DECIZIE Nr.
1197 din 13 decembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 40 din Codul familiei, art. 29 alin.
(6) si art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si
functionarea Curtii Constitutionale, precum si ale art. 614 si art. 616 din Codul
de procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 58 din 24 ianuarie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin.
(5) şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum
şi ale art. 614 şi 616 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Gica
Stroe în Dosarul nr. 18.990/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din
Codul familiei, art. 24 alin. (5) şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale ca fiind
neîntemeiată. In ceea ce priveşte critica referitoare la prevederile art. 614
şi 616 din Codul de procedură civilă, concluziile sunt de respingere a
excepţiei ca inadmisibilă, întrucât autorul nu şi-a motivat critica.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 26 iunie
2007, pronunţată în Dosarul nr. 18.990/300/2006, Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin. (5) şi art. 29 alin.
(6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii
Constituţionale, precum şi ale art. 614 şi art. 616 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Gica Stroe.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 40 din Codul familiei
aduc atingere principiului egalităţii în drepturi şi reprezintă o ingerinţă în
viaţa intimă, familială şi privată a persoanei, în măsura în care, în urma
divorţului, soţul care a dobândit numele de familie prin căsătorie nu are
posibilitatea să opteze pentru păstrarea lui, fiind constrâns să respecte
dorinţa celuilalt soţ.
Dispoziţiile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,
care pretind părţilor reprezentarea în faţa Curţii Constituţionale prin avocaţi
cu drept de a pleda la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contravin dreptului
părţilor de a fi asistate de un avocat şi, implicit, dreptului la apărare
consacrat de art. 24 din Constituţie. Dispoziţiile criticate restrâng
posibilitatea avocatului de a-şi exercita profesia, în condiţiile în care nu
îşi poate reprezenta clientul în faţa unei autorităţi care nu face parte din
puterea judecătorească.
Referitor la prevederile art. 29 alin. (6) din Legea
nr. 47/1992 şi cele ale art. 614 şi art. 616 din Codul de procedură civilă,
autorul le invocă neconstituţionalitatea fără a motiva în ce constă
contradicţia lor cu prevederile Legii fundamentale.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
dispoziţiile art. 40 din Codul familiei se aplică tuturor persoanelor aflate în
aceeaşi situaţie juridică, fără privilegii şi fără discriminări, legiuitorul
lăsând posibilitatea ca soţii să hotărască menţinerea numelui de familie al
soţului, pe care l-a dobândit prin căsătorie, şi după desfacerea acesteia.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992'şi celor ale art. 614 şi 616 din Codul
de procedură civilă, Guvernul invocă jurisprudenţa constantă a Curţii
Constituţionale în sensul respingerii criticilor, oferind ca exemplu Decizia
nr. 514/2006, respectiv Decizia nr. 643/2007.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 30 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, Guvernul apreciază că, în considerarea complexităţii
cauzelor pe care le judecă instanţa de contencios constituţional, legiuitorul a
stabilit o condiţie de experienţă pentru avocaţii care pun concluzii la această
instanţă, în acord cu prevederile Legii nr. 51/1995
pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
şi cu prevederile art. 24 din Constituţie.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege
criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile:
- Art. 40 din Codul familiei: „(1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii se pot învoi ca
soţul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie
al celuilalt soţ, să poarte acest nume şi după desfacerea căsătoriei.
(2) Instanţa judecătorească va lua act de această
învoială prin hotărârea de divorţ. Instanţa, pentru motive temeinice, poate să
încuviinţeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soţi.
(3) Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă
instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare dintre foştii soţi va purta numele ce
avea înainte de căsătorie.";
- Art. 24 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, devenit în
urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, art. 30 alin. (5): „Părţile pot fi reprezentate prin avocaţi cu drept de a pleda la
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie", respectiv
art. 29 alin. (6) din aceeaşi lege, potrivit căruia: „Dacă excepţia este
inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa
respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii
Constituţionale. Incheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat
superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în
termen de 3 zile."
- Art. 614 şi art. 616 din
Codul de procedură civilă: „In faţa instanţelor de fond, părţile se vor
înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă
privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub
interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor
putea înfăţişa prin mandatar", respectiv „Dacă la termenul de judecată, în primă instanţă, reclamantul
lipseşte nejustificat şi se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă
ca nesusţinută."
Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale
criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1)
care consacră egalitatea în drepturi, art. 24 referitoare la dreptul de apărare
şi art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că susţinerile autorului referitoare la critica dispoziţiilor art. 40
din Codul familiei sunt neîntemeiate. Textul de lege criticat lasă
posibilitatea soţilor să hotărască de comun acord, în caz de divorţ, cu privire
la menţinerea sau nu a numelui de familie dobândit prin căsătorie de către unul
dintre ei. Numai în cazul în care soţii nu se înţeleg asupra acestui aspect şi
există motive temeinice care să justifice o astfel de hotărâre, instanţa poate
încuviinţa dreptul soţului care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie
al celuilalt soţ să păstreze acest nume şi după desfacerea căsătoriei. Dacă
aceste condiţii nu sunt întrunite, legea dispune că fiecare dintre foştii soţi
va purta numele pe care îl
avea înainte de căsătorie. Or, Curtea observă că aceste prevederi se aplică
tuturor persoanelor aflate în această situaţie juridică, fără privilegii şi
fără discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută critica referitoare la
încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, Curtea s-a pronunţat în repetate
rânduri, statuând, în esenţă, că aceste prevederi sunt constituţionale,
reprezentând norme de procedură pe care instanţa care a fost sesizată cu
excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice, în vederea
selectării doar a acelor excepţii care, potrivit legii, pot face obiectul
controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica
autoritate de jurisdicţie constituţională. Această procedură nu face însă
posibilă respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către
instanţa judecătorească, ci doar pronunţarea, în situaţiile date, asupra
oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale. Instanţa de judecată are rol de
filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi, având obligaţia
de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerinţele legii.
Referitor la critica dispoziţiilor art. 30 alin. (5)
din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că şi aceasta este neîntemeiată.
Condiţia de vechime în exercitarea profesiei impusă avocatului prin textul
criticat nu este de natură să încalce dreptul la apărare al părţilor, consacrat
de art. 24 din Constituţie. Potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea
nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, „Avocatul
definitiv are dreptul să pună concluzii la toate instanţele, cu excepţia
Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale, unde va putea pune concluzii dacă are o
vechime neîntreruptă în profesie de cel puţin 5 ani de la definitivare". Impunerea unei condiţii de vechime pentru avocaţii care asistă sau
reprezintă părţile în diverse faze ale procesului şi la diverse instanţe
reprezintă o garanţie în plus în vederea asigurării dreptului la apărare,
justiţiabilul fiind liber să-şi aleagă orice persoană dintre avocaţii
înregistraţi în barou, care îndeplineşte condiţiile legale de a-l apăra sau
reprezenta la o anumită instanţă din ierarhia instanţelor judecătoreşti.
In ceea ce priveşte invocarea încălcării principiului
constituţional al dreptului la muncă, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa,
a stabilit, de principiu, că instituirea prin lege a unor condiţii pentru
ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a
dreptului la muncă şi la alegerea profesiei, de exemplu, Decizia nr. 545 din 7
decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005.
Raportând considerentul expus mai sus la cauza de faţă, Curtea reţine că
instituirea unei condiţii de natura celei prevăzute de art. 30 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 nu este contrară art. 41 din Constituţie.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 614 şi 616 din Codul de procedură civilă, analizând
susţinerile autorului excepţiei, Curtea reţine că acesta nu indică textele din
Constituţie pe care prevederile criticate le încalcă. Prin urmare, excepţia nu
este motivată, nefiind respectate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit
cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".
Pentru considerentele expuse
mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Codul familiei, art. 29 alin.
(6) şi art. 30 alin. (5) şi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Gica Stroe în Dosarul
nr. 18.990/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 614 şi art. 616 din Codul de
procedură civilă, excepţie ridicată de aceIaşi autor în
aceIaşi dosar.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 decembrie
2007.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu