DECIZIE Nr.
1148 din 4 decembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr.
295/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somatiei de plata, a Ordonantei Guvernului nr. 5/2001, in ansamblul sau, precum
si, in special, a dispozitiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2)
si (4), art. 8 alin. (1) si (2) si ale art. 10 din aceasta ordonanta
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 4 din 3 ianuarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Gabriela Dragomirescu -
magistrat-asistent şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr.
295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somaţiei de plată, a Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblul său, precum
şi, în special, a dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2)
şi (4), art. 8 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 din această ordonanţă. Excepţia
a fost ridicată de Societatea Comercială „Anteco" - S.R.L. din Bucureşti
în Dosarul nr. 25.274/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a
comercială.
La apelul nominal răspunde Societatea Comercială
„V.M.L. Construct Pro" - S.R.L. din Bucureşti, prin reprezentant cu
delegaţie la dosar, constatându-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
dă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei ca fiind
neîntemeiată.
Reprezentantul Ministerului
Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate
ridicate, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare
textelor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 30 august 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 25.274/3/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, precum şi
ale Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblul său, şi ale art. 1, ale art.
4 alin. (2), ale art. 6 alin. (1), (2) şi (4), ale art. 8 alin. (1) şi (2) şi ale art. 10
din aceasta. Excepţia a fost ridicată de
Societatea Comercială „Anteco" - S.R.L. cu sediu în Bucureşti într-o cauză
comercială având ca obiect o somaţie de plată.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţin următoarele:
- dispoziţiile pct. 4 ale articolului unic din Legea
nr. 295/2002, care abrogă art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, „fac
inexistentă egalitatea în drepturi dintre creditor şi debitor, imposibilă
exercitarea dreptului la apărare al debitorului şi restrângerea exerciţiului
drepturilor acestuia, fără nicio justificare constituţională", ceea ce
încalcă prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) şi (2), ale art.
24 alin. (1) şi ale art. 53 din Constituţie.
- dispoziţiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2)
şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 contravin
art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (1) şi (5) din
Constituţie, „întrucât posibilitatea soluţionării cererii creditorului numai pe
baza actelor depuse şi a explicaţiilor date de părţi împiedică exercitarea
dreptului la apărare şi asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar
emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar şi executarea acestuia
încalcă reglementarea constituţională a dreptului la proprietate".
- Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, în ansamblul său,
contravine art. 20 alin. (2) din Constituţie, fiind în neconcordanţă cu art. 6
par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, întrucât nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate
părţile. Totodată, art. 1 alin. (2) încalcă art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin.
(1) şi (5) din Constituţie, „deoarece prevăd actualizarea majorărilor şi
penalităţilor cu rata inflaţiei, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a
solicitat sau nu acest lucru"; art. 6 alin. (4) este contrar art. 24 alin.
(1), art. 44 alin. (1)şi art. 136 alin. (1)şi (5) din Constituţie, „având în
vedere că înmânarea de îndată a ordonanţei echivalează cu pronunţarea
judecătorului înainte de a se administra orice probe"; art. 8 alin. (1)
contravine art. 24 alin. (1) şi art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală,
„întrucât se face trimitere la exercitarea căii de atac sau a unei acţiuni în
justiţie de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură
civilă, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte numai competenţa, iar nu
şi conţinutul cererii în anulare, precum şi limitele în care poate fi atacată
ordonanţa emisă de judecător; art. 10 contravine art. 24 alin. (1) şi art. 126
alin. (2) din Constituţie, „deoarece nu exclud posibilitatea formulării
contestaţiei la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii de
anulare". Mai arată că executarea silită în temeiul titlului executoriu emis potrivit ordonanţei
„poate fi privită ca o atingere adusă patrimoniului debitorului, şi ca o măsură
nelegală constând în diminuarea acestui patrimoniu pentru realizarea abuzivă a
creditorului".
- neconstituţionalitatea pct. 4 al articolului unic din
Legea nr. 295/2002, faţă de prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin.
(1) şi (2), ale art. 24 şi ale art. 53 din Constituţie, constă în aceea că
procedura specială de recuperare a creanţelor cu caracter cert, lichid şi
exigibil „derogă sub multe aspecte de la regulile procedurale de drept
comun".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercială apreciază că excepţia invocată nu este întemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Astfel: în
legătură cu neconstituţionalitatea pct. 4 din Legea nr. 295/2002, prin
raportare la art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 alin. (1) şi art. 53 din
Constituţie, arată că procedura somaţiei de plată, existentă şi în celelalte
state membre ale Uniunii Europene şi consacrată juridic la nivel comunitar,
„are ca scop recuperarea rapidă a unor creanţe a căror lichiditate şi
exigibilitate nu sunt contestate, în condiţiile în care aceste creanţe sunt
consacrate prin înscrisuri însuşite de părţi". De asemenea,
„specificitatea acestor litigii a determinat o abordare specială din partea
legiuitorului, care a optat pentru crearea unei proceduri guvernate de reguli
speciale, derogatorii de la dreptul comun", ceea ce „nu are semnificaţia
restrângerii drepturilor procesuale ale părţilor, garantate de
Constituţie", sens în care se invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr.
161/2002.
In legătură cu susţinerile referitoare la
neconstituţionalitatea art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 6 alin. (1)
şi (2), prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că
„debitorul şi creditorul nu ocupă poziţii de egalitate în cadrul procedurii
somaţiei, prin aceasta nu le sunt afectate drepturile procesuale", aspect
reţinut deja în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, prin Decizia
nr. 554 din 7 iunie 2007, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului în materie. Cât priveşte raportarea neconstituţionalităţii
aceloraşi prevederi de lege la prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie,
se arată că ele nu aduc atingere dreptului la apărare, „atât creditorul, cât şi
debitorul beneficiind în cursul procesului, în ansamblul său, de instrumente
juridice de natură a-i facilita exercitarea acestui drept", sens în care
menţionează, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ilustrată prin
Decizia nr. 447/2004. Invocarea încălcării prin textele de lege menţionate a
art. 44 alin. (1), precum şi a art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie este
înlăturată prin evocarea celor reţinute în acest sens prin Decizia Curţii
Constituţionale nr. 222 din 13 martie 2007, precum şi în jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Cauza Brumărescu contra României,
1999.
Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a art.
8 alin. (1) şi a art. 10, care, în opinia autorului excepţiei, încalcă art. 24
şi 126 din Constituţie, se face trimitere la cele statuate în deciziile Curţii
Constituţionale nr. 30 din 28 ianuarie 2003, nr. 173 din 6 mai 2003 şi nr. 198 din 13 mai 2003.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, pentru argumentele
reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 448 din 26 octombrie 2004,
nr. 497 din 29 septembrie 2005 şi nr. 580 din 3 noiembrie
2005.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale reprezentantului
Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii şi a motivelor depuse în
scris de autorul excepţiei:
1. prevederile pct. 4 al articolului unic din Legea nr.
295/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura
somaţiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
380 din 5 iunie 2002, al cărui cuprins este următorul: „Articol unic. - Se
aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 5 din 19 iulie 2001 privind procedura somaţiei
de plată, adoptată în temeiul art. 1 pct. V. 1 din Legea nr. 324/2001 privind
abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, cu următoarele modificări: [...]
4. Articolul 11 se abrogă." Potrivit art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, abrogat, „Prevederile
prezentei ordonanţe se completează cu dispoziţiile Codului de procedură
civilă";
2. Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, în ansamblul său,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie
2001, cu modificările şi completările ulterioare;
3. în special, unele prevederi din Ordonanţa
Guvernului nr. 5/2001, după cum urmează:
- Art. 1: „(1) Procedura
somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării
de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile
ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract
constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament
sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege
şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii,
lucrări sau orice alte prestaţii.
(2) Suma ce reprezintă obligaţia prevăzută la alin.
(1), precum şi dobânzile, majorările sau penalităţile datorate potrivit legii
se actualizează în raport cu rata inflaţiei aplicabilă la data plăţii
efective.";
- Art. 4 alin. (2), în redactarea prevăzută de
articolul unic pct. 1 din Legea nr. 295/2002: „(2)
In toate cazurile, pentru soluţionarea cererii,
judecătorul dispune citarea părţilor, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicaţii şi
lămuriri, precum şi pentru a stărui în efectuarea plăţii sumei datorate de
debitor ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată."
- Art. 6 alin. (1), modificat prin art. I pct. 2 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2002, alin. (2) şi (4), modificat
prin art. I pct. 2 din aceeaşi ordonanţă: „(1) Dacă nu a intervenit
închiderea dosarului în condiţiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe
baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au
fost prezentate potrivit art. 4. [...];
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1),
constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite
ordonanţa care va conţine somaţia de plată către debitor, precum şi termenul de
plată.[...];
(4) Ordonanţa se va înmâna părţii prezente sau se va
comunica fiecărei părţi de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire."
- Art. 8 alin. (1) şi (2), în redactarea prevăzută de
articolul unic pct. 2 din Legea nr. 295/2002: „(1) Impotriva ordonanţei
prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în
termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluţionează de către
instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."
- Art. 10: „(1) Cel
interesat poate face contestaţie la executare, potrivit dispoziţiilor Codului
de procedură civilă.
(2) [în redactarea
prevăzută de art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 142/2002] Prin
contestaţia la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva
titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat, potrivit art. 8,
cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii
creditorului."
In opinia autorului excepţiei, prevederile de lege
criticate contravin, în ordinea invocării lor: art. 16 alin. (1) privind
egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără
privilegii şi fără discriminări; art. 21 alin. (1) şi (2), referitoare la
dreptul persoanei de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor,
libertăţilor şi intereselor legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept;
art. 24 alin. (1), potrivit căruia „Dreptul la apărare este garantat"; art. 53 privind „Restrângerea
exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi"; art. 44 alin. (1), potrivit căruia dreptul de proprietate şi
creanţele asupra statului sunt garantate, conţinutul şi limitele acestora fiind
stabilite prin lege; art. 136 alin. (1) şi (5), conform cărora proprietatea
este publică şi privată, cea privată fiind inviolabilă, în condiţiile legii
organice, şi art. 126 alin. (2) potrivit căruia competenţa instanţelor de
judecată şi procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege. De asemenea,
este invocată încălcarea art. 20 alin. (2) din Constituţie, coroborat cu art. 6
paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care consacră dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în
mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă
independentă şi imparţială, instituită de lege.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
I. Cu privire la Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001, care
în opinia autorului excepţiei este neconstituţională în ansamblul său, în
esenţă, prin aceea că nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate
părţile, ceea ce contravine art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu privire la
neconstituţionalitatea art. 1 alin. (1), a art. 4 alin. (2), a art. 6 alin.
(1), (2) şi (4), a art. 8 alin. (1) şi (2) şi a art. 10 din aceasta, prin
raportare la aceleaşi texte din Constituţie şi cu o motivare asemănătoare celor
din prezenta cauză, Curtea s-a pronunţat prin numeroase decizii. De exemplu,
prin Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din
27 noiembrie 2003. Respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea a reţinut, în esenţă, că: Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează
o procedură specială şi accelerată, derogatorie de la normele procedurii
civile, care urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanţelor
certe, lichide şi exigibile, ce reprezintă obligaţii contractuale de plată a
unor sume de bani. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea
mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate
ulterior cu explicaţiile şi lămuririle date de părţi, limitarea fiind
deopotrivă valabilă pentru ambele părţi, în condiţii identice pentru
exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice
dintre părţi urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun.
Modul în care instanţele judecătoreşti admit sau resping cererile de probaţiune
reprezintă o problemă de aplicare, iar nu de constituţionalitate a textului de
lege. Impotriva hotărârii de respingere a cererii în anulare debitorul poate
declara recurs, care se judecă conform normelor dreptului comun, iar împotriva
titlului executoriu poate formula contestaţie la executare, de asemenea,
potrivit normelor Codului de procedură civilă. Totodată, textele de lege
criticate conţin norme de procedură asupra cărora legiuitorul este suveran a
legifera, evident cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în
temeiul art. 125 alin. (3) din Constituţie, în forma anterioară revizuirii
sale, potrivit căruia „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de
lege".
Tot astfel, cu privire la neconstituţionalitatea
ordonanţei în ansamblul său, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr.
161 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
448 din 26 iunie 2002, reţinând că aceasta nu contravine exigenţelor dreptului
la un proces echitabil.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să
determine schimbarea jurisprudenţei amintite, soluţiile şi argumentele ce au
stat la baza acestora se menţin şi în cauza de faţă.
II. Cu privire la
neconstituţionalitatea dispoziţiilor pct. 4 ale articolului unic din Legea nr.
295/2002, prin raportare la art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art.
24 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, de asemenea, Curtea Constituţională
s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 397 din 21 octombrie 2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 11
decembrie 2003, statuând următoarele: Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 reglementează o procedură specială,
simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor al căror caracter
cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, singurele dovezi care se
administrează în cadrul acestei proceduri, în afară de lămuririle şi
explicaţiile date de către părţi. Hotărârile pronunţate în cadrul acestei
proceduri nu au autoritatea lucrului judecat asupra fondului litigiului. Fiind
o procedură specială, derogă sub mai multe aspecte de la regulile procedurale
din dreptul comun. Pe de altă parte, în cuprinsul ordonanţei, spre exemplu, în
art. 9 alin. (2) sau art. 111 alin. (2), s-a prevăzut expres aplicarea în mod corespunzător a
unor dispoziţii ale Codului de procedură civilă acolo unde legiuitorul a
considerat că se impune trimiterea directă la aceste prevederi. Cu toate
acestea, având în vedere faptul că procedura somaţiei de plată se realizează în
cadrul procesului civil, regulile comune ale acestui proces sunt aplicabile
chiar şi în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens, deoarece prevederile
Codului de procedură civilă reprezintă dreptul comun în această materie.
Aşadar, şi criticile de neconstituţionalitate privind
aceste dispoziţii urmează a fi respinse, întrucât, în prezenta cauză, nu au
intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei
Curţii în materie.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor pct. 4 al articolului unic din Legea nr. 295/2002 pentru aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, a
Ordonanţei Guvernului nr. 5/2001, în ansamblul său, precum şi, în special, a
dispoziţiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) şi (4), art. 8
alin. (1) şi (2) şi ale art. 10 din această ordonanţă. Excepţia a fost ridicată
de Societatea Comercială „Anteco" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr.
25.274/3/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie
2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu