DECIZIE Nr. 117 din 18 martie 2003
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr.
58/2000 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1992
privind protectia consumatorilor, aprobata cu modificari prin Legea nr.
37/2002, precum si a dispozitiilor art. 7 lit. a) ultima liniuta din ordonanta
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 272 din 18 aprilie 2003
Nicolae Popa - presedinte
Costica Bulai - judecator
Nicolae Cochinescu - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Lucian Stangu - judecator
Ioan Vida - judecator
Florentina Balta - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei
Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului
nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, aprobata cu modificari prin Legea
nr. 37/2002, precum si a dispozitiilor art. 7 lit. a) ultima liniuta din
ordonanta, exceptie ridicata de Societatea Comerciala "PAN CAR" -
S.R.L. din Fundulea in Dosarul nr. 1.512/2002 al Tribunalului Calarasi.
La apelul nominal se constata lipsa partilor, fata de care procedura de
citare este legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a
exceptiei, intrucat apreciaza ca textele de lege criticate nu sunt contrare
dispozitiilor constitutionale invocate ca fiind incalcate.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 3 septembrie 2002, pronuntata in Dosarul nr.
1.512/2002, Tribunalul Calarasi a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 58/2000 pentru
modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1992 privind protectia
consumatorilor "si in special art. 7 lit. a) alin. ultim din O.G. nr.
58/2000", exceptie ridicata de Societatea Comerciala "PAN CAR" -
S.R.L. din Fundulea intr-o cauza avand ca obiect plangerea formulata de aceasta
impotriva unui proces-verbal de sanctionare contraventionala emis in temeiul
ordonantei criticate.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca "prin
textul pe care il contine, Ordonanta Guvernului nr. 58/2000 este
neconstitutionala in totalitate, deoarece este <<vadit
partinitoare>>, incalcand prevederile art. 16 alin. (2), potrivit carora
<<Nimeni nu este mai presus de lege>>", precum si prin aceea
ca ordonanta criticata "a fost emisa intr-un domeniu in care exista deja o
reglementare, si anume Legea nr. 98/1994", contrarietatea fata de aceleasi
dispozitii din Constitutie constand in "faptul ca lasa autoritatilor un
cadru foarte general privind normele de igiena si nemaiaplicand o lege".
Se mai sustine ca Ordonanta Guvernului nr. 58/2000, "si implicit art. 7
lit. a) alin. ultim", fiind emisa ulterior Legii nr. 98/1994, are ca efect
"punerea in umbra a puterii si valorii normei de drept care se numeste
Lege" si, in consecinta, incalca art. 51 din Constitutie. In sfarsit, se
considera ca dispozitiile criticate ingradesc activitatea economica si
asigurarea existentei unei economii de piata, ceea ce incalca prevederile
constitutionale ale art. 134 alin. (2) lit. a).
Tribunalul Calarasi apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata, intrucat textele de lege criticate nu incalca nici prevederile
art. 16 din Constitutie si nici alte prevederi constitutionale.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. De asemenea, in conformitate cu
dispozitiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificarile ulterioare, s-a solicitat
punctul de vedere al institutiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este
neintemeiata. In acest sens, arata urmatoarele: Ordonanta Guvernului nr.
58/2000 modifica si completeaza Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind
protectia consumatorilor, astfel ca, potrivit art. 58 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative,
dispozitiile sale se incorporeaza de la data intrarii in vigoare a acestei din
urma ordonante, devenind art. 7 lit. a) ultima liniuta din Ordonanta Guvernului
nr. 21/1992; art. 16 alin. (2) din Constitutie, invocat ca fiind incalcat,
priveste drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, nefiind
aplicabil societatilor comerciale; Legea nr. 98/1994 privind stabilirea si
sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena si sanatate publica
reprezinta o lege-cadru, in timp ce prevederea referitoare la obligatia
producatorului de a asigura in productie conditii igienico-sanitare conform
normelor sanitare in vigoare reprezinta o norma speciala, aplicabila intr-un
anumit domeniu; ordonanta criticata a fost adoptata in temeiul unei delegari
legislative dispuse prin Legea nr. 206/1999 si normele pe care le contine sunt
de nivelul legii, asa incat nu se incalca art. 51 din Constitutie; masurile
dispuse prin ordonanta au ca scop protectia consumatorilor, iar faptul ca
activitatea de productie, ca orice alta activitate economica, trebuie sa se
conformeze anumitor reguli nu inseamna o restrangere a activitatii si nu
contravine art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie.
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. 7 lit. a) alineatul ultim
din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992, astfel cum a fost modificat prin
Ordonanta Guvernului nr. 58/2000, nu sunt contrare art. 16 alin. (2), art. 51
si art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie. Astfel, in ceea ce priveste
principiul egalitatii in fata legii, consacrat prin art. 16 alin. (2), se arata
ca acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii identice,
iar in cauza legiuitorul stabileste anumite conditii igienico-sanitare ce
trebuie indeplinite de producatori pentru protectia consumatorului, deci
situatia producatorilor este diferita de cea a consumatorilor. Asadar, art. 16
alin. (2) din Constitutie nu este incalcat, dupa cum nu este incalcat nici art.
51, intrucat prin aplicarea normelor igienico-sanitare se realizeaza tocmai
indatorirea fundamentala a respectarii suprematiei Constitutiei, consacrata de
acest text constitutional. In sfarsit, existenta unui alt act normativ care
reglementeaza in acelasi domeniu ca si Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 nu este
o problema de constitutionalitate, ci una de aplicare a legii.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului si cel al
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie si ale art. 1 alin. (1), ale art.
2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie Ordonanta
Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului
nr. 21/1992 privind protectia consumatorului, aprobata cu modificari prin Legea
nr. 37/2002, precum si dispozitiile art. 7 lit. a) ultima liniuta din
ordonanta, dispozitii care au urmatorul cuprins:
- Art. 7 lit. a) ultima liniuta: "Agentii economici sunt obligati:
a) producatorii: [...]
- sa asigure in productie conditii igienico-sanitare conform normelor
sanitare in vigoare;".
In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate aceste dispozitii de
lege contravin art. 16 alin. (2), art. 51 si art. 134 alin. (2) lit. a) din
Constitutie, care prevad:
- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 51: "Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor
este obligatorie.";
- Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sa asigure: a)
libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil
pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;".
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine
urmatoarele:
In esenta, in opinia autorului exceptiei, Ordonanta Guvernului nr. 58/2000,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 37/2002, care modifica si completeaza
Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, este atat in
integralitate, cat si prin dispozitiile art. 7 lit. a) ultima liniuta
"vadit partinitoare" si are ca efect "punerea in umbra a puterii
si valorii normei de drept care se numeste Lege", intrucat a fost emisa
intr-un domeniu in care exista deja o reglementare, si anume Legea nr. 98/1994
privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena
si sanatate publica. Astfel, se considera ca sunt incalcate prevederile
constitutionale ale art. 16 alin. (2), potrivit carora "Nimeni nu este mai
presus de lege", precum si cele ale art. 51, conform carora
"Respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este
obligatorie."
In legatura cu aceste sustineri Curtea observa ca, potrivit art. 1 din
Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata,
modificata si completata prin ordonanta criticata, "Statul, prin
mijloacele prevazute de lege, protejeaza cetatenii in calitatea lor de
consumatori, asigurand cadrul necesar accesului neingradit la produse si
servicii, informarii lor complete despre caracteristicile esentiale ale
acestora, apararii si asigurarii drepturilor si intereselor legitime ale
persoanelor fizice impotriva unor practici abuzive, participarii acestora la
fundamentarea si luarea deciziilor ce ii intereseaza in calitate de
consumatori". Reglementarea prin dispozitiile Ordonantei Guvernului nr.
58/2000 a unor obligatii ce revin agentilor economici in calitate de
producatori, intre care si cea prevazuta de art. 7 lit. a) ultima liniuta,
constand in asigurarea in productie de conditii igienico-sanitare conform
normelor sanitare in vigoare, este chiar in sensul protejarii cetatenilor. Asa
fiind, Curtea urmeaza sa respinga ca neintemeiata critica referitoare la
incalcarea art. 134 alin. (2) lit. a) din Constitutie, intrucat prin
dispozitiile de lege ce formeaza obiectul controlului de constitutionalitate se
stabilesc masuri de protectie a consumatorilor, care nu contravin obligatiei
statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale si
crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de
productie.
Curtea urmeaza sa respinga si sustinerile potrivit carora ordonanta
criticata este "vadit partinitoare" si a fost emisa intr-un domeniu
deja reglementat prin Legea nr. 98/1994, ceea ce incalca prevederile art. 16
alin. (2) din Constitutie, conform carora "Nimeni nu este mai presus de
lege". Dispozitiile art. 16 din Constitutie privesc egalitatea in drepturi
a cetatenilor, fara a include si persoanele juridice; or, in prezenta cauza,
incalcarea acestora este invocata de o societate comerciala.
In sensul celor aratate s-a statuat in mod constant in jurisprudenta Curtii
Constitutionale, de exemplu, Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, publicata in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.
In sfarsit, Curtea constata ca Ordonanta Guvernului nr. 58/2000 nu
contravine nici dispozitiilor art. 51 din Constitutie, referitoare la
"Respectarea Constitutiei si a legilor", intrucat ordonanta a fost
emisa in temeiul unei delegari legislative dispuse prin Legea nr. 206/1999
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante si, de altfel, a si fost
aprobata prin Legea nr. 37 din 16 ianuarie 2002, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 91 din 2 februarie 2002.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23
si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr.
58/2000 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 21/1992
privind protectia consumatorilor, aprobata cu modificari prin Legea nr.
37/2002, precum si a dispozitiilor art. 7 lit. a) ultima liniuta din ordonanta,
exceptie ridicata de Societatea Comerciala "PAN CAR" - S.R.L. din
Fundulea in Dosarul nr. 1.512/2002 al Tribunalului Calarasi.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 18 martie 2003.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat asistent sef,
Gabriela Dragomirescu