desfăşurare a activităţii de constatare a contravenţiilor“, şi ale art. 24, deoarece „contravenientul nu beneficiază de prezumţia de nevinovăţie în timpul etapei administrative în care i se aplică o sancţiune de către un poliţist“, acuzaţiile aduse fiind „acuzaţii penale în sensul Convenţiei“;

– art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 înfrânge art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, deoarece „hotărârea pronunţată de către instanţa de judecată este supusă doar recursului“, fiind exclusă „folosirea căii de atac a apelului în mod cu totul nejustificat“.Instanţa de judecată apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: – Art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:a)conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;b)conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român;c)neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;d)abrogat;e)depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic.“;– Art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.“Alin. (2) al art. 109, la care face referire textul de lege criticat, prevede că se poate face constatarea contravenţiilor şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. – Art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, art. 16 care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 24 care garantează dreptul la apărare şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea pronunţată în Cauza Anghel contra României. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Referitor la susţinerea prin care se contestă reglementarea cumulativă a mai multor sancţiuni pentru aceeaşi faptă, se constată că, în cazul săvârşirii unor contravenţii la regulile de circulaţie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancţiunea principală - amenda -, şi a uneia sau mai multor sancţiuni complementare nu este de natură a încălca prevederile constituţionale invocate, aceste sancţiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise. În continuare, Curtea reţine că normele legale criticate se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza acestora, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, şi nu încalcă dreptul la apărare. Persoana contravenientă nemulţumită de sancţiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenţie, indiferent dacă procesul-verbal de contravenţie a fost încheiat în prezenţa sau în lipsa sa, are deschisă calea plângerii la instanţa de judecată, în conformitate cu art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, beneficiind de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil, şi poate formula apărările pe care le consideră necesare. Curtea a subliniat, în acest sens, în jurisprudenţa sa referitoare la dispoziţii ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, legea-cadru în materie contravenţională, că, chiar dacă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, atunci când este formulată plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, aşadar şi de a examina probele care stau la baza aplicării sancţiunii contravenţionale, obţinute cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, la care face referire autorul prezentei excepţii în motivarea acesteia. În acest sens, art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabileşte că „Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării“. Aşadar, instanţele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 606 din 6 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 16 iunie 2010. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.159 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar legiuitorul are competenţa exclusivă de a reglementa cu privire la regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi cu privire la exercitarea căilor ordinare sau extraordinare de atac, astfel că poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Totodată, Curtea a reţinut că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi prin care să se stabilească căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, stipulând în art. 129 că acestea se exercită „în condiţiile legii“. De aceea, instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac, nu este contrară principiului accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. În fine, în ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, Curtea observă că textul constituţional se referă exclusiv la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi prevăzute de Constituţie, iar normele criticate nu restrâng drepturi constituţionale, ci prevăd sancţionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere. Pe de altă parte, alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situaţii, că exerciţiul unor drepturi poate fi restrâns şi pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea soluţiei pronunţate cu acel prilej, atât aceasta, cât şi argumentele pe care s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Valentin Găman în Dosarul nr. 3.997/317/2009 al Tribunalului Gorj - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 septembrie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Doina Suliman