DECIZIE Nr.
117 din 15 februarie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 66 alin. (1) si (4) din Legea nr.
122/2006 privind azilul in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 173 din 12 martie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar -
judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu -
judecător
Ion Predescu -
judecător
Tudorel Toader -
judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul
şi regimul refugiaţilor în România", excepţie ridicată de Mayor Phillip în
Dosarul nr. 10.959/302/2006 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, cauză
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 2.217D/2006.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul
autorizat de limba engleză, doamna Elena Andrei.
Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr.
2.220D/2006, nr. 2.221 D/2006, nr. 2.280D/2006 şi nr. 60D/2007 având ca obiect
aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Zaid Abdul Hadi, Kamanga
Charles, Sajjad Masihh si Faisal Saeed în dosarele nr. 8.558/302/2006, nr.
9.554/302/2006, nr. 12.121/302/2006 şi nr. 10.537/302/2006 ale Judecătoriei
Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Răspund interpretul
autorizat de limba arabă, dl. Dalati Bassam, precum şi doamna Elena Andrei.
Curtea, având în vedere identitatea obiectului
excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, pune
în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 60D/2007, nr. 2.280D/2006, nr. 2.221
D/2006 şi nr. 2.220D/2006 la Dosarul nr. 2.217D/2006,
care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul
Ministerului Public precizează mai întâi că Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a
fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România şi arată
apoi că soluţia legislativă conţinută în textul ce constituie obiectul
excepţiei a fost preluată de noua reglementare la art. 66 alin. (1). Consideră
că jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile art. 16
alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 îşi menţine valabilitatea şi în
ceea ce priveşte dispoziţiile menţionate din Legea nr. 122/2006, motiv pentru
care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 66 alin. (1)
din Legea nr. 122/2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 24, 23 şi 31 octombrie 2006,
precum si din 22 decembrie 2006, pronunţate în dosarele nr. 10.959/302/2006,
nr. 8.558/302/2006, nr. 9.554/302/2006, nr. 12.121/302/2006 şi nr.
10.537/302/2006, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 16
alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor în România". Excepţia a fost ridicată de Mayor Phillip,
Zaid Abdul Hadi, kamanga Charles, Sajjad Masihh şi Faisal Saeed în cauze având
ca obiect soluţionarea unor plângeri împotriva unor hotărâri ale Oficiului
Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererilor de acordare a statutului de
refugiat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, având un conţinut similar, se susţine că dispoziţiile de lege
criticate contravin art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 16 alin. (1) şi (2)
din Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, Î951, raportat la art. 11
alin. (1) şi (2), art.' 18 alin. (2) şi la art. 20 alin. (2) din Constituţie.
In esenţă, se arată că regula instituită de art. 16
alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000, potrivit căreia, împotriva
hotărârii instanţei de judecată, contestatorui sau Oficiul Naţional pentru
Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, creează o situaţie inechitabilă între
cele două părţi din proces. Aceasta, deoarece solicitantul de azil, la momentul
pronunţării, nu cunoaşte motivele pentru care instanţa a admis plângerea
formulată împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi şi, în
consecinţă, trebuie să declare recurs pentru a nu pierde termenul de 5 zile, în
timp ce cealaltă parte este îndreptăţită să declare recurs numai atunci când
soluţia pronunţată de instanţa de fond îi este nefavorabilă. Totodată, termenul
de declarare a recursului, instituit prin dispoziţiile de lege criticate, este
nefavorabil categoriei de persoane căreia ordonanţa i se adresează - cea a
refugiaţilor - deoarece legislaţia aplicabilă cetăţenilor români, respectiv
regulile instituite de procedura civilă, contenciosul administrativ sau
procedura penală, prevede termene de declarare a recursului de 15 zile,
respectiv de 10 zile de la comunicare sau pronunţare, în timp ce prevederile art.
16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 impun un termen de 5 zile de
la pronunţare.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat dă
posibilitatea petentului de a ataca hotărârea instanţei, pentru a fi cenzurată
de o instanţă superioară; or, în cadrul soluţionării căii de atac, acesta are
posibilitatea să îşi susţină cauza.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
Avocatul Poporului precizează,
mai întâi, că, în urma abrogării Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000,
dispoziţiile art. 16 alin. (7) din aceasta au fost preluate, de principiu, de
art. 66 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 122/2006, iar acestea sunt
constituţionale. In acest sens, susţine că raţiunea instituirii termenului de 5
zile ca termen de recurs rezidă din necesitatea urgentării soluţionării cauzei
şi evitarea tergiversării judecăţii, astfel că nu se poate susţine încălcarea
prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul la un proces
echitabil. Mai mult, textele de lege criticate conţin norme de procedură, a
căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, în
considerarea unor situaţii deosebite, poate institui reguli speciale de
procedură. De asemenea, dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi (4) din Legea nr.
122/2006 nu conţin norme contrare prevederilor art. 18 alin. (2) din
Constituţie şi nici celor ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Convenţia privind
statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991,
raportat la art. 11 alin. (1) şi (2) şi la art. 20 alin. (2) din Legea
fundamentală.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. i alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Ordonanţa
Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.136 din 1 decembrie 2004. Anterior sesizării
Curţii cu soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, ordonanţa a
fost abrogată prin dispoziţiile art. 152 alin (2) din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006. Dispoziţiile
art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au fost preluate, de
principiu, de art. 66 intitulat „Termenulde depunere
a recursului "din noua lege, respectiv în
cuprinsul alin. (1) şi (4) al articolului, astfel că asupra acestor dispoziţii
se va pronunţa Curtea Constituţională. Textele de lege criticate au, în
prezent, următorul conţinut: „(1) Impotriva hotărârii instanţei
contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în
termen de 5 zile de la pronunţare.[...] (4) In cazul în care recursul a fost
declarat în termenul prevăzut la alin. (1), solicitantul are dreptul de a
rămâne pe teritoriul României pe perioada soluţionării recursului."
In motivarea excepţiei ridicate autorii acesteia invocă
prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul părţilor
la un proces echitabil, precum şi, prin raportare la art. 11 alin. (1) şi (2),
art. 18 alin. (2) şi art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, dispoziţiile art.
16 alin. (1) şi (2) din
Convenţia privind statutul refugiaţilor, Geneva, 1951, privind dreptul de a sta
în justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr.
102/2000 au mai fost analizate de instanţa de contencios constituţional, atât
în redactarea lor anterioară, cât şi în cea actuală, conţinută de art. 66 alin.
(1) şi (4) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, controlul de
constituţionalitate fiind exercitat prin raportare la aceleaşi prevederi
constituţionale şi convenţionale invocate a fi încălcate şi în prezenta cauză
şi cu o motivare identică. In acest sens sunt deciziile nr. 135/2006, nr.
310/2006 şi nr. 898/2006, prin care Curtea, pentru argumentele acolo expuse, a
respins excepţia de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că textele de
lege criticate răspund întru totul exigenţelor dreptului de acces liber la
justiţie şi dreptului la un proces echitabil.
Curtea constată, de asemenea, că cele statuate prin
deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât
nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei
jurisprudenţe.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România, excepţie ridicată de Mayor Phillip, Zaid Abdul Hadi, Kamanga Charles,
Sajjad Masihh si Faisal Saeed în dosarele nr. 10.959/302/2006, nr.
8.558/302/2006, nr. 9.554/302/2006, nr. 12.121/302/2006 şi nr. 10.537/302/2006
ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 februarie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi