DECIZIE Nr.
1201 din 11 noiembrie 2008
privind exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990
privind unele masuri referitoare la Biserica Romana Unita cu Roma
(greco-catolica), astfel cum au fost modificate prin Ordonanta Guvernului nr.
64/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 182/2005
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 873 din 23 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Ioan Tiucă - procuror
Claudia Miu -
prim-magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990
privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma
(greco-catolică), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr.
64/2004, excepţie ridicată de Parohia Ortodoxă Română Siseşti în Dosarul nr.
486/100/2008 al Tribunalului Maramureş - Secţia civilă.
La apelul nominal răspunde Parohia (greco-catolică)
Siseşti, reprezentată prin avocat Ion Gheorghe Bârsan, fiind lipsă autoarea
excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părţii
prezente solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 2 iunie 2008,
pronunţată în Dosarul nr. 486/100/2008, Tribunalul Maramureş - Secţia civilă
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri
referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), astfel cum au
fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, excepţie ridicată de
Parohia Ortodoxă Română Siseşti într-o cauză având ca obiect o acţiune în
revendicare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990
privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma
(greco-catolică), astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr.
64/2004, contravine dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (5) din
Constituţie. Prevederile referitoare la posibilitatea cultelor ca, atunci când
nu se înţeleg în stabilirea situaţiei juridice a lăcaşului de cult, să apeleze
la instanţele de judecată, pe calea dreptului comun, încalcă dreptul la
libertatea conştiinţei şi dreptul de autonomie a cultelor religioase.
Tribunalul Maramureş - Secţia civilă şi-a exprimat opinia că excepţia este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul
judecătorului-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele
măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), publicat
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 aprilie 1990, astfel cum au fost modificate prin
Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 182/2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 505 din 14 iunie 2005.
Dipoziţiile astfel modificate au următorul cuprins:
„Art. 3 - Situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care
au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost
preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă,
formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând
seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.
Partea interesată va convoca cealaltă parte,
comunicându-i în scris pretenţiile sale şi punându-i la dispoziţie dovezile pe
care se sprijină aceste pretenţii. Convocarea se va face prin scrisoare
recomandată cu dovadă de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătură
de primire. Data convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de
zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din câte trei
reprezentanţi ai fiecărui cult.
Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei
aceasta nu se întruneşte sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul
comisiei ori decizia nemulţumeşte una dintre părţi, partea interesată are
deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.
Soluţionarea acestor acţiuni este de competenţa
tribunalelor.
Acţiunile sunt scutite de taxa de timbru."
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
cuprinse la art. 29 alin. (1), (2), (3) şi (5) referitoare la libertatea
conştiinţei.
In esenţă, autorul excepţiei susţine că posibilitatea
cultelor de a apela la instanţele de judecată, pe calea dreptului comun, în
situaţia în care cultele nu se înţeleg în stabilirea situaţiei juridice a
lăcaşului de cult, încalcă dreptul la libertatea conştiinţei şi dreptul
de autonomie a cultelor
religioase.
In practica sa jurisdicţională, Curtea s-a mai
pronunţat asupra dispoziţiilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 prin
Decizia nr. 23 din 27 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 66 din 11 aprilie 1995. In considerentele acelei decizii s-a reţinut că „legiuitorul postrevoluţionar [...] a stabilit
principiile reconstituirii dreptului de proprietate, şi anume: a) decizia unei
comisii mixte, formată din reprezentanţii clericali ai cultului care a deţinut
aceste bunuri până în 1948 şi, respectiv, ai cultului care a preluat aceste
bunuri după 1948; b) opţiunile credincioşilor din comunităţile pentru uzul
cărora aceste bunuri sunt destinate", fiind vorba de o reconstituire a
dreptului de proprietate, printr-o modalitate diferită de aceea referitoare la
bunurile ce constituiau proprietate de stat, reconstituire ce se face cu
respectarea principiului libertăţii cultelor religioase. Cu acel prilej,
s-a statuat şi asupra posibilităţii cultelor religioase de a se adresa instanţelor
de judecată, deşi textul criticat nu conţinea o reglementare expresă, In acest
sens s-a arătat că art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 reglementa o
jurisdicţie sui generis, care este „conformă principiilor constituţionale cu privire la
libertatea gândirii, a opiniilor şi a credinţelor religioase, respectiv la
raporturile dintre culte şi stat. Ea nu îngrădeşte posibilitatea cultelor de a
se adresa justiţiei, cum ar fi în ipoteza în care nu se respectă opţiunea
majorităţii credincioşilor."
Aşadar, art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, în forma
atunci examinată de Curte, nu prevedea în mod expres accesul la justiţie al
părţilor litigante. Această soluţie legislativă a fost adoptată de legiuitor
mai târziu, prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 182/2005.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, care să
justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele, acelei
decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
In plus, Curtea constată că
dispoziţiile criticate constituie o garanţie legală a dreptului de acces la
justiţie a cultelor ce îşi dispută dreptul de proprietate asupra lăcaşelor
de cult, fără să aducă atingere libertăţii religioase şi autonomiei cultelor.
Altminteri, autonomia cultelor ar avea ca efect suprimarea unor drepturi
fundamentale, care sunt garantate prin Constituţie şi prin acte juridice
internaţionale la care România a aderat.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri
referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică), astfel cum au
fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 64/2004, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 182/2005, excepţie ridicată de Parohia Ortodoxă
Română Siseşti, în Dosarul nr. 486/100/2008 al Tribunalului Maramureş - Secţia
civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 noiembrie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu