DECIZIE Nr.
1215 din 29 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 277 si ale art. 278 1 alin. 1 din
Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 730 din 28 octombrie 2009
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu -
procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 277 şi ale art. 2781 din
Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Michael Mullner în Dosarul nr.
13.565/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin încheierea din 19 februarie 2009, pronunţată în
Dosarul nr.13.565/301/2008, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia
penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor art. 277 şi ale art. 2781 din Codul de procedură
penală. Excepţia a fost ridicată de Michael Mullner cu ocazia soluţionării
plângerii împotriva unei rezoluţii a procurorului de începere a urmăririi
penale.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate autorul acesteia susţine că textele de lege criticate încalcă
egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil, întrucât art. 277 din Codul de procedură penală nu prevede nicio
sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei procurorului de a soluţiona plângerea
în termen de 20 de zile, iar art. 2781 din acelaşi cod limitează
actele procurorului care pot fi atacate în faţa judecătorului la rezoluţiile şi
ordonanţele de netrimitere în judecată.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este neîntemeiată,
întrucât textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile din Constituţie şi
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc
atingere prevederilor Legii fundamentale invocate de autorul excepţiei. Face
trimitere în acest sens la deciziile Curţii Constituţionale nr. 322/2006, nr.
667/2007 şi nr. 904/2007.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de
neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 277 şi ale art. 2781
din Codul de procedură penală. Din considerentele încheierii de sesizare şi din
notele scrise ale autorului excepţiei reiese însă că acesta critică numai
prevederile art. 277 şi ale art. 2781 alin. 1 din Codul de procedură
penală, acestea din urmă fiind modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru
modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 677 din 7 august 2006. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunţa doar
asupra acestor texte de lege, care au următorul cuprins:
- Art. 277: „Procurorul este obligat să rezolve
plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de
îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.";
- Art. 2781 alin. 1: „După respingerea
plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere
a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de
scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese
legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data
comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278,
la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să
judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva
dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu."
In susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi
de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale
art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin.
(1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi a prevederilor art.
6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că autorul excepţiei solicită, în realitate, completarea textelor de
lege criticate, în sensul ca art. 277 din Codul de procedură penală să prevadă
sancţiunea pentru nerespectarea obligaţiei procurorului de a soluţiona
plângerea în termen de 20 de zile, iar art. 2781 alin. 1 din acelaşi
cod să reglementeze posibilitatea atacării în faţa judecătorului nu numai a
rezoluţiilor şi ordonanţelor de netrimitere în judecată, ci şi a altor acte ale
procurorului, inclusiv a rezoluţiilor de începere a urmăririi penale. O
asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii
Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se
pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 277 şi ale art. 2781
alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Michael Mullner în
Dosarul nr. 13.565/301/2008 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia
penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică