Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.118 din 10.03.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 318 din 11 mai 2015



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Popescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Cristian Mogoş în Dosarul nr. 306/104/2014 al Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 653D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 645 din 11 noiembrie 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Încheierea din 25 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 306/104/2014, Tribunalul Olt – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia a fost ridicată de Cristian Mogoş într-o cauză având ca obiect pretenţii - anularea deciziei privind plata timbrului de mediu.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece instituirea obligaţiei de a plăti timbrul de mediu încalcă dreptul de proprietate, limitând în mod nejustificat exercitarea atributelor acestui drept. În acest sens, arată că autoturismul este scos din circuitul civil, având în vedere faptul că viitorul proprietar nu îl va putea cumpăra, de vreme ce taxa pe care trebuie să o plătească reprezintă o sumă foarte mare în raport cu preţul autoturismului. În acest caz, limitarea dreptului de proprietate nu poate fi justificată de intenţia legiuitorului de reducere a poluării.7. De asemenea, prin stabilirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu, în mod diferenţiat, în funcţie de nivelul emisiilor de CO2 şi norma de poluare, şi anume o taxă mai mare pentru autoturismele Euro 3 şi Euro 4, faţă de autoturismele non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, se creează o discriminare între cetăţeni. Astfel, doar o parte din cetăţeni este obligată să plătească timbrul de mediu, legiuitorul neţinând cont de faptul că mai mult de jumătate din autovehiculele înmatriculate în România au deja taxa plătită sau au fost înmatriculate înainte de anul 2007, când nu exista taxa specială. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, echitabilă, rezonabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni.8. În fine, susţine că nu poate fi reţinută motivarea potrivit căreia această taxă este instituită în considerarea principiului „poluatorul plăteşte“, de vreme ce valoarea ei este mai mare în cazul autoturismelor Euro 3 şi Euro 4, care poluează mai puţin decât cele non-Euro, Euro 1 şi Euro 2, dar pentru care valoarea taxei este mai mică. De asemenea, cel care este obligat la plata anticipată a taxei este cumpărătorul, adică viitorul proprietar, care, înainte de a folosi un autoturism, nu poate fi considerat poluator.9. Tribunalul Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 nu încalcă prevederile constituţionale care reglementează categoriile de legi şi domeniile în care pot fi adoptate actele guvernului, dreptul de proprietate, egalitatea în faţa legii şi nici justa aşezare a serviciilor fiscale, fiind justificată adoptarea în regim de urgenţă a acestui act normativ.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 sunt constituţionale. Arată că timbrul de mediu pentru autovehicule reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, similar taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată prin Legea nr. 9/2012 şi taxei pe poluare pentru autovehicule reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în prezent abrogate, a fost instituit în acord cu legislaţia comunitară şi în realizarea obligaţiei înscrise în art. 35 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia „Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept“, respectiv dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De asemenea, fără a constitui o sarcină excesivă, obligaţia de plată a timbrului de mediu are ca temei constituţional art. 35 alin. (3) şi art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate in situaţii identice. Ţinând cont de faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, acesta poate fi exercitat conform dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile stabilite prin lege. Astfel, în deplin acord cu dispoziţiile art. 44 alin. (7) din Constituţie, potrivit cărora dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, prin actul normativ criticat, legiuitorul a instituit în sarcina proprietarilor de autoturisme obligaţia de a plăti timbrul de mediu ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care se gestiona de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. Referitor la critica de neconstituţionalitate prin raportare la art. 115 alin. (4), (5) şi (6) din Constituţie, constată că, în deplin acord cu dispoziţiile din Legea fundamentală, legiuitorul a motivat elaborarea actului normativ criticat prin necesitatea asigurării cadrului necesar în vederea realizării unor programe şi proiecte din domeniul protecţiei mediului, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu şi prin necesitatea de a se conforma cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14 decembrie 2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanţă obiective, disponibile în mod obişnuit şi relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2. De asemenea, actul normativ criticat nu este adoptat în domeniul legilor constituţionale, nu afectează regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu vizează măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Consideră că dispoziţiile art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (1) şi art. 108 alin. (1) şi (2) din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013.15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 56 privind contribuţiile financiare, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 73 alin. (1) privind categoriile de legi, art. 108 alin. (1) privind actele Guvernului şi art. 115 alin. (4), (5) şi (6) privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului.16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 645 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2015, Curtea Constituţională, în urma analizei dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă şi a anexelor sale, a observat faptul că elementul de referinţă pentru calculul timbrului de mediu pentru autovehicule este cel al normei de poluare cu CO2. Cuantumul timbrului de mediu care trebuie plătit rezultă în urma unei formule de calcul în care intră norma de poluare care este calculată şi în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, precum şi de tipul de motor. Aşadar, criteriile sunt obiective, ţinându-se seama de nivelul de poluare, neîncălcându-se dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie.17. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (2) din Constituţie, statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos. Potrivit art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă menţionată, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru Mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. În aceste condiţii, măsurile luate de legiuitor au avut în vedere îndeplinirea obligaţiei prevăzute de chiar textul Constituţiei.18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, cele statuate în decizia anterior menţionată, îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza de faţă.19. Distinct de acestea, Curtea nu poate reţine nici susţinerea privind caracterul discriminatoriu al prevederilor de lege criticate, de vreme ce acestea se aplică în mod egal tuturor destinatarilor normei, pe baza unor criterii obiective, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Ca urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 16 din Constituţie nu sunt încălcate.20. De asemenea, Curtea constată că este lipsită de temei critica de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 formulată în raport de art. 44 din Constituţie, având în vedere că, potrivit alineatelor (1) şi (7) ale normei constituţionale invocate, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, şi că dreptul de proprietate privată obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului.21. În raport cu aceste considerente, de vreme ce nu a reţinut că actul normativ criticat afectează drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, Curtea constată că nici dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală nu sunt încălcate.22. Cât priveşte invocarea art. 61 alin. (1), art. 108 alin. (1) şi art. 115 alin. (4) şi (5) din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei nu precizează în ce constă contrarietatea dintre prevederile actului normativ şi normele din Constituţie menţionate. În aceste condiţii, aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012) simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, stabileşte că „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate“.23. În fine, Curtea constată că invocarea dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Constituţie nu are nicio relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Mogoş în Dosarul nr. 306/104/2014 al Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Olt - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2015.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Popescu


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 118/2015

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 118 din 2015
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 118/2015
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu