DECIZIE Nr.
1200 din 24 septembrie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 716 din 23 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din Codul penal, excepţie
ridicată de Ioan (Ion) Graurîn Dosarul nr. 5.740/121/2006 al Curţii de Apel
Galaţi - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 13 martie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 5.740/121/2006, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală a sesizat
Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
215 din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan (Ion) Graur în dosarul de
mai sus.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 21, art. 24, art. 45 şi art.
135 alin. (2) deoarece, spre deosebire de proiectul noului cod penal, în
actuala reglementare nu există posibilitatea ca părţile să se împace, să-şi
retragă plângerea sau să se înţeleagă pe parcursul procesului cu privire la
modalităţile de stingere.
De asemenea, libertatea comerţului este nesocotită prin
aceea că este instituită o sancţiune penală, deşi neîndeplinirea unei obligaţii
contractuale nu poate fi sancţionată decât pe plan civil.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra
excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 215 din Codul penal - Inşelăciunea, care au
următorul conţinut:
„Inducerea în eroare a unei persoane, prin
prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte
adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material
injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni
la 12 ani.
Inşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau
calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi
o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane
cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel
încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat
contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în
alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit
sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în
totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o
pagubă posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.
Inşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de
grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor
drepturi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului
instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare.
Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 215 din 14 aprilie 2005, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 7 iunie 2005, şi
Deciziei nr. 502 din 4 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 938 din 20 octombrie 2005, Curtea a statuat că
înşelăciunea este o gravă faptă antisocială contra patrimoniului, constând în
înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt
absolut intolerabil în cadrul acestora. De altfel, în toate sistemele de drept
înşelăciunea ori escrocheria este incriminată şi sever sancţionată.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor constituţionale
ale art. 45 referitoare la Libertatea economică şi ale art. 135 alin.
(2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertăţii
comerţului, Curtea a reţinut că, aşa cum rezultă din chiar conţinutul textului
criticat, elementul material al infracţiunii de înşelăciune are drept premisă o
acţiune şi, respectiv, o omisiune care induce cocontractantul într-o eroare
determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi
existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condiţiile respective.
Prin urmare, nu poate fi confundată infracţiunea de înşelăciune cu neexecutarea
unei obligaţii contractuale. De aceea, invocarea dispoziţiilor constituţionale
menţionate este total nepertinentă.
De asemenea, Curtea a mai constatat că susţinerea
privind împiedicarea accesului la justiţie nu poate fi primită în condiţiile în
care cauza la care se referă autorul excepţiei se află chiar la instanţa
judecătorească, după cum nu poate fi primită nici susţinerea privind încălcarea
dreptului său la apărare, în condiţiile în care, cauza aflându-se în curs de
judecată, autorul excepţiei poate uza de toate mijloacele de apărare prevăzute
de lege şi poate exercita căile de atac împotriva hotărârii pe care urmează să
o pronunţe instanţa.
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi
care să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor
mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Cât priveşte celelalte critici ale autorului
referitoare la inexistenţa principiului disponibilităţii, Curtea constată că
îmbracă forma unor omisiuni de reglementare. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din
Legea nr. 47/1992, instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui
legiuitorului pentru complinirea acestora.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 215 din Codul penal, excepţie ridicată de Ioan (Ion) Graur
în Dosarul nr. 5.740/121/2006 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 septembrie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru