DECIZIE Nr.
1171 din 11 decembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 si ale art. 145 din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 39 din 17 ianuarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.136 şi ale art.145 din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Benyatov Vadim Don în Dosarul nr.
4.680/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze
cu minori şi de familie.
La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei
de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin Incheierea din 18 iulie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 4.680/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi
de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 136 şi ale art. 145 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Benyatov Vadim Don într-o cauză având ca obiect soluţionarea
cererii de revocare a măsurii interdicţiei de a nu părăsi localitatea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile legale criticate sunt
neconstituţionale, deoarece instituie o discriminare raportată la cetăţenia
persoanei, în sensul că i se impune şi cetăţeanului străin care nu locuieşte şi
nu domiciliază într-o localitate din România măsura preventivă a obligării de a
nu părăsi localitatea. Stabilirea arbitrară a localităţii cu privire la care se
dispune măsura în discuţie, alta decât localitatea de domiciliu, este de natură
a impune un „domiciliu forţat", ducând la încălcarea drepturilor privind
libera circulaţie şi dreptului cetăţenilor străini de a se bucura de protecţia
persoanei. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că,
pentru ca o măsură preventivă să nu contravină Convenţiei, trebuie să se ofere
garanţii suficiente împotriva abuzului autorităţilor (Cauza Sissanis împotriva României, 2007). De asemenea, obligarea de a nu părăsi localitatea Bucureşti, în
speţă, localitate în care nu există domiciliul sau reşedinţa, este de natură să
încalce şi dreptul la ocrotirea sănătăţii prin faptul că inculpatului i-a fost
întrerupt tratamentul medical.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi
de familie şi-a exprimat opinia în sensul că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece măsura luată nu
este discriminatorie, iar, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie,
exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns, în anumite
condiţii, pentru apărarea securităţii naţionale şi pentru desfăşurarea
instrucţiei penale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
dispoziţiile criticate nu instituie discriminări de natură să aducă atingere
art.16 din Constituţie şi nici nu contravin dreptului oricărui cetăţean de a-şi
stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, prevăzut de art.
25 din Constituţie. Textele criticate reprezintă o restrângere a dreptului la
libera circulaţie, dar care se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 din
Constituţie.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile de lege criticate reprezintă o restrângere a libertăţii
persoanei, permisă de art. 53 din Constituţie tocmai în scopul bunei
desfăşurări a instrucţiei penale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art.146 lit. d)din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 136, cu denumirea marginală „Scopul şi
categoriile măsurilor preventive", şi ale art. 145, cu denumirea
marginală „Conţinutul măsurii" obligării de a nu părăsi
localitatea, din Codul de procedură penală.
In susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate,
autorul acesteia invocă prevederile constituţionale ale art. 16 alin.(1)
privind egalitatea în drepturi, ale art. 18 referitoare la cetăţenii străini şi
apatrizi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului, ale art. 25 privind libera circulaţie, ale art. 34 privind
dreptul la ocrotirea sănătăţii. Totodată, invocă prevederile art.1 privind
obligaţia de a respecta drepturile omului, ale art. 2 privind libertatea de
circulaţie, ale art. 5 privind dreptul la libertate, ale art. 14 privind
interzicerea discriminării, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. I-3 şi art. I-4 alin. 1 privind
libera circulaţie a persoanelor, ale art. II-67, art. II-80, art. II-93, art.
II-95, art. II-105 privind egalitatea, dreptul la respectarea vieţii private şi
de familie şi a domiciliului, precum şi dreptul de a beneficia de îngrijiri
medicale din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 136 alin.1 lit. b) şi
ale art. 145 alin. 1 din Codul de procedură penală s-a pronunţat prin Decizia
nr. 878/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din
14 noiembrie 2007, excepţia de neconstituţionalitate a acestora fiind ridicată
de acelaşi autor şi cu raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din
acte internaţionale ca şi cele din cauza de faţă. Cu acel prilej, Curtea a
statuat că, având în vedere prevederile constituţionale ale art.18 alin. (1)
care garantează cetăţenilor străini şi apatrizilor care locuiesc în România
protecţia generală a persoanelor şi a averilor, nu se poate susţine în mod
temeinic existenţa unei discriminări în ceea ce priveşte aplicarea şi
executarea măsurii preventive constând în obligarea de a nu părăsi localitatea,
întrucât aceasta se aplică în egală măsură tuturor celor împotriva cărora este
instituită, fără discriminări pe considerente arbitrare. Cât priveşte invocarea
dreptului la liberă circulaţie, Curtea a reţinut, pe de o parte, că, potrivit
art. 25 alin. (1) din Constituţie, condiţiile exercitării acestui drept sunt
stabilite prin lege, iar, pe de altă parte, în ceea ce priveşte dreptul de
stabilire a domiciliului sau a reşedinţei în orice localitate din ţară, acesta
este un drept asigurat, potrivit alin. (2) din art. 25, fiecărui cetăţean. De
asemenea, restricţionarea temporară a exercitării dreptului la liberă
circulaţie, ca şi consecinţă firească a instituirii măsurii preventive de
obligare de a nu părăsi localitatea, este o măsură apreciată de legiuitor ca
fiind pe deplin raţională şi necesară pentru buna desfăşurare a procesului
penal, fiind astfel în acord cu prevederile art. 53 din Constituţie şi ale art.
13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a
schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei
decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Totodată, Curtea constată că, în cauza de faţă, autorul
excepţiei de neconstituţionalitate mai critică, pe de o parte, faptul că
textele atacate nu definesc noţiunea de „localitate",
iar, pe de altă parte, faptul că i s-a aplicat
măsura obligării de a nu părăsi localitatea, deşi este cetăţean străin care nu
locuieşte şi nici nu are domiciliul în România. Insă aceste critici nu pot
forma obiectul controlului de constituţionalitate, reprezentând chestiuni de
interpretare şi aplicare a legii, care nu intră în competenţa Curţii
Constituţionale.
Referitor la prevederile art. 34 din Constituţie privind
dreptul la ocrotirea sănătăţii şi la celelalte dispoziţii invocate de autorul
excepţiei din acte internaţionale, Curtea observă că acestea nu au pertinenţă
în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 136 şi ale art. 145 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Benyatov Vadim Don în Dosarul nr. 4.680/2/2007 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 decembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean