DECIZIE Nr.
1142 din 4 decembrie 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 10 din 7 ianuarie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedură penală, excepţie invocată de Bogdan Saboîn Dosarul nr. 1.734/84/2007
al Tribunalului Sălaj - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Ministerul Public pune concluzii de respingere a excepţiei
de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii
Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin încheierea nr. 62/R/2007 din 10 iulie 2007,
pronunţată în Dosarul nr. 1.734/84/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală
şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de
procedură penală, excepţie invocată de Bogdan Sabo în Dosarul nr.
1.734/84/2007 al tribunalului Sălaj - Secţia penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că formularea utilizată de legiuitor la
redactarea textului ce face obiectul excepţiei, şi anume sintagma „inculpatul
a săvârşit o infracţiune", este defectuoasă. Aceasta, întrucât nu se
poate afirma că s-a săvârşit o infracţiune decât în momentul în care există o
hotărâre de condamnare definitivă. In opinia autorului excepţiei, „formularea
corectă şi în deplină concordanţă cu Legea fundamentală ar fi «inculpatul este
suspectat de săvârşirea unei infracţiuni», în locul actualei formulări."
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este nefondată,
întrucât art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală nu aduce
atingere prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, neexistând nicio
încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.
In conformitate cu dispoziţiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost
comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi
Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei
de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, pentru aceleaşi
considerente care fundamentează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în
materie.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că folosirea,
în dispoziţiile legale criticate, a termenului „infracţiune" are o
semnificaţie pur tehnică. Prin luarea măsurii prevăzute de aceste dispoziţii
legale, învinuitul sau inculpatul nu este considerat vinovat, vinovăţia
acestuia urmând să fie stabilită de instanţa judecătorească, prin hotărâre
definitivă de condamnare.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de
sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală,
potrivit cărora „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată
dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre
următoarele cazuri: [...]
f) inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care
legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de
4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret
pentru ordinea publică."
Se susţine că textul de lege criticat este în contradicţie
cu art. 23 alin. (11) din Legea fundamentală, referitor la prezumţia de
nevinovăţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, din interpretarea dispoziţiilor legale
criticate nu rezultă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni,
fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare
rămasă definitivă. De asemenea, folosirea de către legiuitor a termenului
„infracţiune" are o semnificaţie pur tehnică, acesta desemnând încadrarea
faptei cu privire la care există probe sau indicii temeinice că a fost
săvârşită de inculpat într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca
infracţiune şi o sancţionează cu o pedeapsă de o anumită gravitate. Aşa fiind,
contrar susţinerilor autorului excepţiei, dispoziţiile legale examinate nu
contravin prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie, referitoare la
prezumţia de nevinovăţie.
In acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu,
prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005, şi prin Decizia nr. 245 din 9 martie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 30 martie 2006. Intrucât nu au intervenit elemente noi,
de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată şi
argumentele ce au stat la baza acestor decizii se menţin şi în cauza de faţă.
In plus, criticile privind caracterul defectuos al
redactării prevederilor criticate şi propunerea de reformulare a acestora, în
sensul arătat în motivarea excepţiei, nu intră în competenţa de soluţionare a
Curţii, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii
actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa cu privire
la o eventuală redactare defectuoasă a textului legal criticat şi nici nu poate
face propuneri de lege ferenda.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie
invocată de Bogdan Sabo în Dosarul nr. 1.734/84/2007 al Tribunalului Sălaj -
Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 decembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta