DECIZIE Nr.
1144 din 28 septembrie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 55 din Legea nr. 59/1934 asupra
cecului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 754 din 11 noiembrie 2010
Augustin Zegrean -
preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Mircea Ştefan Minea -judecător
Iulia Antoanella Motoc -judecător
Ion
Predescu -judecător
Puşkaş Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader
-judecător
Ingrid Alina Tudora -
magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor art. 55 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Jess Timber" - S.R.L. în Dosarul nr.
7802.01/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă. In acest
sens, arată că aspectele invocate de autorul excepţiei tind la modificarea
soluţiei legislative criticate, ceea ce excedează atribuţiilor Curţii
Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 30 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 7802.01/301/2009, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia
civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 55 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Jess Timber" - S.R.L. într-o cauză
având ca obiect o contestaţie la executare şi la titlu.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorul
acesteia susţine că prin reglementarea criticată se încalcă dreptul la apărare,
întrucât aceasta nu prevede posibilitatea debitorului de a formula opoziţie la
executare, întemeiată pe motivele de nulitate a cecului şi pe dispoziţiile
prevăzute de regulamentele Băncii Naţionale a României, în special Regulamentul
nr. 1/2001 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a
Centralei Incidentelor de Plăţi. Astfel, acesta consideră că prevederile legale
criticate, care au fost adoptate în anul 1934 şi la care s-au adus câteva
modificări, nu sunt suficiente astfel încât să poată fi aplicate şi în
condiţiile regulamentelor impuse de Banca Naţională a României pentru buna
funcţionare a sistemului bancar.
Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 716/2007 şi nr.
1.474/2009.
Potrivit prevederilor art. 30
alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate,
raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională este competentă, potrivit
dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 55 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, publicată
în Monitorul Oficial nr. 100 din 1 mai 1934, potrivit cărora „In procesele
pornite fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie, la somaţia de
executare a cecului, debitorul nu va putea opune decât excepţiunile de nulitate
a titlului prevăzut de art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 23.
Excepţiunile personale vor trebui să fie de grabnică
soluţiune şi întotdeauna întemeiate pe o probă scrisă.
Excepţiunile trebuie invocate la primul termen de
înfăţişare.
Prin primul termen de înfăţişare se înţelege primul
termen de la prima instanţă, când procedura fiind îndeplinită, părţile pot pune
concluzii în fond, chiar dacă pârâtul sau oponentul nu se prezintă."
Autorul excepţiei susţine că prevederile legale
criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind
drepturile omului şi art. 24 care consacră dreptul la apărare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că nu pot fi primite criticile autorului acesteia, deoarece, aşa cum
instanţa de contencios constituţional a statuat prin Decizia nr. 716 din 13
septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 7 noiembrie 2007, „procedura
instituită prin art. 54 şi art. 55 din Legea nr. 59/1934 este o procedură
specială în materia executării creanţelor, derogatorie de la dreptul comun,
prin intermediul căreia se urmăreşte recuperarea într-un timp cât mai scurt a
acestor creanţe.
Specificul domeniului supus reglementării, şi anume al regimului juridic al cecului ca instrument
de plată, a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul
comun, legiuitorul având, conform atribuţiilor stabilite de art. 126 alin. (2)
din Constituţie, dreptul exclusiv de a reglementa prin lege procedura de
judecată, cu condiţia respectării celorlalte dispoziţii din Constituţie."
In concret însă critica autorului excepţiei de
neconstituţionalitate vizează o deficienţă de reglementare a textului de lege
criticat, deoarece, aşa cum reiese din susţinerile acestuia, „prevederile art.
55 din Legea nr. 59/1934 sunt neconstituţionale întrucât lipsa de claritate şi
de uniformitate a textelor legale poate genera interpretări greşite, de natură
să aducă atingere dreptului la apărare."
Or, asemenea critici nu intră în competenţa instanţei
de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă
numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată,
fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 din Legea nr. 59/1934 asupra
cecului, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Jess Timber" - S.R.L.
în Dosarul nr. 7802.01/301/2009 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia
civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 septembrie
2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora